Connect with us
"
"

Social

LIVE TEXT / 164 de cazuri noi de infectare cu COVID-19

Publicat

pe

Ora 17:00

Astăzi au fost înregistrate 164 de cazuri noi de infectare cu COVID-19, după ce au fost procesate 696 de probe. Astfel, în total sunt 2778 de persoane testate pozitiv cu COVID-19. Ministra Sănătății a anunțat că vor fi intensificate măsurile de testare în focarele existente în cadrul instituţiilor medicale, centrelor de plasament şi focarele comunitare (sate cu un număr impunător de persoane infectate). Totodată, Dumbrăveanu a anunţat că se efectuează testarea masivă a personalului medical din cadrul Spitalului Raional Ştefan-Vodă, până  la ora actuală fiind testaţi cei care se aflau în regim de autoizolare la domiciliu. Urmează să se întreprindă toate măsurile ca această instituție să fie una funcțională.

Ora 14:41

100 mln de euro

Uniunea Europeană a decis să aloce Republicii Moldova 100 milioane de euro. Aceasta este o nouă asistență macro-financiară urgentă, oferită pentru lupta împotriva COVID-19. Acești bani vin pe lângă pachetul de granturi de 87 milioane de euro anunțat anterior.

Ora 13:50

Decizii luate de Parlament

Au fost aprobate măsurile de susținere a activității de întreprinzător în urma situației legate de COVID-19, precum și modificările la bugetul de stat necesare pentru combaterea efectelor crizei pandemice. Totodată, Parlamentul a modificat legislația pentru ca producătorii agricoli să obțină mai ușor acces la apele de suprafață pentru irigarea terenurilor. Agresorii familiali vor fi monitorizați electronic. FMI va acorda Republicii Moldova un împrumut de circa 234 milioane de dolari, iar comisia parlamentară de profil a susținut proiectul de ratificare a acordului de împrumut în sumă de 200 mln de euro din partea Federație Ruse.

Ora 11:45

Decesul 74

Încă o persoană a decedat. Este vorba despre un bărbat de 65 ani, din Fălești. Acesta a fost internat în cadrul Spitalului raional Glodeni, pe data de 14 aprilie. El mai suferea de insuficienţă respiratorie și diabet zaharat tip II.

204 de persoane infectate cu COVID-19 se află într-o stare de sănătate gravă.

Ora 11:12

Moldovenii repatriați

Timp de o lună au fost organizate 130 de misiuni de repatriere a cetățenilor Republicii Moldova: 90 pe care terestră și 40 pe cale aeriană. Astfel, au revenit acasă 15324 de oameni, anunță Oleg Țulea, ministrul MAEIE. Totodată, el a menționat că au fost mai multe cazuri când oamenii au fost blocate pentru mai multe ore la diferite puncte de trecere a frontierelor. De aceea, ministrul a îndemnat moldovenii să călătorească doar în cazul în care este strict necasar, pentru că mai multe țări continuă să aibă impuse niște restricții dure privind traversarea frontierelor.

Ora 10:29

Donații

649 de termometre fără contact cu infraroșu și 40.320 de măști cu grad sporit de filtrare, în valoare totală de 116 mii de dolari SUA au fost oferite lucrătorilor medicali din țară de către UNICEF.

Ora 9:45

Statisticile COVID-19

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale spune că dacă până la 19 mai numărul infectărilor cu COVID-19 nu va depăși 5600, atunci situația va fi una destul de bună. Rata fatalității în Republica Moldova este scăzută (2 decese la 100 mii de oameni) comparativ cu alte țări.

În Republica Moldova, perioada de incubație este de 6 zile, adică simptomele pot apărea peste șase zile. Vârsta medie a celor infectați este de 47 de ani. Cele mai multe persoane infectate sunt femeile (58%) și în special cei din mediul urban (56%). Din totalul de cazuri COVID-19 doar 5% sunt de import, restul 95% sunt cu transmitere locală. În total, 14055 de probe au fost investigate, dintre care 12203 persoane au fost testate cu o singură probă de laborator și 1852 de probe au fost efectuate repetat. Rata de confirmare printre suspecți este de 20%.

98% din persoanele infectate cu COVID-19 care au decedat sufereau de cel puțin o boală cronică. Vârsta medie a celor răpuși este de 67 de ani. „Cu toate acestea, trebuie să știm că nimeni nu e protejat și de aceca trebuie să avem grijă de noi”, a menționat Viorica Dumbrăveanu, ministra Sănătății.

