Incendiu în trenul de pasageri Chișinău-Ocnița!

Un incendiu a izbucnit ieri seara în locomotiva unui tren de pasageri de pe ruta Chișinău – Ocnița. Acesta s-a produs în momentul în care trenul s-a oprit în stația din localitatea Pîrlița, raionul Ungheni.

Salvatorii au fost alertați puțin peste ora 18.00. Din fericire, în urma incendiului nimeni nu a avut de suferit. Focul a deteriorat o parte din secțiunea motorului. Două autospeciale de intervenție, cu un efectiv de 8 pompieri, au mers la fața locului, iar căătre ora 18.30, incendiul a fost lichidat.

După intervenția salvatorilor trenul și-a putut relua cursa. Potrivit ofițerului de presă al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Diana Țurcan, evacuarea pasagerilor nu a fost necesară, iar o cauză prealabilă a producerii incendiului este scurtcircuit. Specialiștii urmează să stabilească toate circumstanțele și cauza producerii acestuia.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.