Încă o lovitură sub centura Europei

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Europa este și mai slăbită decât era până nu demult. Iar asta deoarece riscul obigațiunilor spaniole, franceze și italiene la un loc, au condus la o scădere de circa 2 la sută a acțiunilor europene, iar asa în pofida așa zisei schimbări spre bine din urma alegerilor din Spania, unde au câștigat conservatorii.

Fostul guvern socialist este al cincilea la număr, care a fost doborât din cauza crizei datoriilor din zona euro și a efectelor nefaste ale acesteia.

Investitorii, au schimbat riscul obligațiunilor spaniole, italiene și franceze pe siguranța titlurilor din Germania. Iar situația aacțiunilor de pe piața europeană, nu este foarte luminoasă, înregistrându-se o micșorare cu 2 puncte procentuale ale acestora.

Diferenţa între randamentele obligaţiunilor spaniole şi germane a urcat la 4,72 puncte procentuale, cu circa 0,28 puncte peste închiderea de vineri.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare