De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Economia Italiei, în general este una sănătoasă și este capabilă să se întoarcă pe baza încrederii pe piață, dacă aceasta va da dovadă de disciplină bugetară și fiscală. Această declarație a fost făcută de către un membru al consiliului guvernator al Băncii Centrale Europene, președintele băncii franceze, Cristian Noyen, acesta de asemena mai exclude posibilitatea prăbușirii zonei euro, din cauza crizei datoriilor din țările suverane.
Acesta nu a stat să comenteze mesajul cu privire la negocierile dintre Italia și Fondul Monetar Internațional, în cazul în care investitorii, vor continua să “biciuiască” în costurile de împrumut pentru acest stat. Datorită acestor zvonuri cu privire la potențialul sprijin din partea FMI-ului pentru Italia, valoarea monedei unice europene, a crescut.
Acesta mai degrabă, s-a arătat împotriva cumpărării titlurilor de stat ale Italiei, de către BCE, drept o măsură de combatere a crizei și o metodă de a proteja moneda unică europeană.
Creşterea diferenţei dintre ratele de rentabilitate pe obligaţiuni suverane şi pierderea încrederii în Europa arată că există riscuri de stabilitate a preţurilor, a mai spus el.