Indemnizaţii de “consolare”

Chişinău / Moldova.ORG/ — S-au oferit indemnizaţii de "consolare" pentru zece oraşe vecine ai căror locuitori au fost evacuaţi.

Una dintre municipalităţi a refuzat această donaţie de 20 de milioane de yeni (180.000 de euro), ceea ce reprezintă o dovadă a furiei tot mai mari a publicului faţă de compania TEPCO, conform Realitatea.net.

Un purtător de cuvânt al municipalităţii Namie a declarat că oferta TEPCO a fost refuzată, "ceea ce ne lasă liberi să criticăm compania".

"Populaţia locală depăşeşte 20.000 de locuitori şi fiecare rezident ar fi primit mai puţin de 1.000 de yeni (nouă euro). Această (sumă) nu le permite sinistraţilor să trăiască".

Aproximativ 80.000 de persoane care locuiesc pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei avariate în cutremurul urmat de tsunami din 11 martie au fost obligate să evacueze zona, lăsând totul în urma lor.

Mulţi agricultori din prefectura Fukushima au fost nevoiţi să întrerupă comercializarea legumelor şi a laptelui din cauza nivelului ridicat de radioactivitate provenit de la patru dintre cele şase reactoare ale centralei nucleare.

La peste trei săptămâni de la tsunami de 14 metri, situaţia rămâne problematică la centrala Fukushima Daiichi, atât timp cât circuitele de răcire a combustibilului nuclear nu vor fi reparate.

Reactoarele continuă să emită radiaţii în aer, sol şi mare, ameninţând să contamineze tot lanţul alimentar şi apa potabilă.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.