Fumatul întârzie cicatrizarea rănilor

Fumatul creşte de zece ori riscul unui nou infarct, închide mai greu o fractură şi poate accentua efectele secundare ale unor medicamente.

Fumatul poate compromite intervenţiile la stomac sau tratamentele antigastrită şi ulcer. Aceste afecţiuni sunt rezolvate acum cu medicamente antisecretorii, care scad aciditatea gastrică. Dacă după un astfel de tratament, pacientul reia fumatul, ulcerul sau gastrita se vor redeschide. Chiar dacă bolnavul fumează mai puţin, o ţigară sau două pe zi, tot nu este protejat împotriva ulcerului sau gastritei, precum şi a altor afecţiuni digestive.

După intervenţiile ortopedice, tutunul ar trebui, de asemenea, interzis. Vindecarea rănilor, fracturilor va fi mult mai dificilă, din cauza afluxului de sânge care va fi mai mic. În plus, este cunoscut faptul că la fumători arhitectura osoasă este mai rarefiată şi riscul de fracturi mai mare.

În afecţiunile renale, tutunul poate îngreuna vindecarea pacienţilor care urmează tratamente vasodilatatoare, iar la pacienţii cu cancer care au urmat cure de chimioterapie, reluarea fumatului accentuează efectele secundare ale tratamentelor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.