LIVE TEXT/ 126 cazuri noi cu COVID-19 în Republica Moldova. În sistemul medical sunt înregistrate două focare

Ora 17:30

Alte trei decese provocate de COVID-19

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției a anunțat despre înregistrarea altor trei decese provocate de COVID-19.

Este vorba despre o femeie de 75 ani, din Chișinău, internată la IMSP Institutul de Medicină Urgentă la data de 27 aprilie. Comorbidități: hipertensiune arterială gr. III, cardiopatie hipertensivă IC.III (NYHA), diabet zaharat tip 2.

COVID-19 a răpit viața unei femei în vârstă de 92 ani, din r. Strășeni. Internată la IMSP Institutul de Medicină Urgentă la data de 21 aprilie. Comorbidități: hipertensiune arterială gr. II, cardiopatie hipertensivă IC.II (NYHA) stadiul C.  Din cauza virusului a decedat și un bărbat în vârstă de 63 ani, din orașul Tiraspol.

În total 1182 persoane au fost tratate, iar 119 au decedat din cauza COVID-19.

Ora 16:40

126 cazuri noi cu COVID-19

126 de cazuri noi de COVID-19 în Republica Moldova. Acestea au fost confirmate în urma procesării a 878 de probe, a anunțat la un briefing ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Viorica Dumbrăveanu. Toate cazurile sunt cu transmitere locală. Astfel, bilanțul total al cazurilor de infectare a crescut la 3 897.

Totodată, ministra a anunțat că în sistemul medical sunt înregistrate două focare. Este vorba despre Institutul de Medicină Urgentă, secția de chirurgie, și despre spitalul raional Sângerei, secția de terapie, maternitate și chirurgie. „Toate secțiile sunt cu profil non-COVID. Tactica de testare în focare va continua atât în cadrul sistemului medical și social, cât și în cadrul comunităților”, a menționat ministra.

Ora 15:20

„Suntem alături de dvs. cu sufletul, dar și iată în mod fizic, în cel mai concret mod. Guvernul României urmează să decidă astăzi un sprijin substanțial pentru RM constând din echipament pentru lupta cu COVID-19. Potrivit proiectului avizat, este vorba de un ajutor de 3,5 milioane de euro”, a menționat ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, la ceremonia de prezentare de prezentare a ajutorului României acordat Republicii Moldova pentru combaterea pandemiei cu COVID-19, care a avut loc în fața Spitalului Clinic Republican.

Astfel, o echipă de 42 cadre medicale va efectua o misiune de 15 zile în sprijinul colegilor din Chișinău, Bălți și Cahul. De asemenea, România a oferit 500 000 de măști și 50 000 de combinezoane, dar și 10 izolete concepție a cercetătorilor militari din România.

„Virusul nu cunoaște granițele, singurul cuvânt aplicabil este „solidaritatea” și cu el „pietenia”. Așa ne cunoaștem prietenii”, a spus secretarul de stat al MAI român, Raed Arafat. Potrivit lui, din momentul în care s-a luat decizia de a acorda această asistență,  a luat mai puțin de două zile ca lista de medici și asistenți medicali care au dorit să vină în Republica Moldova să fie completată.

Medicii din România îşi vor desfăşura activitatea în instituţiile medicale din Republica Moldova, după cum urmează: Spitalul Clinic Republican -10 medici,  Institutul de Medicină Urgentă – 15, Spitalul Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” – 5, Spitalul Clinic din Bălți – 4 și Cahul – 8 .

„Gestul  făcut de poporul român, care se confruntă, la fel, cu efectele pandemiei de COVID-19, este unul apreciabil şi de o valoare înaltă. Această activitate vine pentru a consolida sistemul de sănătate şi a salva vieţi omeneşti. Îmi exprim gratitudinea pentru suportul oferit de Guvernul României în diverse domenii”, a menţionat ministra Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

Ora 14:00

Guvernul Elveției și PNUD sprijină 35 de comunități în prevenirea răspândirii noului coronavirus

Elveția și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare susțin măsurile urgente de prevenire și control a răspândirii COVID-19 în 35 de comunități locale. În respectivele localități au fost create asociații de băștinași, în cadrul proiectului „Migrație și dezvoltare locală” susținut de Biroul de cooperare al Elveției, în parteneriat cu PNUD.

26 800 de măști respiratorii, 37 500 perechi de mănuși, 1 785 litri de dezinfectant, precum și 81 de termometre pentru monitorizarea temperaturii la distanță, toate acestea achiziționate din fonduri elvețiene, sunt oferite comunităților. Echipamente de protecție sunt distribuite și oficiilor teritoriale de ocupare a forței de muncă, centrelor comunitare, azilurilor, orfelinatelor, centrelor de servicii sociale, oficiilor poștale, pentru a asigura o interacțiune mai sigură cu oamenii.

Echipamentul, în valoare totală de circa 37 000 dolari, a fost achiziționat de PNUD din fondurile oferite de Elveția, în baza evaluării necesităților efectuate de Asociațiile de băștinași, în cooperare cu autoritățile centrale și Biroul Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova.

Ora 12:15

O echipă formată din 42 de medici și asistenți medicali din România a sosit în Republica Moldova

O echipă formată din 42 de medici și asistenți medicali din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Sănătății din România a sosit astăzi în Republica Moldova pentru a completa echipele medicale în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

Ministerul Apărării din România a precizat că medicii și asistenții medicali cu specializări în Anestezie și Terapie Intensivă, Pneumologie, Medicină de Urgență și Medicină Internă vor desfășura, timp de 15 zile, activități de acordare a asistenței medicale și îngrijire a pacienților diagnosticați cu COVID-19, precum și misiuni de instruire a personalului medical din unități sanitare din Bălți, Chișinău și Cahul.

„Pentru buna desfășurare a activităților, Ministerul Apărării Naționale contribuie cu 10 sisteme de izolare și transport al personalului contaminat cu agenți biologici, echipamente care vor fi donate, la finalul misiunii, Republicii Moldova. Izoletele, de concepție și producție românească, dezvoltate de cercetătorii militari împreună cu medicii militari, îndeplinesc standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare și pe traseul de transport al persoanei infectate”, se arată în mesajul instituției.

Ora 11:00

Ombudmanul propune reducerea amenzilor pentru nerespectarea restrictuiilor de aflare in spatiul public

Avocatul Poporului propune reducerea mărimii minime a amenzii aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice, precum și stabilirea unor sancțiuni alternative amenzii. Mihail Cotorobai a propus revizuirea prevederilor articolului 76 1 din Codul contravențional,
care stipulează sancționarea persoanelor pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice, astfel încât să fie redusă mărimea minimă a amenzii aplicate persoanelor fizice și să fie stabilite sancțiuni alternative amenzii.

Avocatul Poporului notează între altele că amenzile foarte mari aplicate persoanelor fizice și juridice în condițiile actuale, raportate la nivelul de trai în Republica Moldova și veniturile mai reduse ale mai multor categorii de persoane în perioada stării de urgență, ar putea să contribuie și mai mult la aprofundarea sărăciei în rîndul grupurilor vulnerabile, înrăutățirea nivelului de trai al acestora.

Pentru anumite persoane mărimea amenzii este foarte mare chiar și atunci când aceasta este achitată în termen de 3 zile la jumătate din cuantumul stabilit și va afecta considerabil situația materială a persoanei.

Ora 10:00

Cinci noi decese provocate de COVID-19. Bilanțul victemelor ajunge la 116 persoane

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anunțat despre înregistrarea altor 5 decese provocate de COVID-19. Este vorba despre patru bărbați și o femei, cu vârste cuprinse între 63 și 72 de ani.

Asrfel, este vroba despre un bărbat de 63 ani, din mun. Chişinău, transferat de la SCM „Arhanghelul Mihail” la IMSP Institutul de Medicină Urgentă pe data de 22 aprilie. în stare foarte gravă. Comorbidități: hipertensiune arterială gr. II, diabet zaharat, obezitate gr. III. Un alt bărbat de 68 ani, din Bălţi, care a fost transferat de la SR Bălţi la IMSP Institutul de Medicină Urgentă pe data de 21 aprilie, în stare foarte gravă. Comorbidități: hipertensiune arterială gr. II, obezitate gr. II.

În alt caz este vorba despre o femeie în vârstă de 68 ani, din r-nul Făleşti. Internată în stare gravă pe data de 28 aprilie în cadrul Spitalul Clinic Republican, transferată din SR Fălești. Comorbidități: hipertensiune arterială gr. II, insuficienţă respiratorie, insuficienţă cardiacă.

COVID-19 a răpit viața unui bărbat de 72 ani, din r-nul Cantemir. Internat în cadrul Spitalului Raional Cantemir, pe data de 03 aprilie. Comorbidități: boală psihiatrică, boli somatice. o altă victimă este  un bărbat, 70 ani,  din mun. Bălți, internat pe data de 28 aprilie, în stare gravă la Spitalul Clinic din Bălți.  Comorbidități: Hipertensiune arterială de gradul III, boală cardiovasculară.

Până la ziua de azi, 1182 persoane au fost tratate, dintre care 68 au fost externate pe parcursul zilei de ieri, iar 116 persoane au decedat din cauza COVID-19.

Ora 9:30

3 mari companii din sectorul automotive s-au reprofilat și produc echipamente de protecție 

Ministerul Economiei a anunțat că, în contextul crizei pandemice, mai multe companii din sectorul automotive au decis să-și reprofileze activitatea, de la producerea huselor pentru transportul auto la confecționare de echipamente de protecție PPE e.g, măști, combinezoane, botoşi şi viziere.

Prima companie care a reușit să se reprofileze a fost „Confezioni Andrea MDV SRL” din Soroca. Fabrica cu capital italian, numără peste 800 de angajați și deține un parc complex de echipament de producție i.e. 4 mașini automate de croire, 60 de maşini de sudare cu ultrasunet și peste 325 de mașini de cusut. În perioada de carantină, compania a reușit să producă zilnic peste 5700 de combinezoane pentru instituțiile medicale din țară și să securizeze peste 320 de locuri de muncă. Capacitatea fabricii este de circa 30,000 combinezoane de protecție.

O altă companie care a acceptat provocarea de a produce echipamente de protecție PPE este – „APM Automotive Protection SRL” din orașul Briceni. Compania cu capital slovac-german angajeaza peste 280 de persoane, și produce săptămânal peste 3000 de combinezoane, securizează 40 de locuri de muncă.

În context, compania – „ConTeyor SRL” cu capital polonez, din raionul Căușeni, specializată în producerea huselor pentru containere folosite la transportarea pieselor auto și-a modificat linia de producție. În prezent compania produce viziere și măști de protecție.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.