Localurile din Chișinău vor fi inspectate în urma accidentului din România

Toate localurile din Chișinău în care există riscul izbucnirii unui incendiu vor fi verificate de reprezentanții Serviciului Situații Excepționale. Astfel, vor fi supuse controlului toate barurile, cafenelele, centrele comerciale și alte localuri cu o capacitate mai mare de 50 de persoane. Anunțul a fost făcut la ședința Primăriei Chișinău, transmite realitatea.md.

Potrivit unui reprezentant al DSE, verificările deja au început. O problemă depistată este faptul că multe dintre ieșirile din localuri sunt blocate. Fumatul în încăperi trebuie să fie interzis. Echipamentul electric trebuie să fie protejat din toate punctele de vedere, inclusiv să facă față unui eventual scurtcircuit. În perioada rece, localurile trebuie să fie încălzite cu aparate termoelectrice cu element termic închis.

Cei de la DSE vor verifica dacă este respectată norma de minimum două uși de evacuare, dacă localurile sunt asigurate cu stingătoare, dacă se folosesc articole pirotehnice.

De asemenea, în acest weekend, a demarat o campanie de informare cu privire la regulile de apărare împotriva incendiilor.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare