Legea bugetului de stat pentru anul 2008 a fost adoptată în 10 minute

Legea bugetului de stat pentru anul 2008 a fost adoptată vineri cu votul majorităţii comuniste, în decurs de 10 minute, în timp ce deputaţii din opoziţie au boicotat procedura de vot. Proiectul a fost votat în lectura a treia îndată după raportul comisiei de profil, fără dezbateri şi audierea declaraţiilor grupurilor parlamentare.

Adoptarea bugetului în timp record de circa 10 minute s-a datorat blocării în semn de protest a tribunei centrale şi a prezidiului Parlamentului de către 16 deputaţi din grupul parlamentar al AMN şi cei neafiliaţi, în timp ce PPCD şi PD şi alţi câţiva deputaţi neafiliaţi au părăsit sala de şedinţe.

Preşedintele Parlamentului Marian Lupu a cerut deputaţilor să deblocheze tribuna şi prezidiul. "Vă rog să părăsiţi tribuna, poate fi un buget prost sau bun dar acesta trebuie votat, fiindcă ţara nu poate exista fără buget", a declarat Lupu.

Deputaţii din opoziţie au protestat din cauza că grupul parlamentar al PCRM nu a susţinut propunerea AMN de a amâna discuţiile proiectului bugetului 2008. Totodată, opoziţia a cerut modificarea radicală a cheltuielilor bugetare, crearea unei comisii speciale pentru definitivarea unei variante noi a legii şi discutarea acesteia cu concursul întregii societăţi.

Potrivit opoziţiei, bugetul 2008 reflectă doar interesele partidului comuniştilor şi ignoră totalmente propunerile şi modificările iniţiate de celelalte grupuri parlamentare.

În premieră, raportul final al Comisiei pentru politică economică, buget şi finanţe a fost prezentat de preşedintele acesteia din prezidiul Parlamentului, sub aclamaţiile deputaţilor din opoziţie, care au blocat tribuna, şi în paralel, cu discursul susţinut de liderul AMN, Serafim Urechean.

Preşedintele Comisiei, Nicolae Bondarciuc, a respins acuzaţiile opoziţiei privind repartizarea neechitabilă a cheltuielilor bugetare, declarând că Comisia a examinat toate propunerile, inclusiv ale opoziţiei, iar multe din acestea au fost susţinute.

Bugetul de stat pentru anul 2008 prevede venituri de 14 mlrd 658 mln lei, cu o creştere de 21,3%, faţă de cifra aprobată pentru anul 2007, cheltuieli în sumă de 14 mlrd 881,7 mln lei şi un deficit de 223,7 mln de lei. // BASA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare