Un balon bizar agăţat cu “aparate electronice” i-a băgat în sperieţi pe locuitorii satului Şişcani din raionul Nisporeni. “Ciudăţenia” s-a oprit într-un copac, iar oamenii au alertat imediat autorităţile când au văzut încărcătura de aparate, scrie PROTV.
La faţa locului s-au deplasat specialiştii de la Bomteh pentru a verifica aparatele electronice.
După ce au terminat controlul, geniştii au declarat că pachetul nu prezentă niciun pericol.
“A fost găsit un GPS, un telefon şi o cameră video. Deci, încărcătura are un sistem de GPS şi printr-un semnal prin telefon automat eliberează încărcătura”, a declarat pentru PRO TV şeful IP Nisporeni, Nicanor Ciochina.
Oamenii legii spun că ar putea fi vorba de o metodă de a transporta mărfuri de contrabandă, însă încărcătura nu a fost găsită.