Connect with us
"
"

Cultură

Fotografiile care au oprit exploatarea copiilor prin muncă în America

Publicat

pe

PE SCURT

Sub pretextul că este un simplu vânzător de Biblii, fotograful documentar Lewis Hine a intrat în mine de cărbune, fabrici de textile sau industriale. Planul lui, însă, era de a face fotografii cu acei copii copii care lucrau acolo, pentru a arăta lumii întregi ce se întâmplă și în ce condiții lucrează aceștia.

Asta se întâmpla la începutul anilor 1900, în Statele Unite ale Americii. Fotograful a surprins băieței care coborau în mine periculoase, copii de 7 ani desculț care vindeau ziare pe străzi și alții de doar patru ani trudind pe câmpurile de tutun.  Deși, în SUA deja funcționau sindicatele pentru a proteja muncitorii și Ziua Muncii era deja o zi națională de sărbătoare, angajarea copiilor la muncă încă mai era o practică  larg răspândită și acceptată. Biroul de Statistică a Muncii estimează că, la sfârșitul secolului, cel puțin 18 la sută dintre copiii între 10 și 15 ani erau angajați. Fotografiile realizate de Hine a schimbat percepția societății asupra exploatării copiilor și a motivat promulgarea legii care interzicea acest lucru.

PE LUNG

Astăzi, Biblioteca Congresului SUA dispune de o colecție de peste 5000 de fotografii ale lui Hine, inclusiv miile pe care le-a realizat pentru Comitetul Național pentru Munca Copilului, cunoscut sub numele de NCLC.

„Lewis Hine s-a asigurat ca milioanele de copii de astăzi nu lucrează”, a declarat Jeffrey Newman, fost președinte al comitetului din New York.

Enlarge

1-3
O tânără filatoare la fabrica de bumbac din Carolina de Nord. Fotografie realizată de Lewis Hine, fotograful documentar care a provocat prin lucrările sale promulgarea legii care interzice exploatarea copiilor prin muncă.

Enlarge

2-2
Maud Daly, 5 ani, și Grade Daly, 3 ani, fotografiate de Hine în 1911. Fiecare fată aduna o oală cu creveți pe zi pentru o companie de stridii din Mississippi. „Cel mai tânăr copil a spus că este cel mai rapid muncitor”, a notat Hine.

Scopul lui Hine nu a fost să arate publicului că acei copii erau folosiți pentru câștig financiar – acesta era deja un fapt binecunoscut. La acea vreme, mulți credeau că practica avea beneficii substanțiale – copii ar putea învăța valoarea muncii grele; întreprinderile și-ar putea crește productivitatea și scădea plata pe oră; părinții ar putea conta pe copiii lor pentru a sprijini familia, ceea ce înseamnă că adulții ar putea lucra mai puțin sau deloc.

Enlarge

3-2
„Băieții spărgători” de la o mină de cărbune din Pennsylvania, fotografiată de Hine în 1911

Practica angajării minorilor era atât de comună, încât o mamă, în 1907, declara pentru presă că: „M-am săturat să văd atâția copii mari (de zece ani) jucându-se pe străzi”. Astfel, fotografiile lui Hine au arătat costul acestei practici: condiții de muncă nesigure, mașini periculoase și proprietari de afaceri care au refuzat să-și educe copiii sau să-și limiteze programul de lucru.

Enlarge

foto-4
Hine a făcut această fotografie cu Harold Walker, un culegător de bumbac de 5 ani din Oklahoma, în 1916.

Deși au existat investigații care au încercat să expună aceste circumstanțe în trecut, companiile au respins pur și simplu aceste acuzații, numindu-le „fake news”. „Când Hine a completat investigațiile cu imagini, a creat un set de dovezi care nu mai puteau fi negate.

