„La Strada” organizează seminare informative la taberele de odihnă pentru copii

Sursa: http://speranta-zambet.ro/

Pe tot parcursul lunilor de vară voluntarii „La Strada” vor vizita zeci de tabere de odihnă, în care vor discuta cu adolescenţii și copiii despre siguranța pe Internet și construirea de relații armonioase în cuplu. Deoarece activitatea se va desfăşura în limita timpului disponibil, instructorii de la tabere sunt încurajaţi să facă din timp programări pentru ca un eveniment de acest gen să poată fi organizat la tabăra lor.

Voluntarii „La Strada”, care au beneficiat de instruiri în domeniu, vor discuta cu adolescenții și copiii, cărora le vor oferi informaţii utile despre cum pot naviga online în siguranță, ce este un abuz și cum îl pot raporta pe www.siguronline.md.

La fel, la solicitare, voluntarii pot organiza și difuzarea gratuită a filmului „Culorile”. Producția cinematografică ilustrează situația trăită de Ana, protagonista filmului, care se îndrăgostește de un bărbatul care o curtează sincer şi frumos, astfel înfiripându-se o iubire ca în poveste. Totuși, la puțin timp relația lor începe să fie umbrită de posesivitatea bărbatului, care escaladează în violență. Difuzarea de film va fi  urmată de un seminar cu adolescenții și copiii despre cum pot construi relații armonioase și unde se pot adresa atunci când au nevoie de un sfat.

Pentru a invita voluntarii Centrului Internaţional „La Strada”, reprezentanții taberelor de odihnă pentru copii urmează să expedieze o solicitare pe adresa electronică [email protected] sau să apeleze 0 (22) 23 49 06.

Reprezentantul taberei de odihnă urmează să precizeze ce anume solicită:

  • un seminar informativ privind siguranța copiilor online
  • un seminar informativ privind relațiile armonioase de cuplu
  • difuzarea filmului „Culorile”.

Persoana de contact este Eugenia Maxim, activitatea fiind organizată de Centrul Internaţional „La Strada”.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.