Limba română (re)vine în Moldova

De Dorina Iurcu 

20 de ani, atâta s-au împlinit, astăzi, de la 31 august 1989, când miile de basarabeni aflaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale au cerut recunoaşterea limbii române drept limbă de stat în Republica Moldova.

Astăzi, doar câteva sute de oameni s-au adunat în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt pentru a depune flori cu ocazia Limbii Române.

Mai multe detalii la acest subiect ne oferă corespondenta Dorina Iurcu.

AUDIO

La 20 de ani, limba română nu este ca la ea acasă în Republica Moldova. Cu toate acestea cei care au venit la bustul celui mai mare dintre români, speră că situaţia se va schimba şi limba română va redobândi statutul de limbă de stat. Printre primii care au depus flori, la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, a fost primarul de Chişinau Dorin Chirtoacă, care a împărţit trecătorilor insigne cu inscripţia „limba noastră română".

Şi liderii Alianţei pentru Integrarea Europeană au venit împreună la monumentul lui Ştefan cel Mare.

Preşedintele AMN, Serafim Urechean, spune că 31 august este cea mai importantă zi pentru neamul românesc.

Liberal democratul Vlad Filat spune că astăzi, după 20 de ani, am revenit la adevărul istoric.

Liderul PL Mihai Ghimpu este de părere a trebuie să aducem onoruri celor care au luptat pentru limba noastră.

Întrebat dacă a mai sărbărit până acum ziua limbii române, Marian Lupu liderul PD, a declarat că a sărbătorit-o aproape întotdeauna.

Trecătorii, cei pentu care limba în care vorbesc a contat întotdeauna, speră că basarabenii nu vor mai fi discriminaţi în propria ţară şi spun ei, deja se simte un aer de libertate în societatea noastră.

Amintim că la 31 august 1989, limba romană a dobândit statutul de limbă oficială în Republica Moldova.

Sub presiunea cetăţenilor, Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti a adoptat „Legea cu privire la statutul limbii de stat a RSSM" şi „Legea cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină".

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.