Enlarge

foto-5
Hine s-a străduit să arate cât de nesigure erau condițiile de muncă pentru copii. La o fabrică de textile din Georgia, în 1909, el a găsit băieți atât de mici încât trebuiau să urce pe utilaje pentru a repara firele rupte.

Munca lui Hine a atras atenția Comitetul Național pentru Munca Copilului (NCLC), care a fost fondată în 1904, cu misiunea de a pune capăt exploatării copiilor. Astăzi, utilizarea fotografiei ca instrument de expunere a infracțiunilor nu mai este revoluționară. Dar pe vremea lui Hine, când ziarele abia începeau să încorporeze fotografii în produsul lor zilnic, metoda era aproape necunoscută.

Enlarge

6
Hine a fotografiat zeci de băieți-gazetari pe străzile orașului Washigton. În fotografia de mai sus, este Earl Holt, 6 ani, din Washingtonul de Sud

NCLC a publicat fotografiile lui Hine în materialele sale de publicitate, încercând să influențeze parlamentarii și alți jucători cu influență pentru a înceta această nedreptate. Expoziții, ziare și mass-media progresiste au preluat subiectul și s-au asigurat că este discutat și văzut de întreaga țară. Dar la începutul anilor 1900 nu exista niciun subiect viral. Răspândirea fotografiilor lui Hine și reforma pe care au inspirat-o au fost extrem de lente.

Enlarge

7
Hine i-a întâlnit pe acești tineri lucrători într-o fabrică de sticlă în Alexandria. Hine rareori fotografia copii de origine afro-americană, cărora de obicei nu lise permitea să lucreaze alături de copiii „albi”, pe care el îi fotografia.

Legea privind standardele de muncă echitabile, legea federală care ar interzice angajarea minorilor a fost adoptată abia în 1938. Hine a murit doi ani mai târziu – cu mult înainte ca activitatea sa să fie recunoscută pentru impactul pe care l-a avut.

Enlarge

8
Frank, 14 ani, lucra într-o mină de cărbune, în Virgina de Vest. Picioarele i-au fost tăiate de o mașină cu motor din mină. Fotografia a fost făcută în 1910.

Acum, fotografiile lui Hine sunt expuse în muzee și vândute la licitații cu o valoare mai mare de 5.000 USD pe bucată și sunt apreciate ca influență majoră pentru noile generații de fotografi documentari.

S-a lansat în presă în toamna lui 2012, la ziarul Timpul, unde a fost reporteră și redactoare adjunctă. S-a alăturat echipei Moldova.org începând cu iunie 2016.

Social

Fotograful care și-a tratat depresia prin cultivarea arborilor

Publicat

pe

De către

PE SCURT

A fost printre cele mai rupte și necunoscute locuri ale planetei. A mers sute de km pe jos alături de cei care fugeau din calea războiului. A văzut moartea care într-o noapte reușea să ia mii de vieți. A suferit mult, iar fotografia a fost cea care l-a ajutat să reziste. „Când vedeam în jurul meu atâta suferință spuneam că nu mai pot, plângeam în hohote și auzeam cum sufletul începe să urle. Dar ridicam aparatul în dreptul ochilor și încercam să captez realitatea, ca să știe și alții cât de multe tragedii se întâmplă în această lume”, povestește Sebastiao Salgado în cadrul unui interviu realizat pentru filmul documentar „The Salt of the Earth” (Sarea Pământului).

Într-un moment dat, însă, a simțit că nu mai rezistă. „Prea multe genociduri, prea multă durere, prea mulți morți, prea multe pierderi”. De aceea, și-a căutat alinarea acasă, unde a început să restabilească pădurile care cândva au fost defrișate complet,  iar lipsa lor a secat complet zona.

