Franţa a devenit luni una din ţările cele mai represive în materie de descărcare ilegală de pe Internet, odată cu intrarea în vigoare a unei legi care prevede, după două avertismente, o amendă şi tăierea abonamentului timp de 1 an, informează AFP.
"Legea Hadopi", dorită de preşedintele Nicolas Sarkozy, a fost adoptată definitiv în septembrie 2009, după un parcurs legislativ haotic şi un aviz al Consiliului constituţional care a dus la o nouă versiune.
Ea a divizat lumea artistică, suscitând puternice reticenţe chiar în rândul majorităţii de dreapta şi opoziţia îndârjită a socialiştilor.
Aplicarea legii, care reprimă descărcarea ilegală de piese muzicale şi filme, era aşteptată cu nerăbdare de industria muzicală, confruntată cu o scădere de 55% a vânzărilor începând din 2002.
Secretarul general al autorităţii însărcinate cu aplicarea legii, Eric Walter, a anunţat la sfârşitul lunii iulie că sectoarele cărţii şi jocurilor video ar putea fi, de asemenea, vizate.
Ministrul culturii, Frédéric Mitterrand, a apărat legea, acuzând pirateria, "vinovată de un dezastru economic şi mai ales cultural", şi cele "450.000 de descărcări ilegale de filme pe zi" care au loc în Franţa