De Ion Varta, doctor în istorie
(Partea I)
În episoadele precedente (marţi, miercuri, joi), am arătat cum V. Stepaniuc demonstrează abilităţi greu de imaginat. În doar opt rânduri ale tezei sale de doctor în istorie, dânsul comite zeci de erori grave şi deosebit de grave. Atare fenomen persistă în fiecare pagină, fapt care ne determină să constatăm că „opul” său se constituie într-un eşec absolut.
Suntem nevoiţi să constatăm că V. Stepaniuc este lipsit de abilităţi de cercetător. El nu are deprinderea de a lucra cu sursele istorice, fiind absolut străin de munca de investigaţie. Se dedă la falsificări grosolane ale surselor istorice, precum şi ale unor aserţiuni formulate de reprezentanţii istoriografiei româneşti. Imparţialitatea, echidistanţa, principiul istorismului îi sunt, de asemenea, noţiuni străine. El este departe de a aborda obiectiv tematica istorică pe care şi-a ales-o ca obiect de investigaţie.
Evoluţia fenomenului statalităţii la poporul român este, fără îndoială, un subiect de importanţă majoră pentru istoriografia naţională. Complexitatea sa, dar şi diversitatea aspectelor care se impun a fi supuse investigaţiei fac din atare cercetare o chestiune dificil de onorat pentru un istoric cu o pregătire profesională modestă. Cazul lui V. Stepaniuc de care ne ocupăm este însă unul cu totul special. Comanda partinică, pregătirea mai mult decât îndoielnică profesională, înregimentarea totală sub flamura unei formaţiuni politice dogmatice încremenite în istorie, de factură veche cominternistă, i-au marcat lucrarea de o manieră extrem de păguboasă.
Falsificarea grosolană a istoriei are un scop bine definit pentru V. Stepaniuc: aceasta are menirea să ofere pârghii eficiente pentru manipularea maselor în interes politicianist, de partid. El nu face altceva decât să reproducă aberaţiile cele mai şocante, lansate de către predecesorii săi cominternişti: aceasta se întâmplă, în mod special, atunci când „investighează” fenomenul „statalităţii” moldoveneşti cu referire la perioada modernă şi, mai ales, contemporană. Astfel, falsificarea la care recurge dânsul ţinteşte ideologizarea şi politizarea unui tratat de istorie care are menirea să onoreze comandamentele politice ale formaţiunii politice din care face parte.
De-a lungul întregului său „discurs”, V. Stepaniuc caută cu insistenţă să construiască multiple sechele şi animozităţi cu referire la istoria comună a Moldovei şi Ţării Româneşti. Scopul său, ajuns până la obsesie, este să demonstreze că Moldova şi Ţara Românească au istorii total diferite. Ignoranţa crasă, însoţită de o atitudine vădit negativă faţă de istoria poporului român, constituie laitmotivul „opului” său. El este obsedat în permanenţă de tentaţia de a denatura, a falsifica acolo unde adevărul istoric deranjează şi vine în contradicţie cu ideologia pe care o îmbrăţişează formaţiunea politică din care face parte.
V. Stepaniuc are idei foarte vagi despre structura puterii în cadrul celei de-a doua entităţi statale româneşti, situată la est de Carpaţi. Evoluţia instituţiei domneşti, modificările calitative pe care aceasta le înregistrează de-a lungul întregii perioade îi sunt un domeniu greu de surmontat.
Un alt aspect de importanţă majoră al sistemului politic din Moldova l-a constituit cooperarea dintre puterea centrală şi biserică. Acesta, precum şi altele, cum ar fi tendinţa de stăpânire a pământului, a întregului teritoriu al ţării, ca una dintre cele mai evidente manifestări ale tendinţei de centralizare a puterii care a condus la formarea unui aparat de stat necesar pentru atingerea acestui obiectiv, de asemenea, nu şi-a găsit, cel puţin, o reflectare episodică în lucrarea lui V. Stepaniuc.
Apariţia şi evoluţia cancelariei domneşti a constituit un element important al politicii de centralizare a puterii, ca şi extinderea sistemului fiscal care a jucat şi el un rol important în consolidarea centralizării şi afirmării suveranităţii domneşti, însă aceste elemente atât de importante din structura puterii centrale a Ţării Moldovei n-au constituit un obiect aparte al investigaţiei lui V. Stepaniuc.
Acelaşi lucru îl putem afirma şi despre alte funcţii ale statului, precum ar fi gestionarea veniturilor domniei, activitatea vămilor, activitatea diplomatică, evoluţia aparatului administrativ central şi a celui local cu toate dregătoriile sale, evoluţia şi rolul Sfatului domnesc, în calitatea sa de organ central al puterii, schimbările suportate de către organizarea militară a statului ca factor ce a contribuit la consolidarea centralizării puterii în stat, impactul evoluţiei raporturilor dintre boierime şi maniera autocratică de guvernare a instituţiei domneşti. Evoluţia specificului moldovenesc al organizării administrative a ţării (divizarea Moldovei în Ţara de Sus şi Ţara de Jos, dreptul cutumiar (jus valachicum) sau dreptul românesc, alte tradiţii locale.
Dat fiind cazul fără precedent – trafic de influenţă prin exercitarea unor presiuni brutale asupra membrilor Consiliului specializat, care au respins, iniţial, teza de doctor în istorie a lui V. Stepaniuc (vezi primul episod), pentru a-i determina să voteze în cadrul unei şedinţe repetate în favoarea lui, dar, în mod special, calitatea extrem de defectuoasă a tezei sale de doctor în istorie -, ne vedem obligaţi să reiterăm concluzia finală pe care am formulat-o în cadrul recenziei asupra lucrării sale din martie 2008: retragerea titlului de doctor în istorie.