PE LUNG

Sebastiao Salgado s-a născut pe 8 februarie 1944 la Aimores, în statul Minas Gerais din Brazilia. Era o fermă cu peste 35 de familii. Jumătate din această fermă reprezenta o pădure tropicală. A părăsit zona pentru a se înscrie la liceu, iar ulterior, a studiat economia. După absolvire, a început să lucreze la Organizația Internațională a Cafelei. În acea perioadă, a vizitat de multe ori Africa, locul care l-a inspirat să-și cumpere un aparat foto și să înceapă să capteze chipurile oamenilor pe care-i întâlnea, cu care se împrietenea și cu care se despărțea. La vârsta de 29 de ani, a luat una dintre cele mai importante decizii din viață – a renunțat la economie și s-a dedicat fotografiei. La început, a lucrat doar ca fotograf de știri, dar mai apoi, a devenit fotograf documentar

Nu sunt un artist. Un artist creează un obiect. Eu lucrez cu istoria. Sunt un povestitor”, spune el. 

În 1979 s-a alăturat cooperativei internaționale de fotografi Magnum Photos, cu care a colaborat până când, în 1994, a decis să deschidă împreună cu soția, Lelia Wanick Salgado, în Paris, propria agenție – Amazonas Images„Într-o zi fotografia mi-a invadat în întregime viața. Am devenit fotograf, am abandonat totul și m-am făcut fotograf. Am început să fotografiez ceea ce era important pentru mine. Mulți oameni mi-au spus că sunt fotojurnalist, că sunt fotograf antropolog, că sunt un fotograf activist. Dar am făcut mult mai mult de atât. Am considerat fotografia drept viața mea”, povestește Salgado. Astfel, a ajuns să realizeze o serie de proiecte fotografice care au sensibilizat oameni din întreaga lume: „Celelalte Americi”, „Sahel” , „Lucrătorii” , „Migranții” și „Genesis”, care au fost publicate ca și cărți. „Aceste proiecte au devenit adevărate spectacole ale durerii”, descria fotograful.

În cadrul unui interviu, Salgado a povestit că după ce lucrează mai mulți ani la un proiect, este atât de marcat de ceea ce vede prin obiectiv încât nu mai e în stare să mai privească aceste cadre. De aceea, soția este cea care se ocupă cu selectarea lor și aranjarea fotografiilor pentru carte.  Din 2001, Salgado este Ambasador al Bunavoinței pentru UNICEF (Goodwill Ambassador). Prin proiectele sale, fotograful prezintă realitatea ca o formă de protest împotriva războaielor, sărăciei, discriminării și nedreptății. 

La începutul anilor `90, după finalizarea unui proiect fotografic despre genocid, Salgado căzuse într-o stare profundă de tristețe și dezamăgire în oameni și în ceea ce fac ei, de fapt, pe acest pământ. „În Rwanda am văzut brutalitatea totală. Am văzut morți, cu miile pe zi. Mi-am pierdut credința în specia noastră. N-am crezut că mai putem continua să trăim și am început să fiu atacat de proprii stafilococi. Am început să am infecții peste tot. Am fost la un prieten medic care mi-a spus că nu sunt bolnav. E altceva, mi-a spus el, ai văzut atâția morți, încât mori și tu. Trebuie să te oprești. Oprește-te. Trebuie să te oprești, altfel vei muri”, povestește el în cadrul filmului documentar. Alinarea și-a găsit-o acasă, în locuri unde s-a născut și unde a copilărit. Însă, regiunea cândva împânzită de păduri tropicale, se transformase într-un deșert. 

„Când am primit pământul, era la fel de mort ca și mine”, își amintește fotograful. 

Era și mai dezamăgit, însă, soția i-a propus să restabilească „paradisul” în care s-a născut. Atunci, cei doi soți au început să lucreze la restaurarea unei mici părți ale fostei păduri. Ei au plantat milioane de arbori, iar în 1998, au reușit să transforme locația într-o rezervație naturală și au creat „Instituto Terra”, institutul dedicat unei misiuni de reîmpădurire, conservare și educație ecologică. „Am dat pământul înapoi naturii. A devenit parc național”, povestește fotograful brazilian, care a renunțat să mai fotografieze oameni sau moarte, ci animale și locuri virgine pe care oamenii trebuie să le protejeze sau cel puțin „să nu le deranjeze”.

