In Rusia au crescut pensiile

În Rusia, valoarea pensiei medii a fost în iulie 2010 de aproximativ 7600 ruble (195 de euro), înregistrând o creştere de 46,82% comparativ cu iulie 2009, a anunţat marţi Serviciul Federal de Statistică (Rosstat), relatează RIA Novosti.

Potrivit agenţiei ruse de presă, în iulie 2010 pensia medie a fost echivalentă cu 35,5% din salariul mediu.

Pe de altă parte, premierul Vladimir Putin a anunţat marţi că nu se are în vedere creşterea vârstei de pensionare. ‘Guvernul nu intenţionează să evoce această problemă’, a spus şeful executivului, aflat la Norilsk. El a precizat de asemenea că durata medie de viaţă este în prezent în Rusia de 69 de ani.

Vorbind despre timpul care-i mai rămâne de trăit unei persoane după ce iese la pensie, Putin a subliniat că în Rusia ‘această perioadă este, din păcate, mult mai mică decât în ţările europene industrializate’.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare