„Hit”-ul lui Vlad Plahotniuc

Prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, a cântat în seara zilei de vineri la trompetă. Politicianul a cântat piesa O Mammy blue , în cadrul unui concert susţinut de Youth Orchestra, în Scuarul Catedralei.

Vlad Plahotniuc a recunoscut că a absolvit acum 30 de ani şcoala muzicală din Nisporeni şi chiar a cântat într-o formaţie muzicală. „Este o piesă din tinereţea mea. Ştiu ce înseamnă să faci ore întregi muzică şi să faci un instrument să cânte”, a spus Vlad Plahotniuc. Acesta a cântat piesa cu notele muzicale în faţă, iar la un moment chiar a îngânat cu voce.

O Mammy blue este una din cele mai cunoscute piese în lume . Din 1971, când a fost lansată şi până în prezent a devenit hit şi a fost cântată de artişti celebri cum ar fi Hulio Iglesias, Dalida, Celine Dion, Anda Călugăreanu.

Youth Orchestra este formată din peste 60 de instrumentişti, care îşi fac studiile la instituţii de prestigiu din străinătate, inclusiv în Elveţia, Marea Britanie şi Rusia. Aceştia susţin tradiţional în luna august trei concerte simfonice. Fundaţia Endelweiss, patronată de liderul democrat, este unul din sponsorii din acest an al acestui eveniment.
.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.