Unul dintre protagoniştii Unirii Basarabiei cu România la 1918, Gherman Pântea, s-a născut pe 13 mai 1894, în comuna Zăicani, județul Bălţi. A fost primar de Chişinău de trei ori, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost edil al orașului Odessa. Potrivit istoricilor, întreaga viaţă şi activitate ale lui Gherman Pântea se caracterizează „printr-o îmbinare permanentă între mit şi realitate”. Destinul său a inclus în mod curios înrolarea în armata ţaristă în primul război mondial, iar apoi votarea Unirii Basarabiei cu România, numirea în calitate de primar de Odessa de către Ion Antonescu și apoi salvarea de la moarte de către un mareșal sovietic.
S-a născut în familia unui avocat. A urmat şcoala medie din Glodeni şi o şcoală cu profil pedagogic la Cetatea-Albă. O perioadă activează în calitate de profesor. În timpul primului război mondial a fost recrutat în Armata Imperială Rusă, unde a fost decorat cu Ordinul Sfântului Gheorghe. În anul 1916, Gherman Pântea îndeplinea funcţia de translator în statul major al armatei IV, la Roman, pe frontul român.
O nouă etapă în viaţa lui începe odată cu revoluţia rusă din februarie 1917. Se întoarce la Chișinău, unde este unul din inițiatorii Congresului Ostaşilor Moldoveni, la care este ales în calitate de membru al Biroului de organizare al Sfatului Ţării – primul parlament basarabean. Interesant este că pentru aprobarea congresului, Pântea pleacă la Petrograd pentru a se întâlni cu Alexandr Kerenski, şeful guvernului provizoriu rus, dar s-a întâlnit şi cu Vladimir Lenin.(Timpul.md).
La 27 martie 1918 a votat pentru unirea Basarabiei cu România. Din partea judeţului Bălţi a fost ales deputat în Sfatul Ţării. În primul guvern al Basarabiei autonome – Consiliul Directorilor Generali al Basarabiei, ocupă funcţia de Şef al Directoratului Militar.
La începutul anilor 20 îşi continuă studiile la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. După absolvire a făcut parte din Camera Deputaţilor.
A deţinut de trei ori funcţia de primar al oraşului Chişinău (1923, 1927–1928 și 1932). Pe perioada mandatului său sunt construite mai multe şcoli, iar în aprilie 1928, la împlinirea a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România, a fost inaugurat monumentul lui Ştefan cel Mare. Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național Mihai Eminescu remarca la un moment dat că în perioada sovietică se spunea că teatrul a fost construit în anii 1953-54 de doi arhitecți sovietici, ceea ce nu e adevărat. Clădirea Teatrului Național din Chișinău era deja ridicată în anii 30, lucru datorat primarului Pântea, care a reușit să convingă Consiliul municipal să aloce 40 de milioane lei pentru construcția acestuia.
După anexarea Basarabiei (iunie 1940) de către autorităţile sovietice Gherman Pântea se refugiază în România.
În timpul celui de-al doilea război mondial deţine funcţia de primar al oraşului Odessa (1941-1944). A fost numit primar de mareşalul Ion Antonescu în urma unei întâlniri din gara
Chişinău. Venise într-un oraş care suferise distrugeri mari în urma unui asediu de câteva luni. Istoricul Iurie Colesnic scrie în culegerea „Basarabia necunoscută” că, timp de trei săptămâni, Pântea a reuşit să pună în funcţiune staţia electrică, să pornească uzinele, să reconstruiască edificiile şi parcurile, reparând inclusiv celebrele scări din Odessa, să redeschidă Universitatea şi Opera. „El a ştiut să jongleze foarte abil între militarii români, militarii germani şi partizanii sovietici, fiind o autoritate civilă care a renăscut Odessa din ruine şi în timp de război i-a dat o viaţă mai înfloritoare decât putea să-şi imagineze acest oraş portuar“, menționează autorul (Adevarul.ro). A alocat fonduri importante pentru populaţia săracă a Odessei, fapt pentru care era foarte apreciat de odessiţi, care îl numeau „naş papaşa”. I-a ajutat pe mulţi, inclusiv pe sora mareşalului sovietic Tolbuhin, Elena Rudenko. Aceasta avea nevoie de o intervenție chirurgicală complicată, pe care medicii timpului refuzau să o facă. Atunci, la insistența lui Pântea, renumitul Pavel Ceasovnikov a fost de acord să facă procedura chirurgicală, salvându-i astfel viaţa Elenei Rudenko (Historia.ro).
Din 1944 Pântea se mută la Bucureşti. A fost arestat şi judecat în repetate rânduri, iar în 1946 dosarul lui a fost clasat, la cererea Comisiei Aliate de Control şi, personal, a preşedintelui acesteia – nimeni altul decât mareşalul sovietic Tolbuhin, care i-a mulţumit astfel fostului primar al Odessei pentru că i-a salvat sora de la moarte.
A decedat în circumstanțe misterioase la 1 februarie 1968 la București. Ieşind dintr-un local de lângă casă, pe care îl frecventa adesea, a căzut brusc pe stradă şi a murit.
