Leul s-a apreciat cu patru bani fata de dolarul SUA si s-a depreciat cu 23 de bani in raport cu euro, saptamana trecuta

Leul moldovenesc s-a apreciat, pe parcursul săptămânii trecute, cu aproape patru bani faţă de dolarul SUA şi s-a depreciat cu peste 23 de bani în raport cu euro. Experţii interni susţin că evoluţia monedei naţionale este legată de deprecierea record a dolarului pe pieţele externe înregistrată săptămâna trecută.

În perioada 25 – 29 februarie cursul de referinţă al monedei naţionale în raport cu dolarul SUA a crescut de la 11,2291 MDL pentru un dolar SUA până la 11,1893 MDL pentru o unitate. Totodată, leul s-a depreciat de la 16,6572 MDL până la 16,8885 MDL faţă de moneda unică europeană.

Atât responsabilii de la Banca Naţională a Moldovei(BNM), cât şi experţii independenţi susţin că evoluţiile de ultimă oră a monedei naţionale în raport cu principalele valute convertibile sunt legate de situaţia de pe pieţele internaţionale şi au puţine tangenţe cu tranzacţiile valutare interne.

Potrivit experţilor, moneda naţională câştigă în faţa dolarului american din motiv că acesta se depreciază tot mai mult în raport cu moneda unică. Astfel, săptămâna trecută a fost înregistrată cea mai mică cotaţie a dolarului faţă de euro. Miercuri, 27 februarie moneda unică europeană a atins un nivel record faţă de dolar, depăşind 1,5 dolari pentru un euro.

Analiştii internaţionali au declarat că noul salt record al monedei unice este legat de datele nefavorabile privind evoluţia economiei SUA şi declaraţiile vicepreşedintelui Rezervei Federale a SUA, Donald Kohn, care a spus că banca centrală este dispusă să continue strategia de reducere a ratei dobânzii de referinţă sub nivelul de 3%.

Potrivit mediilor internaţionale, traderii consideră că investitorii de pe pieţele financiare se vor concentra pe nivelurile de 1,510 dolari/euro şi 1,515 dolari/euro, iar rata de refinanţare ar putea fi diminuată până la 2,5% în luna martie.

Procesul de apreciere a monedei naţionale faţă de dolarul SUA şi depreciere în raport cu euro a continuat şi în prima zi a săptămânii curente. Luni 3 martie leul a mai câştigat aproape doi bani în faţa monedei americane (11,1668) şi a pierdut 8 bani în raport cu euro apropiindu-se tot mai mult de baremul de 17 lei pentru o unitate.

Potrivit ultimelor date ale Băncii Naţionale a Moldovei, pe parcursul lunii ianuarie 2008 cursul oficial al leului faţă de moneda SUA s-a apreciat cu 0,33 la sută, de la 11,3192 MDL pentru un USD la începutul lunii până la 11,2817 MDL la finele acesteia. La începutul lunii ianuarie cursul oficial al leului în raport cu moneda unică a fost de 16,6437 MDL pentru o unitate, iar la sfârşitul perioadei acesta s-a apreciat până 16,7160 MDL pentru un EUR.  // BASA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare