Londra / Chicu a vrut bani, a primit promisiuni. Câți bani a obținut, în schimb, Ucraina de la BERD

PE SCURT

Primul forum investițional, dedicat statelor Parteneriatului Estic, organizat în premieră, la Londra, de Banca Europeană pentru Construcții și Dezvoltare cu prilejul aniversării a 10 ani a inițiativei PaE, a reunit șefi de state și guverne din Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Ucraina, Belarus și Moldova, reprezentanți de nivel înalt ai UE și BEI, precum și investitori internaționali. BERD a declarat că reuniunea a fost organizată pentru a identifica noi oportunități de investiție în proiecte naționale majore, a crește interesul investitorilor față de țările din regiune, dar și de a impulsiona cooperarea comercială între statele membre.

La Londra, trei state – Ucraina, Belarus și Azerbaidjan – au semnat noi acorduri cu BERD, primele două obținând credite substanțiale. Armenia a ieșit în evidență cu propunerea de a organiza, în premieră, în 2021 reuniunea anuală BERD la Erevan. Moldova și Georgia, țări care probabil sunt cel mai pronunțat afectate de instabilitate politică, s-au ales cu promisiuni.

PE LUNG

Ucraina

La Londra, premierul Oleksii Goncearuk a semnat două documente ce prevăd alocarea a 900 milioane de euro pentru reconstrucția și construcția drumurilor.

450 milioane euro vor fi alocate Ucrainei de Banca Europeană de Investiții. Alte 450 milioane euro vor fi alocate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Banii vor fi utilizați pentru reconstrucția autostrăzii M05 Kiev-Odessa, în regiunile Cherkasî, Kirovograd, Nikolaev și Odessa, precum și construcția secțiunii de nord a șoselei de ocolire a orașului Lvov.

„Am semnat două documente în valoare totală de 900 de milioane euro, care vor viza reconstrucția și construcția drumurilor. Este vorba despre 340 de kilometri în cinci regiuni. Peste trei ani, ruta Kiev-Odessa va deveni prima autostradă la nivel european în întregime. Ruta Kiev-Odessa face legătura între capitala și porturile ucrainene din Marea Neagră”, a declarat la întoarcere Oleksii Goncearuk.

BERD este cel mai mare investitor financiar internațional din Ucraina. De la începutul operațiunilor sale în țară în 1993, banca și-a asumat un angajament de peste 14,5 miliarde euro prin 450 de proiecte.

Republica Belarus

În urma reuniunii de la Londra, BERD a anunțat că a alocat un credit în valoare de 26,8 milioane euro pentru reparația și reconstrucția instalațiilor de tratare a apelor uzate în 7 municipalități din Belarus. În urma acestui proiect, peste 300 000 de locuitori din Belarus vor beneficia de acces îmbunătățit la servicii.

În plus, Fondul de Sprijin pentru Parteneriatul pentru Mediu de Nord (NDEP) va oferi o subvenție de 1,5 milioane de euro pentru un subproiect de la stația Baranovici. Alte șase subproiecte vor primi o subvenție de investiții de 4,3 milioane euro de la Parteneriatul pentru Eficiența Energetică și Mediul din Europa de Est (E5P), la care Uniunea Europeană (UE) este cel mai mare contribuitor.

Investițiile vor genera beneficii pentru mediu pentru Belarus: o reducere a emisiilor de CO2 cu 38100 de tone pe an, precum și o reducere a altor emisii, inclusiv azot, fosfor și altele.

Tot la Londra, a fost semnat un acord, în urma căruia Banca Europeană de Investiții va oferi Belarusbank o linie de credit în valoare de 85 de milioane euro pentru finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii.

Împrumutul a fost alocat pentru finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii (cu un numărul angajaților de până la 250 de persoane și cota statului de 25%).

De la începutul operațiunilor sale în Belarus în 1992, BERD a investit aproape 2,7 miliarde de euro în 119 proiecte în diverse sectoare ale economiei țării.

Azerbaidjan

La Londra, Azerbaidjanul s-a alăturat comunității țărilor donatoare ale Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Acordul corespunzător a fost semnat de președintele BERD, Suma Chakrabarti și de premierul azer Ali Asadov.

