Instruire NATO pentru corpul de sergenţi al Armatei Naţionale

Un grup de experţi din cadrul Programului de consolidare a instruirii în domeniul militar (DEEP) efectuează, în perioada 4-7 martie, o vizită la Ministerul Apărării.

Activitatea, la care participă comandanţii şi sergenţii principali din toate unităţile militare, are ca scop dezvoltarea sistemului de management al resurselor umane şi ştiinţei militare, cu accent pe consolidarea relaţiei dintre corpul de ofiţeri şi sergenţi al Armatei Naţionale.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, în cadrul vizitei, experţii desfăşoară şedinţe de instruire privind structura, rolul şi particularităţile sistemului de pregătire a efectivului de sergenţi conform standardelor NATO.

Cei prezenţi studiază procesul de învăţământ militar pentru sergenţi, managementul schimbărilor şi rolul echipei de comandă, leadership-ul, modalităţile de consiliere, îndrumare, mediere şi comunicare eficientă dintre comandanţi şi sergenţi.

Vizita se desfăşoară în contextul implementării DEEP în Armata Naţională.

Programul de consolidare a instruirii în domeniul Apărării (DEEP) a demarat în anul 2009 şi are ca obiectiv modernizarea învăţământului militar din ţara noastră.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.