Guvernul este interesat in ridicarea calitatii si competitivitatii „Tutun-CTC”

Moldova.ORG — Prim-ministrul Vasile Tarlev a efectuat, joi 24 mai, o vizita de lucru la combinatul de tutun din Chisinau „Tutun-CTC”, in cursul careia a luat cunostinta de situatia actuala si perspectivele de dezvoltare a intreprinderii in cauza, informeaza serviciul de presa al Executivului.

Tarlev a vizitat mai multe sectii ale fabricii, familiarizandu-se cu ciclul de productie. De asemenea, Premierul a fost informat despre indicii financiar-economici inregistrati de intreprindere si a discutat cu colectivul intreprinderii.

Administratia combinatului a informat ca, in pofida greutatilor existente, incepand cu anul 2003 intreprinderea activeaza cu profit.

Pe parcursul ultimilor trei ani pentru renovarea utilajului de producere au fost investite circa 180 mln de lei. Acest fapt a permis eficientizarea activitatii de producere, sporirea randamentului, diminuarea cheltuielilor de producere, reducerea consumului de energie etc.

In anul 2006, combinatul a produs cca 5,6 mlrd de tigarete. Pentru anul curent, combinatul planifica producerea articolelor din tutun in volum de aproximativ 6 mlrd tigarete.

Concomitent, in anii 2002-2006, combinatul a subventionat ramura de producere a tutunului, prin creditarea gospodariilor agricole. Doar pe parcursul anului 2006 intreprinderea a avansat sectorul agrar cu cca 9 mln de lei.

De asemenea, in scopul stimularii producatorilor de tutun, Tutun-CTC a majorat, pe parcursul ultimilor ani, pretul de achizitie a materiei prime.

Prim-ministrul a specificat ca Guvernul va acorda in continuare o atentie deosebita dezvoltarii ramurii tutunului, inclusiv prin subventionarea producatorilor. Un rol important in acest context, potrivit Premierului, trebuie sa revina nemijlocit Combinatul „Tutun CTC”, care urmeaza sa majoreze volumul de investitii pentru creditare a producatorilor, precum si de achizitionare a tutunului pentru exportarea acestuia.

Totodata, seful Executivului a sustinut actiunile de reutilare a combinatului, specificand ca ramura tutunului trebuie modernizata prin implementarea tehnologiilor avansate in domeniu, procurarea liniilor noi de producere, ce ar permite sporirea calitatii si sortimentului de produse.

Premierul a mentionat ca Guvernul este interesat in ridicarea calitatii si competitivitatii articolelor produselor combinatului, majorarea volumului de productie pana la capacitati maxime si, respectiv, crearea noilor locuri de munca.

Alte chestiuni ce au fost discutate in cadrul intrevederii Prim-ministrului cu colectivul de lucru al SA”Tutun-CTC” vizeaza masurile de sustinere a producatorilor autohtoni, de stimulare a exporturilor, de atragere a investitiilor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare