De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Chiar dacă Greciei, i s-a deschis a doua răsuflare, statul mai rămâne încă printre rândurile ruinelor Europei. Zic asta, deoarece statului elen, i s-a redus datoria cu circa 100 de miliarde de euro, cu toate acestea agenția de evaluare a ratingului Fitch, a anunțat că modificări pentru acest stat nu se prevăd.
Această ușurare a Greciei, în valoare de 100 miliarde de euro, se datorează unor bănci, care au renunțat la aproximativ 50 la sută din creanțele lor.
Agenția de rating, a anunțat: "Planul Uniunii Europene este un pas important pentru a stabiliza finanţele publice ale Greciei. Totuşi, "o reducere de 50% a datoriilor este privită de Fitch ca un caz de default. După ce creditorii privaţi vor schimba bondurile elene cu unele cu o valaore mai mică, ratingul Greciei va rămâne în categoria B".
Reformele Greciei vor fi puse în curând sub supraveghere, la cererea partenerilor Atenei din zona euro, în schimbul susţinerii lor financiare. Şeful guvernului de la Berlin a anunţat că este vorba de un regim de supraveghere permanentă a respectării de către Grecia a angajamentelor asumate.
Din acordul de 130 miliarde de euro, Grecia va obţine 30 miliarde de euro direct de la alte guverne, ca garanţii pentru băncile care iau parte la reducerea voluntară de 100 miliarde de euro a datoriei pe care o deţin.