Până în acest moment, 636 de angajați ai sistemului medical au fost infectați, ceea ce arată că 2 din 10 persoane înregistrate cu COVID-19 sunt medici sau asistenți medicali.

Din numărul total de cazuri, 658 sunt în rândul lucrătorilor medicali: asistenți medicali- 231, personal auxiliar- 197, medici- 173, felceri- 44, farmaciști- 12, paramedici- 1. Cei mai mulți medici infectați sunt din cadrul spitalului raional și asistența medicală urgentă din Soroca- 118, Ștefan –Vodă- 55,  Fălești- 44, Glodeni-34.

Familiile cu copii cu vârsta de până la trei ani pot depune electronic cererea pentru stabilirea indemnizațiilor pe site-ul oficial al instituţiei sau prin portalul serviciilor publice.

În următoarele zile, 1420 de moldoveni vor fi repatriați pe cale aeriană, anunță Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova. Astfel, în perioada 22-26 aprilie, două companii aeriene moldovenești vor efectua curse charter din Paris, Nice, Milano, Barcelona, Londra și Moscova.

1982 de persoane au traversat frontiera de stat în ultimele 24 de ore. 814 au semnat declarația în care se obligă să achite polița de asigurare medicală pentru acest an. Prin culoarul tranzit al teritoriului Ucrainei și intrarea în țară prin punctul de trecere a frontierei Otaci, s-au înregistrat 228 de cetățeni moldoveni, repatriați din Federația Rusă. Nicio persoană nu a prezentat simptomele virusului de tip Covid-19.

În Republica Moldova sunt înregistrate 2614 cazuri de COVID-19. Dintre acestea 560 (21,4%) persoane au fost tratate şi 73 de persoane au decedat. Din totalul de cazuri de infectare înregistrate, 313 cazuri sunt din regiunea trasnistreană. Începând cu 27 aprilie, restricțiile impuse pentru prevenirea răspândirii virusului ar putea fi reduse.

Jurnalistă și omul cu frumosul, cărțile și dulciurile. Toate animalele sunt prietenii ei. Scrie ușor despre subiecte grele și face fotografii pe care o să le vindem cu mulți bani cândva.

Social

3 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT. Încă 12 decese și 295 de cazuri noi de COVID-19

Publicat

pe

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în Moldova.

Îți prezentăm știrile succint și compact, astfel încât să fii corect informat, dar și liniștit.

33 de pacienți în stare gravă

Alte 295 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 1 în Transnistria. Din numărul total de cazuri, 1 caz este de import (Federația Rusă).

Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 17 445 cazuri.

Total teste efectuate în această zi – 1825, dintre care primar – 1320 şi repetat – 505.

Din numărul total de cazuri din această zi, 7 sunt lucrători medicali: medici – 2, asistenți medicali – 3, felceri – 1 personal auxiliar – 1.

În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 din Chișinău, au fost internate 46 persoane cu suspecție la COVID-19.

Starea de sănătate a persoanelor infectate: 437 stare gravă (dintre care 33 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1083- stare de gravitate medie, ceilalţi pacienţi în stare satisfăcătoare.

Alte 247 persoane au fost tratate și externate. În total, 10 093 persoane s-au vindecat de COVID-19.

Astăzi au decedat încă 12 oameni. Numărul deceselor a ajuns la 572.

Burse de la 1000 lei până la 1600 pentru stagiu de practică în instituțiile medicale implicare în lupta cu COVID-19

Medicii și farmaciștii rezidenți, studenții și elevii înmatriculați la studii în învățământul superior, profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar medical și farmaceutic din contul bugetului de stat, precum și în bază de contract de studii cu taxă, care vor efectua pe parcursul anului 2020 un stagiu de practică în instituțiile medico-sanitare publice antrenate în controlul și combaterea infecției COVID-19, beneficiază pentru anul de studii 2020-2021 de bursă de stagiu de practică în cuantumurile bănești stabilite de Guvern, conform anexei la prezenta hotărâre. Bursa de stagiu de practică se va acorda inclusiv pentru anul de studii 2021-2022, în cazul în care persoana, pe parcursul anului 2021, va efectua un stagiu de practică în condiții similare. Proiectul de lege care prevede această măsură a fost votat astăzi, 3 iulie.

Consecințe nefaste pentru sănătatea copiilor

Ombudsmana Copilului este rezervată față de ideea redeschiderii grădinițelor în condițiile epidemiologice actuale și își reiterează ideea privind redirecționarea către părinții care au copii de vârstă preșcolară a mijloacelor prevăzute per copil în sistemul educațional pentru ca să poată îngriji de micuți în perioada epidemiei.

Avocata Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, e de părere că redeschiderea instituțiilor preșcolare într-o perioadă de constantă creștere a numărului persoanelor infectate cu virusul COVID-19 poate avea consecințe nefaste pentru sănătatea copiilor și părinților acestora. Peste 800 de copii din Republica Moldova s-au îmbolnăvit din luna martie și până joi, 2 iulie, de COVID-19, Totodată, potrivit Ministerului Sănătății, peste 350 de copii testați pozitiv cu COVID-19 se află în prezent în spitale pentru tratament.

Transportul public în Chișinău revine la normal

Primăria Municipiului Chișinău informează că sâmbătă și duminică, 04-05 iulie, a.c., circulația transportului public municipal, troleibuze și autobuze, va fi organizată în regim obișnuit, cu activitate pe parcursul întregii zile.

„Nu pun mâna în foc”

Chicu a declaratla emisiunea „Puterea a patra” de la N4 că cei care au primit amendă de 22 500 de lei în perioada stării de urgență și nu sunt de acord cu ea, ar putea să meargă în instanța de judecată pentru a fi micșorată. „Curtea Constituțională a decis că este neconstituțională acea limită minimă de 450 unități convenționale. Cei care au achitat amenda, dar nu sunt de acord, au posibilitatea să se adreseze în instanță și să revadă amenda. Dar nu voi pune mâna în foc, nu spun cu siguranță, pentru că sunt detalii juridice și vom reveni cu detalii. Dacă instanța va decide că a fost exagerat și nu trebuia să achite atâta, statul va restitui banii”, a declarat Chicu.

Moldovenii vin și pleacă

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 11 760 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 5 462 traversări persoane, dintre care 2 460 treceri la frontiera moldo-română, 1 158 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 844 treceri aeriene.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 11 760 persoane și completate 5 462 fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.

Foto simbol: The Moscow Times

Citește mai departe

Social

Pandemia în Danemarca: „Nici nu am resimțit-o”

Publicat

pe

De către

COVID-19 nu a ocolit nicio țară, însă unele au reușit să-l înfrunte mai bine, iar altele mai puțin. Danemarca a fost printre primele state europene care și-a închis hotarele și a impus restricții pentru a nu permite răspândirea noului virus, neînțeles și necunoscut pentru specialiștii din medicină. Lucrul cel mai important pe care au pus accent autoritățile daneze a fost păstrarea distanței sociale și spălarea cât mai des pe mâini. Mai mult, oamenii sunt îndemnați să petreacă mai mult timp în aer liber și să facă sport, pentru a-și întări imunitatea, iar călătoriile „inutile” în străinătate urmează să fie evitate. 

„Pot să zic că nici nu am resimțit această pandemie. Totul părea normal. Trebuia să respectăm doar niște reguli”, povestește Cristina Ivanov, moldoveancă stabilită de doi ani pe Insula Falster, orășelul Stubbekøbing. 

Pandemia în Danemarca: „Nici nu am resimțit-o”

Am vrut să aflăm cum a arătat pandemia și ieșirea din carantină în una dintre țările care pare să se fi descurcat cel mai bine la acest capitol. Vorbim cu Cristina Ivanov, stabilită în orășelul Stubbekøbing.

Geplaatst door Moldova.org op Dinsdag 23 juni 2020

În Danemarca oamenii nu sunt obligați să poarte măști de protecție și nici nu le-a fost interzis să iasă afară, să se plimbe sau chiar să lucreze, cu condiția că vor fi precauți. 

Semi-carantina

La mijlocul lunii martie, Danemarca a optat pentru un regim de semi-carantină. Anume din acel moment, treptat au fost ridicate, pas cu pas, restricțiile, iar autoritățile urmăreau ca numărul cazurilor de infectare să nu crească. La 15 aprilie, au fost redeschise creşele, grădiniţele şi clasele primare. Ulterior, au fost redeschise mai multe magazine, saloane de frumusețe, de tatuaj și școlile auto. La 11 mai ușile și le-au deschis și centrele comerciale, după care au urmat restaurantele și cafenelele. La 15 iunie, frontierele daneze au fost deschise pentru oamenii din Germania, Norvegia și Islanda, doar cu condiția că aceștia nu prezintă semne de răceală, în caz contrar accesul le este strict interzis. De asemenea, autoritățile au menționat că la 27 iunie în țară ar mai putea intra și locuitorii altor țări, însă, până în acest moment nu au fost anunțate aceste state. În același timp, specialiștii danezi se arată optimiști și spun că e puțin probabil ca Danemarca să fie lovită de un al doilea val de coronavirus. Ca parte a măsurilor luate pentru evitarea unui al doilea val epidemic, Danemarca a anunțat creșterea capacității de testare, aflată în prezent la 20.000 de teste pe zi. 

