Un grup de deputati moldoveni, condus de liderul fractiunii comunistilor, Eugenia Ostapciuc, va intreprinde o vizita de lucru la Moscova, in zilele de 12-14 aprilie curent, pentru a solutiona problema reluarii livrarilor de vinuri moldovenesti pe piata Federatiei Ruse.
Potrivit Serviciului de Presa si Imagine al Parlamentului, aceasta vizita urmeaza intelegerilor cu conducerea Dumei de Stat si a Consiliului Federatiei ale FR, realizate la finele anului trecut. Presedintele Comisiei juridice, pentru numiri si imunitati a Parlamentului, Vladimir Turcan, a precizat ca programul vizitei la Moscova a fost deja coordonat, fiind incluse intrevederi ale delegatiei moldovenesti cu reprezentantii fractiunii ”Edinaia Rossia”, la nivel de vice-speaker al Dumei de Stat, cu conducerea Comitetului pentru politica economica, cu presedintele Comitetului pentru afaceri cu CSI, si alti politicieni.
”Sarcina acestui grup este de a sparge paravanul informational si de a contribui la eliminarea factorilor si argumentelor care sunt aduse in sustinerea acestor actiuni”, a mentionat, la randul sau Marian Lupu. El si-a expus intentia sa abordeze problema livrarii vinurilor moldovenesti si in cadrul intrevederilor sale bilaterale cu conducerea Dumei de Stat si a Consiliului Federatiei, care vor avea loc pe parscursul vizitei la Sankt-Petersburg, cu prilejul sedintei festive a Dumei de Stat, dedicate celebrarii a 100 de ani a parlamentarismului in Rusia, la 27 si 28 aprilie curent.
//REPORTER.MD