De Victor Neaga/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Începând cu seara zilei de ieri, Termocom a început să deconecteze toate obiectivele din Capitală, inclusiv grădiniţele, şcolile şi spitalele, procesul urmând să continue şi pe parcursul zilei de astăzi. Deja către ora 8.30 au fost deconectaţi toţi consumatorii din zona suburbană.
Potrivit primarului general, Dorin Chirtoacă, decizia de sistare a căldurii vine după ce mai mult de 3 zile la rând au fost înregistrate temperaturi medii de peste 8 grade Celsius.
Deasemenea, Dorin Chirtoacă, a declarat că consumatorii vor fi în continuare asiguraţi cu apă caldă.
Se pare că nu s-a ales timpul potrivit pentru deconectarea căldurii, deoarece începând cu ziua dimineaţii de astăzi până acum, temperatura aerului nu a depăşit 0 grade Celsius, acest lucru îl demonstrează şi lapoviţa care continuă să cadă pe teritoriul R. Moldovei. În aceste condiţii, locuitorii Chişinăului se vor mulţumi cu maxim 10-12 grade Celsius în apartamente.
La şedinţa de luni a Primăriei, viceprimarul Vlad Coteţ a propus încheierea sezonului de încălzire, luând în considerţie temperaturile ridicate din ultima perioadă. În mod obişnuit, sezonul de încălzire este încheiat când pe parcursul a trei zile consecutive temperatura media a aerului afară este de peste +8 grade Celsius.
Amintim că sezonul de încălzire 2010-2011 a început la 6 octombrie.