Încă 262 milioane de dolari pentru RM

De Victoria Ungureanu

„Am o deosebită plăcere să anunţ public demararea activităţilor în cadrul Programului Corporaţiei Provocările Mileniului, semnat în ianuarie curent la Washington de Guvernele SUA şi Republicii Moldova. Este cel mai mare program de granturi, în valoare de 262 milioane de dolari, de care a beneficiat vreo dată Republica Moldova”, a declarat Vlad Filat în cadrul unui briefing comun cu Daniel Yohannes, Preşedintele Corporaţiei Provocările Mileniului.

Vlad Filat a specificat că situaţia drumurilor şi sectorul agricol sînt două domenii foarte importante, care condiţionează creşterea economică din ţară, pe care, însă, Republica Moldova, fără susţinerea acordată din afară, nu ar putea să le reabiliteze.

În data de 18 octombrie Vlad Filat a participat la un brifing comun cu Daniel Yohannes, Preşedintele Corporaţiei Provocările Mileniului în cadrul căruia au fost discutate condiţiile de implimentare a Programului Corporaţiei Provocările Mileniului şi importanţa acestui pentru R.Moldova.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.