Fotografia săptămânii: Îmbătrânirea Moldovei

Zilnic, din Moldova pleacă tot mai mulți tineri, iar numărul persoanelor în vârstă crește simțitor.

Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), la începutul anului 2018, în Moldova locuiau 629,6 mii de persoane în vârstă de 60 ani și peste, ceea ce constituie 17,7% din numărul total al populației stabile.

„Fiecare a treia persoană are 60-64 ani, iar 13,2% sunt persoane care au depășit vârsta de 80 ani”, susțin reprezentanții BNS.

În prezent, durata medie a vieții femeilor, ce au atins vârsta de 60 ani, constituie 20,5 de ani, iar a bărbaților -16,4 ani, diferența fiind de 4,1 ani. Speranța de viață la vârstnicii din mediul urban este mai mare cu 2,6 ani decât la cei din mediul rural.

Principalele cauze ale mortalității vârstnicilor sunt bolile aparatului circulator (68,7% din totalul decedaților din această grupă de vârstă), tumorile maligne (14,9%) și bolile aparatului digestiv (6,2%). Această tendință se observă atât la bărbați cât și la femei.

Valoarea medie a minimului de existență pentru pensionari în anul 2017 a alcătuit 1547,5 lei, fiind în creștere față de anul precedent cu 3,5%. BNS constată că pensiile, uneori, nu le ajung bătrânilor nici măcar pentru minimul de existență.

Foto: Agafia Gajea, 90 de ani, locuiește în s. Selemet, r. Cimișlia

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.