Ritmurile sporite ale creşterii economice şi situaţia geografică favorabilă a ţării noastre contribuie la dezvoltarea relaţiilor moldo-chineze. Acest fapt l-a declarat luni în cadrul conferinţei de presă de totalizare axată pe rezultatele şedinţei a 4-a a Comisiei Interguvernamentale Mixte pentru cooperare comercial-economică copreşedintele ei din partea chineză Sui Tuncai.
În cadrul activităţii au fost examinate relaţiile moldo-chineze în sferele comerţ, industrie, complexul agrocindustrial, turism, cultură, sănătate, învăţămînt.
Potrivit spuselor copreşedintelui Comisiei din partea moldovenească, a ministrului economiei şi comerţului Igor Dodon, astăzi China se află pe locul şase printre partenerii externi ai Moldovei.
Au fost stabilite înţelegeri despre organizarea în octombrie curent a Festivalului vinului moldovenesc în Republica Populară Chineză, crearea parcului industrial cu producere chineză sută la sută.
Părţile au mai semnat Acordul privind comunicaţia poştală, construcţia la Chişinău a Centrului de medicină chineză.
Şedinţa următoare a Comisiei moldo-chineze pentru cooperare comercial-economică va avea loc în 2009, în China. // "Noutati – Moldova"