Guvernul R. Moldova a aprobat, în şedinţa de miercuri, Acordul cu privire la micul trafic la frontieră, semnat la Bucureşti pe 13 noiembrie 2009. Procedura internă a fost finalizată, iar documentul urmează să intre în vigoare după ce va fi aprobat şi de guvernul român. Potrivit ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, acest lucru ar putea să se întâmple în următoarele zece zile. Astfel, o treime din populaţia RM va beneficia de facilităţile Acordului cu privire la micul trafic la frontieră, adică va obţine dreptul de a trece Prutul fără vize, în baza permiselor eliberate de către consulatele României în R. Moldova. Vedeţi, mai jos, lista localităţilor care vor beneficia de acest Acord.
Raionul Briceni
Bălăsineşti, Bălcăuţi, Bocicăuţi, Beleavinţi, Berlinţi, Caracuşenii Noi, Bezeda, Bogdăneşti, Grimeşti, Briceni, Bulboaca, Caracuşenii Vechi, Colicăuţi, Trestieni, Corjeuţi, Coteala, Cotiujeni, Criva, Drepcăuţi, Grimăncăuţi, Chirilovca, Halahora de Jos, Halahora de Sus, Hlina, Larga, Pavlovca, Lipcani, Mărcăuţi, Mărcăuţii Noi, Medveja, Slobozia-Medveja, Grozniţa, Mihăileni, Pererâta, Şirăuţi, Slobozia-Şirăuţi, Tabani, Teţcani, Trebisăuţi.
Raionul Cahul
Alexanderfeld, Alexandru Ioan Cuza, Andruşul de Jos, Andruşul de Sus, Badicul Moldovenesc, Baurci-Moldoveni, Borceag, Brânza, Bucuria, Burlăceni, Greceni, Burlacu, Spicoasa, Cahul, Cotihana, Chioselia Mare, Frumuşica, Câşliţa-Prut, Colibaşi, Crihana Veche, Chircani, Cucoara, Doina, Iasnaia Poleana, Rumeanţev, Găvănoasa, Nicolaevca, Vladimirovca, Giurgiuleşti, Huluboaia, Iujnoie, Larga Nouă, Larga Veche, Hutulu, Lebedenco, Ursoaia, Lopăţica, Luceşti, Manta, Paşcani, Moscovei, Trifeştii Noi, Pelinei, Sătuc, Roşu, Slobozia Mare, Taraclia de Salcie, Tartaul de Salcie, Tudoreşti, Tătăreşti, Vadul lui Isac, Văleni, Paicu, Treteşti, Zârneşti.
Raionul Călăraşi
Bahmut, Bahmut Cale ferată, Buda, Ursari, Căbăieşti, Călăraşi, Oricova, Hârjauca, Leordoaia, Mândra, Palanca, Horodişte, Peticeni, Pârjolteni, Sadova, Podul Lung, Şipoteni, Temeleuţi, Novaci, Seliştea Nouă, Tuzara, Vălcineţ.
Raionul Cantemir
Antoneşti, Leca, Acui, Baimaclia, Suhat, Cania, Iepureni, Cantemir, Capaclia, Chioselia, Ţărăncuţa, Câietu, Dimitrova, Ciobalaccia, Flocoasa, Victorovca, Cârpeşti, Câşla, Sofranovca, Cociulia, Coştangalia, Bobocica, Ienichioi, Floricica, Ţolica, Constantineşti, Goteşti, Haragâş, Lărguţa, Crăciun, Lingura, Popovca, Hănăşeni, Pleşeni, Tătărăşeni, Alexandrovca, Hârtop, Plopi, Porumbeşti, Sadâc, Taraclia, Şamalia, Stoianovca, Tartaul, Ghioltosu, Ţiganca, Ţiganca Nouă, Toceni, Vâlcele, Vişniovca.
Raionul Cimişlia
Albina, Fetiţa, Mereni, Cenac, Hârtop, Ialpug, Prisaca, Ialpujeni, Marienfeld, Artimonovca, Javgur, Maximeni, Topala.
Raionul Donduşeni
Baraboi, Caraiman, Codrenii Noi, Frasin.