Încă o dovadă că un om poate schimba lucrurile, este și Jadav Payeng, un bărbat originar din India care a început să planteze copaci pe teritoriul unei insule care era amenințată de eroziuni. Insula tropicală Majuli, din Assam, nord-estul Indiei, este în pericol să fie înghițită de ape. Cauza acestui fapt ar fi digurile mari construite în orașele din Brahmaputra pentru a le proteja în timpul sezonului musonilor, care redirecționează însă furia devastatoare a râului spre insulă. Din 1991, peste 35 de sate au fost distruse de ape. Și în timp ce autoritățile indiene încearcă să-și dea seama cum să salveze insula, viața acesteia ar fi putut fi chiar mai scurtă, dacă nu ar fi intervenit un activist local, relatează Bored Panda.

În 1979, Jadav Payeng, în vârsta de 16 ani, a observat cum un număr mare de șerpi au murit din cauza căldurii excesive după inundații. Din acel moment, Jadav și-a început „misiunea” de a salva Majuli de eroziune prin plantarea a câte un copac în fiecare zi. Astfel, timp de 40 de ani, bărbatul a reușit să salveze insula și să o transforme într-o pădure extinsă, cu mii de copaci luxurianți, a cărei suprafață este de aproximativ 700 de hectare, aproape de două ori mai mare decât Central Park din New York. 

Citește mai departe

Social

Țăranul care a îndrăgit fotografia

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Era un simplu țăran. A fost învățător de geografie la școala din sat, a lucrat la colhoz, a rânit omătul, a ridicat pământul, dar a reușit să povestească realitățile sovietice prin fotografie.

Numele lui Zaharia Cușnir a revenit pe buzele oamenilor în urmă cu patru ani, când un student la cinematografie, Victor Galușca, a descoperit peste 4000 de fotografii în podul unei case părăsite din satul Roșietici, Florești. 

PE LUNG

Zaharia Cușnir s-a născut în 1912. A copilărit în Imperiul Țarist, adolescența și tinerețea și-a trăit-o în România Mare, iar viața de adult, aproape toată, în Uniunea Sovietică. A trecut prin toate experiențele traumatizante ale comunismului − foametea, colectivizarea forțată, sărăcia, deznaționalizarea. 

Cu toate că făcuse școală la Iași, a fost nevoit să presteze munci necalificate, așa cum reiese din carnetul său de muncă: „săpat pământ înghețat, salahor la zidit, scos piatră, cărat lut 1 km, mânat vite”. Doar timp de trei ani a fost învățător de geografie la școala din sat. Apoi a fost fierar, zidar și o vreme – единоличник (țăran care nu era membru al colhozului sau care se opunea colectivizării), motiv pentru care a ajuns și la pușcărie.

Rutina zilnică, presiunile și supravegherea sovieticilor se pare că nu și-au pus o amprentă depresivă asupra lui. Într-o zi, o rudă, i-a arătat cum se face o fotografie. Zaharia era încântat. Și-a descoperit pasiunea de a îngheța fragmentele cotidianului și chipurile oamenilor pe care îi întâlnea în fiecare zi.

În timpul liber, urca pe bicicletă, își agăța de gât aparatul și o pânză albă pe care o folosea pe post de fundal pentru portrete și pornea prin satele vecine. Treptat, au început să apară și comenzile: să fotografieze la nunți, cumătrii, înmormântări, horele din centrul satului… Primea puțin, dar era fericit. Membrii familiei și consătenii considerau că fotografia pe care o face este „un moft pe propria cheltuială”. Dar acest „moft”, care reprezintă acum o arhivă valoroasă de fotografii documentare și un material etnografic important, ar fi murit odată cu ruinarea completă a casei în care a trăit Zaharia Cușnir, soția lui Daria și cei patru copii. 