Ajutoare și oameni

În timpul pandemiei, autoritățile s-au gândit la oamenii afectați de aceste restricții și au oferit o serie de ajutoare sociale; au redus TVA-ul de la 25 până la 12%, ceea ce a dus la scăderea prețurilor; au plătit 70-90% din salariile angajaților care nu puteau lucra în această perioadă. Părinții au primit indemnizații de câte 3000 de coroane ( circa 300 de euro) pentru fiecare copil etc. 

De la începutul epidemiei COVID-19, Danemarca a înregistrat aproximativ 12.527 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi un bilanţ de 602 decese, la o populație de peste 5,7 mln de oameni, având o rată de decese mult mai mică decât alte state din Europa.

Citește mai departe

Social

Neesențialii: Istoria unor evenimente anulate

Publicat

pe

De către

Zâmbete, îmbrățișări, muzică bună ce răsună în surdină, copii alergând în jur în timp ce părinții îi privesc nonșalant, sorbind dintr-o limonadă sau o bere rece și discutând cu producători autohtoni, cu prieteni. YardSale este târgul care făcea străzile să bubuie de veselie și oameni inspirați să descopere lucruri noi. Astăzi, străzile tac, copiii privesc strada de la geam, iar părinții lucrează în fața calculatorului, dacă pot.

Pandemia le-a ruinat planurile, a anulat evenimentele, a rupt zilele de pe calendar și s-a așternut tăcerea. COVID-19 i-a făcut pe organizatorii de evenimente să se simtă și mai neesențiali pentru autoritățile care nu s-au gândit la ei.

În seria de interviuri „Neesențialii” vorbim despre cei care și-au pus talentul și toată dedicarea la bătaie și au încercat să-și creeze o viață bună aici, acasă, în Moldova. Însă, acum, în timpul pandemiei, sunt lăsați singuri în fața greutăților, devenind aproape invizibili pentru autorități. În al doilea episod de „Neesențialii”, vorbim despre cei care creează voia bună și vin la pachet cu divertismentul. Au avut planuri mari, dar au rămas fără nimic. 

Neesențialii – Evenimente

Ce să faci când nu mai poți organiza evenimente? Ce să faci dacă asta este munca ta? Ce să faci dacă într-o clipă ai rămas fără lucru și atât de neesențial pentru stat? Și în acest episod vorbim despre oameni talentați, inspirați, dar care au devenit atât de neesențiali.

Geplaatst door Moldova.org op Maandag 22 juni 2020

10 ani de iarmaroc

În acest an, YardSale, iarmarocul unde poți găsi de toate de la haine până la o gamă largă de produse handmade, avea să fie unul cu totul și cu totul special. S-a maturizat, a împlinit deja un deceniu și „părinții” voiau să cheme și mai multă lume și să-i surprindă. Eugenia Boldescu își amintește despre planurile lor cu tristețe. Nu a știut ce ar putea urma. Nimeni nu se aștepta. Au fost luați prin surprindere și tulburați.  

„La 10 mai trebuia să fie ziua cea mare – aniversarea YardSale. Acest an era să fie altfel. Am decis să-l modernizăm, să introducem mai multe activități sociale, să extindem zona pentru copii formând o adevărată tabără de cunoștințe și distracție. Am pus accent pe colaborarea cu designerii locali…”, povestește Eugenia, luată de valul de entuziasm cu care schițau toate aceste idei. 

Pandemia a avut alte planuri. După primele două luni de izolare și urmărit știrile, au anulat și celelalte trei „yard-uri” tematice programate pentru Ziua ecologiei, Sun Dă-i Fest, Food Fest etc. Dar totul brusc s-a oprit. Nimic nu a mai mișcat. Totul a fost închis. Lucrurile au fost adunate în depozit și lăsate acolo, dar nu uitate. „Nu știu cum vom trece peste această criză, fiind doar pe cont propriu”, recunoaște Eugenia.

Criza nu s-a încheiat

Dacă munca ta este organizarea evenimentelor (pe care nu îți mai este permis să le organizezi) este imposibil să obții vreun venit, spune ea. Dar cel mai mult o doare faptul că lucrurile continuă să fie neclare. Autoritățile impun restricții, dar nu vin cu nicio soluție. „Dezamăgirea este mai mult în deciziile evazive ale guvernului, lipsa planului de ieșire din criză, lipsa strategiei de susținere a business-ului legat de evenimente, divertisment, educație, turism, etc”, constată ea. 

Cu toate acestea, Eugenia încearcă să alunge gândurile triste și pesimiste. Ea continuă să viseze la ziua când oamenii se vor aduna și viața va prinde noi culori. „Oricare va fi data, oricum visăm la următorul YardSale”, povestește ea. Pentru că asta e ceea ce le conturează viața, îi dă valoare și îi face fericiți. „Noi suntem o parte a culturii acestei țări și platforma importantă de comunicare. YardSale va reveni, susținut de prietenii, cu noi puteri”, spune Eugenia Boldescu, continuând să privească știrile și să descifreze neclaritățile difuzate de către autorități. 

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Sănătate5 ore în urmă

COVID-19 poate afecta sănătatea pe termen lung: evaluările efectuate în proiectul „Grijă pentru colegi” arată consecințele infecției

Peste 60 de persoane au beneficiat deja de investigații și consultații medicale gratuite în cadrul Proiectului „Grijă pentru colegi”, lansat...

Politică6 ore în urmă

Protest în regiunea transnistreană: „Noi nu vă limităm în totalitate”

PE SCURT Ieri în Râbnița a avut loc un protest după ce așa-zisele autorități transnistrene au anulat permisele locuitorilor care...

Divertisment7 ore în urmă

Cine a fost Lidia Istrati – scriitoarea care a votat cu ambele mâini Declarația de Independență

Politiciana și scriitoarea Lidia Istrati a fost parlamentară în două legislaturi și persoana care, la 27 august 1991, a votat...

Economie9 ore în urmă

Eficiența și succesul stau în asociere! Cunoaște povestea GdP AGROASPECT GRUP din satul Floreni, raionul Ungheni

Unul dintre factorii de progres cert în dezvoltarea durabilă a agriculturii și a mediului rural din Moldova este reprezentat de...

Social13 ore în urmă

3 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT. Încă 12 decese și 295 de cazuri noi de COVID-19

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

SocialO zi în urmă

Turist în Moldova: Congaz, Găgăuzia

Cu peste 11.000 de locuitori, satul Congaz se număra printre cele mai mari sate europene după numărul populației. Acum doi...

LifestyleO zi în urmă

Cum alegi o fereastră termopan?

Cu toate că există o varietate mare de profile, cum ar fi VEKA, Salamander,Trocal, KBE, Aluplast, etc. să alegi un...

Advertisement

Politică

Politică4 zile în urmă

Ce înseamnă schimbările în Constituția Rusiei și cum ar putea influența regiunea transnistreană. Explicăm

PE SCURT De pe 25 iunie până pe 1 iulie are loc referendumul pentru modificarea Constituției Federației Ruse. În regiunea...

Politică2 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Trei sate moldovenești din stânga Nistrului au trecut în subordinea Tiraspolului?

PE SCURT Așa-zisele autorități transnistrene anunță că aproape 80% dintre cazurile de COVID-19 au fost tratate.  Thomas Mayr Harting, reprezentantul...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. „Discriminare. Autoritățile moldovenești nu au anulat bacalaureatul pentru studenții din regiune”

PE SCURT Astăzi, 16 iunie, în regiunea transnistreană, se încheie starea de urgență, însă restricțiile rămân în vigoare. Acest lucru...

Istorie3 săptămâni în urmă

„Politicienii folosesc divizarea în societate, manipulând cu preferințele alegătorilor”, spune o doctoră în Științe Politice

PE SCURT Instalarea stării de urgență pare că a amplificat problemele politice și divergențele existente în societate, la fel ca...

Politică4 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană: Tiraspolul sugerează că s-a descurcat mai bine decât Chișinăul

PE SCURT Biroul Politici de Reintegrare a anunțat că au fost ridicate unele restricții de circulație pentru locuitorii satelor din...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană / Autoritățile separatiste vor achita compensații de 23 euro antreprenorilor

PE SCURT În săptămâna trecută în regiunea transnistreană a fost prelungită starea de urgență, un bebeluș a fost testat pozitiv...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Tiraspolul atacă Chișinăul: „Deficit de conștiință și rațiune”

PE SCURT Așa-zisele autorități din regiunea transnistreană redeschid treptat afacerile și instituțiile. 143 de beneficiari și angajați ai internatului psihoneurologic...

Advertisement

Opinii

iulie 2020
L Ma Mi J V S D
« iun.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031