In institutiile de invatamint din tara se iau masuri pentru reducerea riscului de contaminare cu boli infectioase

Potrivit dispoziţiei Ministerului Educaţiei şi Tineretului al RM, precum şi a Centrului Naţional ştiinţifico-practic de medicină preventivă, în instituţiile de învăţămînt din republică se iau măsuri pentru reducerea riscului de molipsire cu boli infecţioase – parotidită, gripă şi boli respiratorii acute, comunică agenţia NOVOSTI-MOLDOVA.

De la începutul anului în republică au fost înregistrate, în particular, peste 3600 de cazuri de îmbolnăvire cu oreion printre adolescenţi şi tineri de la 15 la 24 de ani.

În legătură cu acest fapt, în perioada de 2-3 luni, în instituţiile de învăţămînt vor fi strict respectate regimul de temperatură, aerisirea încăperilor, deriticarea umedă cu mijloace dezinfectante, vor fi depistaţi şi izolaţi elevii cu simptoame de îmbolnăvire.

Şefii direcţiilor raionale şi municipale, precum şi instituţiilor de învăţămînt profesional, mediu şi superior vor monitoriza situaţia, iar în caz de înrăutăţire a acesteia, ministerul va reacţiona prin măsuri excepţionale. // "Noutati – Moldova"

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.