Pasiunea pentru fotografie l-a ajutat pe Zaharia Cușnir să ducă oarecum o viață paralelă, care a scăpat nesancționată de către Fisc, cenzură și autoritățile de atunci. Participa la tot felul de evenimente care însuflețeau acea lume amărâtă, iar fotografiile sale pe care le-a făcut în perioada anilor `50-`80 deveneau puținele amintiri concrete ale oamenilor pe care îi întâlnea.

Zaharia Cușnir s-a stins în 1993, iar toate negativele atent decupate și fotografiile adunate de el cu grijă în plicuri și cutii, au fost adunate într-un geamantan care a fost pus în podul casei. Acolo a adunat praf și ani, în care nu au fost răscolite și privite de nimeni, decât în cazul când cineva a decis să fure geamantanul, iar fotografiile lui Zaharia Cușnir, au fost împrăștiate prin pod. Acestea au fost descoperite peste zeci de ani, curățate, restabilite și prezentate la expoziții din Moldova și România. Astfel, țăranul îndrăgostit de fotografie a devenit cunoscut oamenilor. 

Surse: pressone.ro; europalibera.org; moldova25.md 

Citește mai departe

Cultură

Lucrările fraților Polyakov din Transnistria sunt expuse în Praga

Publicat

pe

De către

PE SCURT

La 18 noiembrie, la Praga, la Galeria Jedna Dva Tri, a fost deschisă publicului larg expoziția lucrărilor artistice create de frații Polyakov. Cei doi sunt originari din regiunea transnistreană. Expoziția este rezultatul celor două luni petrecută de către frați la colectivul Petrohradska – reședința AIR.

Lucrările expuse vor putea fi văzute până pe data de 29 noiembrie. 

PE LUNG

Anton Polyakov (n.1990) și Maxim Polyakov (n. 1988) sunt din regiunea transnistreană. Tinerii fac fotografii pe care le decupează ulterior sau le folosesc drept fundal pentru creațiile lor. Combinând diferite tipuri de producție de imagini foto, artiștii explorează noi spații de memorie apărute ca urmare a progresului tehnologic, a disponibilității echipamentului fotografic și datorită lucrărilor sale au devenit cunoscuți. 

Enlarge

12132659_953612608044329_2157103266120488649_o
Arhivă personală

Maxim participă la proiecte de artă în Republica Moldova, colaborând cu organizații locale de artă: Oberliht (Asociația Tinerilor Artiști din Moldova) și KSA: K (Centrul de Artă Contemporană). Lucrând cu instalații, spații de comunicare și artă publică, abordează temele memoriei colective și transformările societății post-sovietice.

Anton este un fotograf independent, care locuiește și lucrează în Tiraspol. El este interesat de subiectul memoriei istorice și culturale din regiunea în care locuiește, precum și de generațiile tinere născute în republicile nerecunoscute după prăbușirea Uniunii Sovietice: problema identificării lor personale, influența statutului incert al țării și cu ce se confruntă în viața lor de zi cu zi.

Anton a participat la multe expoziții și festivaluri din Europa. Lucrările sale au fost publicate în mass-media internațională precum British Journal of Photograhy, The Guardian, The Washington Post, Vice etc.

La reședința AIR, cei doi au lucrat cu diferite aspecte ale temelor memoriei (biologice, materiale, digitale) și a reproducerii realității, examinând aceste procese prin prisma evoluției imaginilor fotografice – de la experimente analogice la supraproducție digitală.

Totul a început cu o fotografie din 1994. Aceasta este prima fotografie a întregii familii Polyakov, când cei doi frați au fost pentru prima dată la mare.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

EconomieO zi în urmă

Cât costă produsele ecologice de igienă pentru o lună

PE SCURT După ce Parlamentul a votat în lectura a doua modificările de lege potrivit cărora se vor aplica amenzi...

