Franța și Germania – două puteri centrale ale Europei

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Franța și Germania – două puteri centrale ale Europei, au actualizat o adevărată luptă pe marginea rolului principal în decizia problemelor de creditare a zonei euro.

Alarmată de creşterea costurilor de împrumut, Franţa s-a confruntat cu probabilitatea de a pierde poziții din ratingul său actual de "AAA", şi consideră că BCE ar trebui să înceapă mai puternic interferarea cu eliberarea crizei datoriilor din zona euro după achiziţiile centrale de obligaţiuni bancare, în care ţările modeste, periferice nu a reuşit să calmeze pieţele.

"Rolul BCE, este nu numai de a asigura stabilitatea monedei euro, dar de asemenea, în asigurarea stabilităţii financiare în Europa. Noi credem că BCE va lua măsurile necesare pentru a asigura stabilitatea financiară în Europa." – A spus un purtător de cuvânt a guvernului francez, Valérie Pécresse după şedinţa cabinetului de miniștri.

Ministrul de finanţe al Franței, Francois Baruan, a reiterat punctul de vedere al Parisului, precum, că Fondul european de stabilitate financiară (FESF), trebuie să aibă o licenţă bancară – lucru, care contravine doleanțelor de la Berlin.

O astfel de mişcare ar permite fondului să împrumute de la BCE, oferind un mecanism de salvare suplimentar, "putere de foc" pentru a combate răspândirea crizei.

"Poziţia Franţei, este că modalitate de a preveni răspândirea crizei datoriilor este de a obţine o licenţă bancară pentru EFSF," – a declarat ministrul de Finanţe al Franţei.

Între timp, cancelarul german Angela Merkel a precizat că Germania va rezista presiunii asupra BCE, pe care el a luat-o drept o acțiune importantă în soluţionarea crizei datoriilor, spunând că normele Uniunii Europene interzic astfel de acţiuni.

Potrivit ei, singura modalitate de a restabili încrederea în pieţe, este de a implementa reformele economice convenite şi de a construi mai strânsă uniune politică la nivel european, prin intermediul unor modificări din Tratatul Comisiei Europene.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare