Connect with us

Social

Important! Moldovenii aflați peste hotare își vor putea primi pensia pentru limita de vârstă

Publicat

pe

Cetățenii Republicii Moldova domiciliați în afara țării vor putea să-și primească pensia pentru limita de vârstă. Executivul a avizat pozitiv o inițiativă legislativă în acest sens.

Astfel, pentru a confirma că beneficiarul pensiei stabilit peste hotare este în viață, dar și pentru a evita achitarea dublă a pensiei, persoana va fi obligată, o dată la 6 luni, să transmită către Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) un certificat de viață.

Acesta va fi completat și semnat la misiunea diplomatică/oficiul consular al Republicii Moldova de pe teritoriul statului în care locuiește persoana sau la subdiviziunile teritoriale ale CNAS din țara noastră.

În cazul în care beneficiarul nu transmite certificatul în termenul indicat, CNAS suspendă plata pensiei acestuia, începând cu luna următoare după expirarea celor 6 luni.

Dacă persoana va transmite certificatul după termenul de jumătate de an, plata pensiei va fi reluată din data suspendării.

Guvernul a luat în vedere că asupra prevederilor care au fost aplicate până în prezent s-a expus și Curtea Constituțională.

Conform deciziei din 8 ma, obligativitatea de a avea domiciliul în Republica Moldova pentru încasarea pensiei s-a dovedit a fi neconstituțională.

Prin urmare, Legea privind sistemul public de pensii necesită a fi modificată pentru a asigura dreptul la pensie tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de domiciliul acestora.

loading...

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Social

Cum vor fi marcați cei 28 de ani de independență

Publicat

pe

De către

PE SCURT

La 27 august 2019, se împlinesc 28 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

În acest sens, Guvernul anunță organizarea mai multor activități pentru marcarea acestei zile.

PE LUNG

Astfel, începând cu ora 17:00, cabinetul de miniștri va discuta cu cetățenii în spațiul verde din fața clădirii Guvernului. După care, de la ora 18:00 până la 23:00, în Piața Marii Adunări Naționale, va avea loc un concert cu interpreți de acasă:

– La La Play Voices

– Moldovan National Youth Orchestra

– Cătălin Josan

– Cristina Scarlat

– Mani

– Via Dacă

– Ansamblul Academic Național de dansuri populare „JOC”

– Cristofor Aldea-Teodorovici

– Orchestra Națională de muzică populară „Lăutarii”, condusă de Nicolae Botgros

– Ion Paladi

– Maria Iliuț și Ansamblul „Crenguța de Iederă”

– Surorile Osoianu

– Ioana Căpraru

– Lidia Bejenaru

– Lilia Roșca

– Nicolae Ciubotaru

– Tatiana Jacotă

– Pasha Parfeni

Ziua Independenței este ziua națională a Republicii Moldova, în care se sărbătorește adoptarea Declarației de Independență față de Uniunea Sovietică în 1991. Declarația de independență a fost adoptată de Parlament prin votul a 276 de deputați (74% din totalul de 371) în ziua de 27 august 1991, zi în care în centrul Chișinăului a fost convocată o Mare Adunare Națională.

În urma acesteia, Republica Moldova a devenit un stat suveran și independent.

Ziua de 27 august a fost aleasă și pentru a coincide cu 27 august 1989, atunci când a avut loc Prima Mare Adunare Națională care a lansat dezideratul suveranității și independenței. În aceeași zi, independența Republicii Moldova a fost recunoscută de către România. Rusia a recunoscut independența Moldovei abia în 8 decembrie 1991.

loading...

Citește mai departe

Cultură

Guvernul oferă astăzi 1 mln de lei. Cine va primi banii

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Guvernul Republicii Moldova oferă astăzi premii în valoare totală de un milion de lei. Zece personalități de valoare din țara noastră vor primi premii naționale de 100 de mii de lei pentru merite deosebite în domeniul în care activează.

Premiul Național al Republicii Moldova are ca scop stimularea activității de creație și al promovării valorilor autentice în domeniul științei, tehnologiilor, culturii, artei și sportului în Republica Moldova.

PE LUNG

Astăzi, 26 august, are loc Gala Premiului Național 2019. În acest an, următoarele personalități vor fi premiate:

Alexei Sainciuc, pictor și grafician de carte, pentru opera artistică, originalitate și contribuție de excepție la cultivarea valorilor estetice noilor generații prin intermediul artei vizuale;

Alexandra Conunova-Dumortier, violonistă, pentru performanța interpretativă în arta muzicală violonistică universală și promovarea imaginii Republicii Moldova în lume;

Gheorghe Urschi, actor, regizor, scriitor, pentru Opera Omnia;

Galina Lupașcu, doctor habilitat în științe biologice, profesor cercetător, Nadejda Mihnea, doctor habilitat în științe biologice, conferențiar cercetător, Larisa Andronic, doctor în științe biologice, conferențiar cercetător, Svetlana Smerea, doctor în științe biologice, conferențiar cercetător, pentru activitatea de cercetare și inovare în domeniul sporirii productivității și rezistenței plantelor de cultură prin biotehnologii moderne și
convenționale;

Valentin Butnaru, prozator, dramaturg, pentru abordarea artistică originală și contribuția la dezvoltarea domeniului teatral în Republica Moldova;

Tatiana Țîbuleac, scriitoare, pentru valoarea estetică deosebită a operei literare și promovarea imaginii Republicii Moldova pe plan european;

Iurii Canașin, sculptor, profesor universitar, pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea artei sculpturii în Republica Moldova și promovarea valorilor universale.

loading...

Citește mai departe

Social

Personalitățile care vor primi Premiul Naţional pentru anul 2019

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Guvernul a aprobat astăzi lista personalităților care vor primi Premiul Naţional pentru anul 2019. În total au fost depuse 33 de dosare pentru acest premiu, dintre care au fost aleși zece câștigători.

Premiul Național al Republicii Moldova are ca scop stimularea activității de creație și al promovării valorilor autentice în domeniul științei, tehnologiilor, culturii, artei și sportului în Republica Moldova. Câștigătorii vor primi câte 100 mii lei.

PE LUNG

Astfel, Premiul Naţional pentru anul 2019 se va acorda următoarelor personalități:

Alexei Sainciuc, pictor și grafician de carte, pentru opera artistică, originalitate și contribuție de excepție la cultivarea valorilor estetice noilor generații prin intermediul artei vizuale;

Alexandra Conunova-Dumortier, violonistă, pentru performanța interpretativă în arta muzicală violonistică universală și promovarea imaginii Republicii Moldova în lume;

Gheorghe Urschi, actor, regizor, scriitor, pentru Opera Omnia;

Galina Lupașcu, doctor habilitat în științe biologice, profesor cercetător, Nadejda Mihnea, doctor habilitat în științe biologice, conferențiar cercetător, Larisa Andronic, doctor în științe biologice, conferențiar cercetător, Svetlana Smerea, doctor în științe biologice, conferențiar cercetător, pentru activitatea de cercetare și inovare în domeniul sporirii productivității și rezistenței plantelor de cultură prin biotehnologii moderne și
convenționale;

Valentin Butnaru, prozator, dramaturg, pentru abordarea artistică originală și contribuția la dezvoltarea domeniului teatral în Republica Moldova;

Tatiana Țîbuleac, scriitoare, pentru valoarea estetică deosebită a operei literare și promovarea imaginii Republicii Moldova pe plan european;

Iurii Canașin, sculptor, profesor universitar, pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea artei sculpturii în Republica Moldova și promovarea valorilor universale.

loading...