Cultură2 zile în urmă

Ce faci în weekend? Învață să crești plante, discută despre prieteniile online sau mergi la un concert pe întuneric

PE SCURT În acest weekend îți propun să mergi la o întâlnire la Primăria Chișinău unde îți vei putea exprima...

Ecologie3 zile în urmă

Cum poți transforma plasticul într-o avere

PE SCURT Avem o problemă cu plasticul. Zilnic producem tone de deșeuri din care reciclăm doar 10%, iar restul ajunge...

Partidul Democrat din Moldova3 zile în urmă

Candu’s 5. De ce a plecat fostul speaker din PDM și ce planuri au cei 6 ex-democrați

PE SCURT Andrian Candu, urmat de Sergiu Sîrbu, Grigore Repeșciuc, Vladimir Cebotari, Eleonora Graur și Corneliu Padnevici, a părăsit partidul...

Social4 zile în urmă

Satul moldovenesc unde oamenii s-au unit împotriva violenței

PE SCURT Fiecare sat și oraș trebuie să aibă un plan de acțiuni concrete prin care să prevină violența în...

Cultură4 zile în urmă

Gogol, scriitorul care a trăit 43 de ani cu frica de propriii demonii

PE SCURT Nicolai Gogol a fost scriitorul care a revoluționat literatura rusă prin operele sale. A relatat perfect realitățile dure...

Cultură4 zile în urmă

Ce șansă a ratat R. Moldova și de ce suntem un popor vegetal. Povestește Ana Blandiana

PE SCURT Renumita scriitoare Ana Blandiana s-a aflat timp de câteva zile în Republica Moldova, unde a participat la dezbateri...

Advertisement

Politică

PoliticăO săptămână în urmă

O zi reușită pentru Blocul ACUM în Parlament. Cum a decurs ședința de astăzi

PE SCURT Deputații Blocului ACUM au depus astăzi în plenul Parlamentului o moțiune simplă împotriva ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi....

PoliticăO săptămână în urmă

Ministru suedez la Chișinău: Vrem să vedem oameni concreți puși după gratii pentru frauda bancară

PE SCURT Suedia este pregătită să ofere asistență inițiativelor de reformă din Republica Moldova și va urmări îndeaproape progresul acestora,...

Politică2 săptămâni în urmă

Cât au costat 14 deputați ex-comuniști și cine l-a denunțat la CNA pe Sergiu Sîrbu. Povestește Voronin

PE SCURT Președintele Partidului Comuniștilor Vladimir Voronin susține că cei 14 deputați care au plecat în decembrie 2015 din PCRM,...

Istorie2 săptămâni în urmă

BBC la Ziua Independenței în Transnistria: Sărbătoarea unei națiuni care nu există

PE SCURT „Emoția lor colectivă a fost aproape palpabilă în această zi surprinzător de caldă din septembrie. Sărbătorirea Zilei Independenței...

Politică2 săptămâni în urmă

După zece ani pauză, militarii noștri vor defila pe Piața Roșie la 9 mai. Și alte decizii ale Guvernului RM de azi

PE SCURT Pacienții asigurați vor avea acces la un număr mai mare de servicii medicale, iar directorii instituțiilor medico-sanitare publice...

Politică2 săptămâni în urmă

Plahotniuc nu are nevoie de viză în SUA pentru că deja este acolo. Ce mai spune Andrian Candu despre PDM

PE SCURT Fostul lider al PDM Vlad Plahotniuc se află acum în SUA, chiar dacă a fost desemnat public de...

Politică2 săptămâni în urmă

Ce riscă fostul șef al SIS pentru expulzarea ilegală a profesorilor turci

PE SCURT Fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, va sta pe banca acuzaților pentru abuz...

Advertisement

Opinii

februarie 2020
L Ma Mi J V S D
« ian.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829