Intervenție neobișnuită a pompierilor. Au scos o pisică, care a stat două zile, într-o țeavă cu adâncimea de 2,5 metri

Intervenție neobișnuită a pompierilor din capitală. Angajații IGSU au fost alertați în această dimineață pe str. Ialoveni nr.102 pentru a scoate o pisică dintr-o țeavă cu adâncimea de 2,5 metri.

Pompierii, ajunși la fața locului, au stabilit că animalul se afla căzut într-un tub care servea drept pilon la un gard.

Potrivit informațiilor prealabile, pisica se afla în țeava îngustă cu diametrul de 100 mm de două zile.

Salvatorii au reușit în mai puțin de 15 minute să salveze animalul și să-l scoată la suprafață. Din fericire, acesta nu a avut de suferit și a putut cu ușurință să părăsească locul care l-a ținut prins.

Potrivit informației IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 33 situații de risc.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.