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Economie41 de minute în urmă

Vinul pe care-l produce R. Moldova astăzi, mai puțin, dar mai bun

PE SCURT  În jur de 250 de mii de cetățeni ai R. Moldova își câștigă existența din industria vinului. De...

Alegeri15 ore în urmă

Am inventat un candidat la Primăria Chișinău. Ce soluții propune pentru drumurile proaste

Eu sunt candidatul/a inventat/ă de Moldova.org și vreau să lupt pentru funcția de primar al orașului Chișinău, iar sloganul meu...

Divertisment17 ore în urmă

Cum a ajuns Chișinău pe una dintre cele mai populare platforme de călătorii din lume

PE SCURT Chișinăul a apărut pe harta aplicației Spotted by Locals, una dintre cele mai populare platforme pentru călătorii. Timp...

Cultură18 ore în urmă

5 idei de peste hotare pentru reinventarea Cafenelei Guguță

PE SCURT Consiliul Național al Monumentelor Istorice a anulat avizele eliberate companiei Regata Imobiliare pentru construcția unui centru multietajat în...

Lifestyle20 de ore în urmă

În an aniversar, rețeaua Linella va număra 100 de magazine – De 100 de ori mai aproape de tine (VIDEO)

La împlinirea a 18 ani de la înființare, Linella – cea mai mare rețea națională de magazine din Republica Moldova,...

AlegeriO zi în urmă

Am inventat un candidat la Primăria Chișinău. Ce soluții propune pentru ambuteiaje

Eu sunt candidatul/a inventat/ă de Moldova.org și vreau să lupt pentru funcția de primar al orașului Chișinău, iar sloganul meu...

Cultură2 zile în urmă

Recomandare de film: Dolittle și lumea fantastică a animalelor

PE SCURT Un film plin de culoare și fantastic de frumos, așa pare să fie „Dolittle”. Personajul principal este un bărbat...

Advertisement

Politică

Alegeri2 zile în urmă

Am inventat un candidat la Primăria Chișinău. Ce soluții propune pentru câinii vagabonzi

Eu sunt candidatul/a inventat/ă de Moldova.org și vreau să lupt pentru funcția de primar al orașului Chișinău, iar sloganul meu...

Politică4 săptămâni în urmă

Igor Dodon efectuează o vizita în SUA. Va rosti un discurs de la tribuna Adunării Generale a ONU

PE SCURT Președintele Igor Dodon întreprinde o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, care va dura o săptămână...

Politică4 săptămâni în urmă

Alexandru Slusari a anunțat numele beneficiarilor furtului miliardului// VIDEO

PE SCURT Aolexandru Slusari, preşedintele Comisiei de anchetă privind frauda bancară, a anunțat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă...

Politică4 săptămâni în urmă

Comisia juridică a aprobat ridicarea imunității parlamentare a deputatului Petru Jardan

PE SCURT Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat ridicarea imunității parlamentare a deputatului Partidului ȘOR Petru Jardan. O solicitare...

Politică4 săptămâni în urmă

Mike Pence către Maia Sandu: „ SUA vor continua să fie un partener strategic pentru transformarea democratică a Moldovei”

PE SCURT Vicepreședintele SUA Mike Pence și-a exprimat susținerea deplină pentru Guvernul condus de Maia Sandu și pentru agenda reformelor...

Politică4 săptămâni în urmă

Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ivanka Trump. A fost reconfirmat sprijinul american pentru Republica Moldova

PE SCURT Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ivanka Trump, consiliera președintelui SUA. În cadrul acesteia, oficiala de la...

Politică4 săptămâni în urmă

De ce a fost solicitată ridicarea imunității deputaților Petru Jardan și Vladimir Cebotari. Procuratura Generală vine cu precizări

PE SCURT Procurorul General interimar, Dumitru Robu, a solicitat astăzi în plenul Parlamentului ridicarea imunității deputaților Petru Jardan și Vladimir...

Advertisement

Opinii

octombrie 2019
L Ma Mi J V S D
« sept.    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031