Astfel, Baku a alocat 2 milioane dolari pentru implementarea proiectelor BERD în diferite sectoare ale economiei. Subvenția de 2 milioane de dolari din partea Ministerului Economiei va oferi sprijin proiectelor BERD din diverse sectoare pentru a ajuta la diversificarea economiei, încurajarea dezvoltării afacerilor private, extinderea oportunităților inovatoare și creșterea potențialului de export.

Azerbaidjanul a devenit, de asemenea, membru al Parteneriatul Europei de Est în domeniul eficienței energetice și ecologiei (E5P), alocând în acest sens alte 2 milioane de dolari. E5P este un fond multilateral cu un capital de 206 milioane de euro. A fost creat pentru a stimula investițiile în eficiența energetică în țările Parteneriatului estic.

Prima contribuție a Azerbaidjanului la Е5Р în valoare de două milioane de dolari  îi va oferi oportunitatea, împreună cu țări precum Ucraina, Moldova, Georgia, Armenia și Belarus, cu care Е5Р cooperează de a primi finanțare de subvenții pentru proiecte în domeniul eficienței energetice și protecției mediului în infrastructura urbană.

Până în prezent, BERD a alocat 3,3 miliarde de euro pentru 168 de proiecte în Azerbaidjan.

Armenia

La Londra, Armenia nu a semnat acorduri cu BERD.

Totuși, președintele armean, Armen Sargsyan, i-a confirmat președintelui Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare Suma Chakrabarti disponibilitatea țării sale de a găzdui reuniunea anuală a BERD în 2021. Propunerea a fost lansată încă în luna mai a acestui an.

El a spus că Armenia are toată infrastructura necesară pentru organizarea reuniunii anuale a BERD la cel mai înalt nivel. Deocamdată, nu se știe dacă BERD va da curs acestei invitații, însă președintele BERD a considerat interesant conceptul prezentat de președintele Sargsyan drept „o țară mică, o națiune globală”.

Până în prezent, BERD a alocat 1,3 miliarde de euro pentru 178 de proiecte în Armenia.

Republica Moldova

După revenirea de la Moscova, când a anunțat că Rusia este gata ofere Republicii Moldova o linie de credit în valoare de 500 milioane de dolari, premierul Ion Chicu a anunțat că va merge la Londra, unde va „încerca să obțină bani pentru proiecte de infrastructură”. Astfel la Londra, premierul s-a întâlnit cu președintele BERD Suma Chakrabarti, unde a propus inițierea negocierilor semnării unui nou acord de finanțare pentru continuarea implementării Programului în sectorul drumurilor, din anul 2022.

Totodată, Ion Chicu a solicitat sprijinul pentru asistența tehnică în implementarea procesului de restructurare a întreprinderii „Calea Ferată din Moldova”.

„Contăm pe sprijinul continuu al BERD, în calitate de unul din principalii parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova, pentru implementarea proiectelor menite să ridice standardele de viață în Republica Moldova, prin implementarea acestora în diverse domenii, precum securitatea energetică, dezvoltarea sectorului privat și a celui bancar, dar și implementarea sistemului electronic de achiziții publice”, a spus Ion Chicu.

Potrivit unui comunicat, BERD a promis că va continua „să investească în proiectele majore menite să crească standardele de viață a cetățenilor Republicii Moldova”.

Până în prezent, BERD a alocat 1,29 miliarde de euro pentru 128 de proiecte în Republica Moldova.

Georgia

Georgia a fost prezentată la acest forum de vice-prim-ministra Maya Tskitishvili, care a declarat din start că scopul său la summit investițional al Statelor PaE este de a prezenta oportunități de investiție în proiecte majore din țara sa. De altfel, din cele șase țări ale Parteneriatului Estic, BERD a implementat cele mai multe proiecte (aproape 200) anume în Georgia. Pe lângă întâlnirea cu oficialii BERD, în cadrul cărora au fost discutate posibilitățile de extindere a cooperării, Maya Tskitishvili a fost invitată să vorbească la emisiunea „Bloomberg Daybreak: Europe”, în cadrul căreia a vorbit despre oportunitățile comerciale ale țării, acordul de asociere cu UE și protestele din țară.

Până în prezent, BERD a alocat 3,4 miliarde de euro pentru 198 de proiecte în Georgia.

BERD este cel mai mare investitor instituțional din regiunea Parteneriatului Estic, angajându-se să sprijine dezvoltarea sectorului privat și să îmbunătățească climatul investițional. De la începutul operațiunilor, BERD a investit peste 26 de miliarde de euro în peste o mie de proiecte din cele șase țări.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.