În capitala statului vecin, Ucraina, a avut loc astăzi, 3 februarie, Forumul economic moldo-ucrainean, la care au participat circa 40 de oameni de afaceri din cele două ţări. Forumul s-a desfășurat în cadrul vizitei oficiale efectuate de Vlad FILAT în Ucraina, în perioada 2-3 februarie, la invitația omologului său ucrainean, Nikolae AZAROV.
În cadrul forumului au fost discutate subiecte precum climatul investiţional şi experienţa Ucrainei în gestionarea sectoarelor prioritare. Totodată, delegaţii din Republica Moldova au prezentat facilităţile pe care le oferă ţara noastră pentru dezvoltarea afacerilor.
Prim-ministrul a declarat că Ucraina este un partener comercial important pentru Republica Moldova, între cele două state fiind semnate peste 160 de documente, care acoperă aproape toate domeniile de cooperare. Vlad Filat a subliniat că cifra de afaceri dintre cele două state, pentru primele 11 luni ale anului 2011, cu excepţia activităţii economice externe a regiunii transnistrene a Republicii Moldova, s-a ridicat la aproximativ 720 de milioane de dolari SUA, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 cu 29%. „În prezent, în Republica Moldova există aproximativ 300 de societăţi mixte moldo-ucrainene unde muncesc peste 3 600 de oameni. Volumul investiţiilor ucrainene în economia ţării noastre este de peste 16 de milioane de dolari SUA”, a specificat premierul.
Tot astăzi, Premierul şi membrii delegaţiei Republicii Moldova au vizitat Biserica Lavra Pecerska din Kiev. Delegaţia a asistat la o slujba în limba româna, oficiată de Preotul Dumitru Popescu.