În urma seismului, Japonia s-a deplasat cu 2,4 metri

Chişinău / Moldova.ORG/ — Cutremurul cu magnitudinea de moment 8,9 care s-a produs vineri în Japonia pare să fi deplasat principala insulă a Japoniei, cu 2,4 metri, au declarat experţii citaţi de CNN.

"Acum stim că o staţie GPS s-a mişcat (cu 2,4 metri – n.red.) şi am văzut o hartă de la GSI (Autoritatea pentru informaţii geospaţiale – n.red.) din Japonia" care pare să confirme acest lucru, a declarat Kenneth Hudnut, geofizian la USGS.

Seismul cu magnitudine de 8,9, produs vineri în Japonia, a deplasat şi axa de rotaţie a Pămîntului cu aproape 10 centimetri, a anunţat Institutul de geofizica din Italia.

Potrivit experţilor, acest fenomen a exercitat asupra axei de rotaţie a Pămantului o acţiune mai mare decât seismul din 2004 din Sumatra. Catastrofa din 2004 a dus la o deviere a axei cu 6 centimetri.

Cercetătorii italieni spun că seismul din Japonia este depăşit doar de marele cutremur din 1960 din Chile, cu magnitudinea de 9,3-9,5.

Seismul de vineri a dus la ruperea scoarţei terestre pe o suprafaţă de 400 de kilometri lungime şi 160 de kilometri lăţime, iar plăcile tectonice au alunecat una sub cealaltă cu 18 metri, a declarat Shengzao Chen, geofizician la USGS.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.