Ion Varta, doctor în istorie
În ultimul timp, pentru un anumit tip de specimeni implicaţi în politică a devenit o modă de prost gust – care evoluează uneori într-o obsesie demnă de o cauză mai bună – de a-şi face debutul şi în ale ştiinţei. Dorinţa unor asemenea personaje de a scrie tratate ştiinţifice, de a susţine teze de doctorat n-ar trebui să provoace repulsie, dacă atare îndeletniciri n-ar purta amprenta onorării unor comenzi politice. Din păcate, în unele cazuri, atare scopuri sunt mai mult decât evidente. Cazul lui Victor Stepaniuc, unul din liderii Partidului Comuniştilor din R. Moldova, este foarte edificator în acest sens.
Reamintim cititorilor că Stepaniuc şi-a făcut debutul în domeniul cercetării istorice prin intermediul scandaloasei lucrări „Statalitatea poporului moldovenesc” (Chişinău, 2005), care s-a adeverit a fi – pe lângă distorsionarea brutală a unor adevăruri istorice – un plagiat notoriu. Subsemnatul a demonstrat atunci cu lux de argumente acest furt intelectual fără precedent în istoriografia de la noi.
Cu toate acestea, autorul Stepaniuc n-a renunţat la ideea de a-şi lua doctoratul în baza unei atare „scriituri”. Este adevărat că scoaterea în vileag a plagiatului de proporţii a produs anumite blocaje în implementarea operaţiunii de susţinere a doctoratului. În felul acesta, „evenimentul” s-a produs tocmai peste doi ani după publicarea scandaloasei monografii, la 30 noiembrie 2007. Întrucât reacţiile plagiatorului au fost mai mult decât maladive în legătură cu elucidarea furtului intelectual – a făcut atacuri obscene la persoană -, ne-am văzut obligaţi să ne ocupăm şi de teza aspirantului la titlul de doctor în istorie, V. Stepaniuc. În baza a două recenzii (a subsemnatului şi a Institutului de Istorie a Totalitarismului de la Bucureşti), Consiliul de experţi în politologie, sociologie, filozofie şi istorie al CNAA (Consiliul Naţional de Acreditare şi Atestare) a respins teza de doctor în istorie a lui Stepaniuc. Au urmat două săptămâni de „lucru profilactic” cu cei cinci membri ai Consiliului specializat, care au îndrăznit să-i acorde „bile negre” aspirantului la titlul de doctor în istorie şi, în consecinţă, trei din cei cinci savanţi „rebeli” şi-au schimbat opţiunea iniţială, aşa încât ,, în cadrul unei votări repetate”, s-a decis să i se acorde lui V. Stepaniuc titlul de doctor în istorie.
Acest caz, fără precedent în istoria CNAA, s-a produs cu ceva mai bine de un an în urmă. Din acel moment şi până azi, „proaspătul” doctor în istorie, pe post de vicepremier, s-a apucat şi mai vârtos de treabă. Cu siguranţă, despre isprăvile ministrului-doctor pe tărâmul eradicării duşmanului „intern” al statalităţii moldoveneşti, cineva ar putea scrie o ditamai teză de doctorat.
Respectivul demnitar acordă o atenţie deosebită noilor săi colegi de breaslă – istoricilor, pentru care are o dragoste pătimaşă. Numai cât face decizia ca mai multe facultăţi de istorie să fie lipsite de dreptul de admitere la anul I, fapt care va conduce, în mod inevitabil, la dispariţia acestora.
În „palmaresul” său se mai înscriu şi alte isprăvi care i-au asigurat „notorietatea” şi l-au consacrat ca pe unul dintre cei mai aprigi luptători cu „duşmanii” statalităţii: lichidarea unor instituţii academice, inclusiv a Institutului de Istorie şi a celui de Arheologie, prin intermediul unor comasări neinspirate; instituirea unei cenzuri draconice în procesul elaborării manualelor şcolare, care a avut drept consecinţă colaterală excluderea mai multor edituri private din competiţia pentru elaborarea şi tipărirea acestora. Implementarea unui curs de istorie agramat şi politizat până la refuz în învăţământul preuniversitar – aşa-numitul curs de istorie integrată -, care reproduce în mod fidel numeroase teze inepte şi monstruoase cominterniste cu referire la istoria noastră naţională, constituie, cu siguranţă, „apogeul” în cariera sa de om politic şi de „istoric”.
Luând în considerare această „grijă părintească” pentru breasla istoricilor, „vegherea” neîncetată a dânsului asupra „purităţii” ştiinţei istorice de la noi şi multe alte „isprăvi” ale sale, am decis să revenim la recenzarea tezei de doctor în istorie a „colegului” V. Stepaniuc, teză care poartă genericul „Evoluţia statalităţii moldoveneşti în epoca contemporană”.