Raionul Edineţ
Alexeevca, Bădragii Noi, Bădragii Vechi, Bleşteni, Volodeni, Brătuşeni, Brătuşenii Noi, Brânzeni, Burlăneşti, Buzdugeni, Cepeleuţi, Rângaci, Vancicăuţi, Chetroşica Nouă, Constantinovca, Iachimeni, Corpaci, Cuconeştii Noi, Cuconeştii Vechi, Chetroşica Veche, Chiurt, Cupcini, Alexăndreni, Edineţ, Gordineştii Noi, Feteşti, Gaşpar, Goleni, Gordineşti, Hâncăuţi, Poiana, Hlinaia, Lopatnic, Fântâna Albă, Parcova, Hlinaia Mică, Rotunda, Ruseni, Slobodca, Şofrâncani, Stolniceni, Terebna, Târnova, Trinca, Viişoara, Oneşti, Zăbriceni.
Raionul Făleşti
Albineţul Nou, Albineţul Vechi, Rediul de Jos, Rediul de Sus, Bocani, Călineşti, Călugăr, Frumuşica, Socii Noi, Socii Vechi, Catranâc, Chetriş, Chetrişul Nou, Ciolacu Nou, Ciolacu Vechi, Făgădău, Pocrovca, Şoltoaia, Catranâc loc.st.c.f., Ciuluc, Egorovca, Făleşti, Făleştii Noi, Pietrosul Nou, Glinjeni, Hiliuţi, Răuţelul Nou, Hânceşti, Horeşti, Lucăceni, Unteni, Ilenuţa, Burghelea, Doltu, Işcălău, Izvoare, Logofteni, Moldoveanca, Mârăndeni, Musteaţă, Năvârneţ, Obreja Nouă, Măgura, Măgura Nouă, Pietrosu, Pânzăreni, Pânzărenii Noi, Pârliţa, Pervomaisc, Pompa, Suvorovca, Cuzmenii Vechi, Drujineni, Pruteni, Valea Rusului, Răuţel, Bocşa, Risipeni, Hâtreşti, Sărata Nouă, Sărata Veche, Hârtop, Măgureanca, Scumpia, Hrubna Nouă, Taxobeni, Vrăneşti.
Raionul Glodeni
Balatina, Clococenii Vechi, Lipovăţ, Tomeştii Noi, Tomeştii Vechi, Cajba, Brânzeni, Buteşti, Camenca, Moleşti, Ciuciulea, Cobani, Bisericani, Cot, Cuhneşti, Movileni, Serghieni, Camencuţa, Danu, Nicolaevca, Duşmani, Fundurii Noi, Fundurii Vechi, Glodeni, Stârcea, Hâjdieni, Iabloana, Soroca, Limbenii Noi, Limbenii Vechi, Petrunea, Sturzovca, Ustia, Moara Domnească, Viişoara.
Raionul Hânceşti
Bălceana, Bobeica, Dahnovici, Drăguşeni, Boghiceni, Bozieni, Dubovca, Bujor, Călmăţui, Caracui, Cărpineni, Horjeşti, Căţeleni, Cioara, Ciuciuleni, Cotul Morii, Sărăteni, Crasnoarmeiscoe, Tălăieşti, Dancu, Drăguşenii Noi, Horodca, Hânceşti, Costeşti, Frasin, Ivanovca, Anini, Lăpuşna, Rusca, Feteasca, Leuşeni, Mereşeni, Sărata-Mereşeni, Mingir, Semionovca, Chetroşeni, Mireşti, Negrea, Nemţeni, Obileni, Oneşti, Strâmbeni, Paşcani, Pereni, Pervomaiscoe, Marchet, Pogăneşti, Brătianovca, Cărpineanca, Coroliovca, Sărata-Galbenă, Valea Florii, Corneşti, Secăreni, Secărenii Noi, Şipoteni, Sofia, Stolniceni, Voinescu, Horodca.
Raionul Leova
Băiuş, Cociulia Nouă, Hârtop, Beştemac, Piteşti, Borogani, Cazangic, Frumuşica, Selişte, Ceadâr, Cazlar, Cneazevca, Colibabovca, Covurlui, Cupcui, Filipeni, Hănăsenii Noi, Nicolaevca, Iargara, Meşeni, Leova, Orac, Romanovca, Sărata Nouă, Sărata-Răzeşi, Sărăteni, Victoria, Câmpul Drept, Sărăţica Nouă, Sârma, Cuporani, Tigheci, Tochile-Răducani, Tomai, Sărăţica Veche, Tomaiul Nou, Troian, Troiţa, Vozneseni.
Raionul Nisporeni
Bălăneşti, Găureni, Bălăureşti, Bărboieni, Băcşeni, Boldureşti, Chilişoaia, Boltun, Brătuleni, Cârneşti, Bursuc, Călimăneşti, Cioreşti, Vulcăneşti, Ciuteşti, Valea Nârnovei, Cristeşti, Grozeşti, Iurceni, Mârzoaia, Heleşteni, Marinici, Mileşti, Nisporeni, Păruceni, Selişte, Drojdieni, Odaia, Şişcani, Soltăneşti, Isăicani, Luminiţa, Odobeşti, Selişteni, Valea-Trestieni, Şendreni, Vărzăreşti, Vânători, Zberoaia.
Raionul Ocniţa
Bârlădeni, Paladea, Rujniţa, Corestăuţi, Stalineşti, Grinăuţi-Moldova, Grinăuţi-Raia, Rediul Mare st.c.f.
Raionul Râşcani
Alexăndreşti, Cucuieţii Noi, Cucuieţii Vechi, Ivăneşti, Aluniş, Boroşenii Noi, Avrămeşti, Branişte, Reteni, Reteni-Vasileuţi, Costeşti, Dămăşcani, Duruitoarea Nouă, Gălăşeni, Mălăieşti, Hiliuţi, Horodişte, Lupăria, Malinovscoe, Mihăileni, Nihoreni, Petruşeni, Pârjota, Pociumbăuţi, Druţă, Pociumbeni, Răcăria, Uşurei, Recea, Slobozia-Recea, Sverdiac, Balanul Nou, Ramazan, Râşcani, Şaptebani, Sturzeni, Văratic, Armanca, Ciubara, Mihăilenii Noi, Moşeni, Ştiubeieni, Vasileuţi, Zăicani.
Raionul Sângerei
Bursuceni, Slobozia-Măgura, Bobletici, Coşcodeni, Flămânzeni, Tăura Nouă, Tăura Veche.
Raionul Străşeni
Căpriana, Doina, Lozova, Stejăreni, Huzun, Micleuşeni, Vorniceni.
Raionul Taraclia
Albota de Jos, Hagichioi, Hârtop, Albota de Sus, Roşiţa, Sofievca, Bălăbanu, Budăi, Dermengi, Musaitu, Orehovca, Salcia, Chirilovca, Ciumai, Mirnoe, Vinogradovca.
Raionul Ungheni
Agronomovca, Negurenii Noi, Zăzulenii Noi, Alexeevca, Lidovca, Săghieni, Boghenii Noi, Boghenii Vechi, Izvoreni, Mirceşti, Poiana, Buciumeni, Buciumeni st.c.f., Floreşti, Bumbăta, Buşila, Cetireni, Chirileni, Bulhac, Cioropcani, Stolniceni, Condrăteşti, Curtoaia, Corneşti oraş, Corneşti sat, Romanovca, Costuleni, Floriţoaia Nouă, Floriţoaia Veche, Grozasca, Drujba, Hârceşti, Leordoaia, Mânzăteşti, Veveriţa, Frăsineşti, Măcăreşti, Măgurele, Manoileşti, Novaia Nicolaevca, Rezina, Vulpeşti, Morenii Noi, Şicovăţ, Coşeni, Negurenii Vechi, Tâghira, Zăzulenii Vechi, Medeleni, Petreşti, Petreşti st.c.f., Hristoforovca, Pârliţa, Rădenii Vechi, Blindeşti, Floreni, Gherman, Sculeni, Pojarna, Sineşti, Teşcureni, Grăseni, Todireşti, Ungheni, Unţeşti, Buzduganii de Jos, Buzduganii de Sus, Morenii Vechi, Valea Mare, Elizavetovca, Semeni, Zagarancea.
UTA Găgăuzia
Bugeac, Carbalia, Chioselia Rusă, Chirsova, Cişmichioi, Etulia st.c.f., Comrat, Congaz, Congazcicul de Jos, Congazcicul de Sus, Duduleşti, Cotovscoe, Dezghingea, Etulia, Etulia Nouă, Vulcăneşti, Vulcăneşti st.c.f.
ROMÂNIA
Judeţele Botoşani, Brăila, Galaţi, Iaşi, Tulcea şi Vaslui.