Groapa de gunoi din Pașcani, mărul discordiei pentru 2 agenți economici

Două săptămâni a mocnit focul în gunoiștea din comuna Pașcani, raionul Criuleni, până l-a stins ploaia. Între timp, a luat foc altceva – un conflict între cei doi agenți economici ce adună gunoiul din Pașcani și Porumbeni, pentru care primarul comunei a găsit rapid soluția – un hidrant.

La începutul lunii iunie, când era căldura mai mare, gunoiștea neautorizată dintre satele Porumbeni și Pașcani, raionul Criuleni, a luat foc. Satele s-au umplut de fum, iar oamenii au închis ferestrele pentru câteva zile.

În următoarea duminică, focul a izbucnit din nou. Pompierii au intervenit și au stins focul. Totuși, groapa de gunoi a continuat să mocnească.

Cum Primăria Pașcani va rezolva problema gunoiștii neautorizate și incendierea acesteia

Asemenea incidente, potrivit spuselor primarului comunei Pașcani, Vasile Gîrbea, pot fi rezolvate cu ajutorul unui hidrant. Mai mult, Consiliul Raional Criuleni a alocat primăriei suma de zece mii de lei, cu ajutorul cărora poate fi achiziționat acest hidrant.

„Hidrantul este un furtun special făcut din material, pentru incendii și are o lungimea de 200 de metri. Acesta va fi în apropiere de gunoi, mai exact la o distanță de zece metri. Vom acționa cu forțele proprii.”

De asemenea, la ședința Consiliului comunal Pașcani de astăzi, funcționarul public va pune în discuție subiectul sortării gunoiului, dublarea prețului pentru cetățenii care nu doresc să-l sorteze și micșorarea prețului pentru cei care o vor face. Mai mult, primăria intenționează să ceară autorizație de sortare pentru Întreprinderea Municipală „Căpățână Gheorghe”, care gestionează groapa în prezent. Potrivit primarului Vasile Gîrbea, aceasta este singura metodă prin care gunoiștea va deveni autorizată.

Tariful pentru servicii de transportare a gunoiului în comuna Pașcani este de 25 de lei de familie.

Lupta pentru gunoi

Primarul localității bănuiește cine ar fi dat foc gunoiului. Conform lui Vasile Gîrbea, vinovat se face Eugen Butucea, consilier, dar și proprietarul întreprinderii care colectează, transportă, sortează, depozitează gunoiul din satul Porumbeni, SRL „Salubris Grup”. „În perioada când a gestionat depozitul de gunoi, doi ani aceasta a ars în continuu. Când am venit în funcția de primar, primul lucru care l-am făcut a fost să-l concediez. Apoi, gunoiștea nu a ars deloc. Este un fel de concurență între el și celălalt agent economic. Ei se bat unul cu altul, iar oamenii suferă. Ei miros fumul și toată tăblița lui Mendeleev”, spune Gîrbea.

Totuși, Eugen Butucea, proprietarul SRL „Salubris Grup” neagă acuzațiile. În ziua când a avut loc incendiul, acesta se afla la Campionatul Raional de Fotbal, în satul Bălăbănești, raionul Criuleni. „Noi eram cu toată echipa la fotbal. Mai mult decât atât, Angela Chirița, care a gestionat anterior groapa de gunoi, a venit și ea la meci. Au venit să vadă cum joacă echipa din Porumbeni, pentru că cei din Pașcani, la fel, au echipă de fotbal”, se justifică consilierul.

Gunoiul pe care îl strânge agentul economic se sortează manual, resturile se duc la Măgdăcești, întrucât primarul și întreprinderea „Dragoș Chirița” nu l-ar primi de doi ani și jumătate la groapa de gunoi din Porumbeni. „Ei nu au nici un interes să sorteze gunoiul și să-l aducă la întreprinderea mea pentru că ei ar pierde bani pentru asta. Ei pur și simplu duc gunoiul la groapă.”

La rândul său, Butucea îl acuză pe celălalt agent economic de nereguli grave. „Au luat niște persoane din anturajul primarului, care nu au nicio autorizație de la Ministerul Mediului. Le-au luat cu scopul de a face bani. În cadrul ședințelor Consiliului, le-am povestit neregulile de la gunoiște. Niciun consilier nu s-a dus la fața locului să verifice. Dar eu i-am atenționat că o să se întâmple ceva la vară, când o să fie caniculă. Le-am zis că gunoiul este depozitat incorect și nicio cerință nu este respectată”, menționează Butucea.

„Pentru gestionarea gropii de gunoi nu s-a plătit nimic”

Angela Chirița este contabilă la întreprinderea fiului ei Î.I. „Dragoș Chirița”, care prestează și servicii de transportare a gunoiului în satul Pașcani. L-a ajutat să gestioneze groapa de gunoi până în decembrie 2017. „Timp de doi ani am luptat cu dușmanul care îi aprindea gunoiul, chiar și la miezul nopții. El are niște oameni care intenționat făceau asta”, spune Chirița, făcând referire la concurentul ei, Eugen Butucea.

„Pot să vă spun că la noi e o concurență. Primăria i-a luat groapa pentru că ardea întruna. Apoi am luat-o noi. Timp de doi ani, nu a ieșit nici un fum. Am muncit zi și noapte”, povestește femeia, menționând că pentru gestionare nu s-a plătit nici un leu. „Trei paznici trebuiau plătiți, motorina trebuia cumpărată, buldozerul se strica și trebuia reparat. Plăteam impozite, aveam cheltuieli. Nu am avut nimic în plus. Mai mult am pierdut”.

Potrivit Angelei Chirița, problema deșeurilor nu este doar a satului Pașcani. „De exemplu, când arde gunoiul de la Măgdăcești, pe mine mă îneacă. Iată zilele acestea a ars cel de la Drăsliceni. Fumul s-a așezat până la marginea localității”.

Adunarea satului fără primar

Indignați de cum se gestionează groapa de gunoi din localitate și de fumul provocat de incendiu, oamenii au scris o plângere la Procuratura Generală. Informația a fost confirmată de către ofițera de presă a instituției, Maria Vieru.

De asemenea, sâmbătă, 16 iunie, a avut loc o adunare și s-a semnat o petiție în care oamenii au solicitat consultări publice privind problema creată recent la groapa de gunoi. La adunare a lipsit primarul comunei, Vasile Gîrbea.

„Solicităm crearea condițiilor de favorizare și încurajare pentru activitățile de colectare și sortare a deșeurilor metalice, sticlă, plastic și deșeuri menajere. Agentul economic responsabil trebuie obligat să se ajusteze standardelor tehnice privind transportarea, sortarea, depozitarea la suprafață și îngroparea deșeurilor irecuperabile, pentru a minimaliza efectele nocive asupra sănătății oamenilor și calității mediului”, se menționează în cererea cetățenilor care va fi depusă astăzi la Primăria Pașcani.

Curtea de Conturi a stabilit anul trecut că 99,7% sau 1147 de gunoiști situate în mediul urban și cel rural nu corespund cerințelor legislației de mediu. În Republica Moldova, doar 10% din deșeurile reciclabile sunt recuperate, restul 90% sunt transportate la gunoiști.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.