(FOTO) Și acum să vină primăvara! Peste cinci mii de persoane s-au distrat la Carnavalul lui Dragobete de la Underland Wine & Music Fest

Un nou capitol din povestea „Underland” a ajuns la final. Unicul festival subteran din lume, Underland Wine & Music Fest, a adunat sâmbătă, 23 februarie, peste cinci mii de oameni care au cântat, au dansat, s-au aventurat și au făcut mii de pași în galeriile Combinatului de Vinuri „Cricova” SA. Această ediție a fost una diferită, fiind un adevărat carnaval dedicat sărbătorii lui Dragobete, mesagerul iubirii și simbolul mult așteptatei primăveri. Evenimentul s-a bucurat de o popularitate imensă printre turiști, la festival ajungând câteva sute de oaspeți din România, Ucraina, Polonia, Belarus, Suedia, Italia, Argentina și alte țări.

În acest an, festivalul, desfășurat în cramele Cricova, s-a întins pe o suprafață record de cinci kilometri, distracția dându-se la 30 de metri sub pământ, spațiu în care au fost adunați zeci de tineri artiști şi trupe din șapte țări, care au avut grijă ca vizitatorii festivalului să nu se plictisească, dar și să nu plece acasă fără fotografii memorabile.

Sărbătoare carnavalească a fost una și mai colorată datorită paradelor și ritualurilor hedoniste, dar și celor zeci de artiști care au îmbrăcat cele mai ciudate costume, și-au pus cele mai haioase măști, și au împărțit multă voie bună pe străzile orașului subteran prin comportamentul lor eliberator.

Oamenii au fost întâmpinați cu 2,5 tone vin fiert, bucate delicioase, 25 de zone tematice de odihnă și multă voie bună. Toți oaspeții festivalului Underland Wine & Music Fest s-au putut bucura de o excursie gratuită în Muzeul subteran Cricova, proiecții maraton în cadrul unicului cinematograf subteran din lume „Romantica”, participarea la diverse ateliere tematice, iar mai târziu, aceștia au revenit pe „băncile școlii” unde au avut oportunitatea să culeagă diverse cunoștințe la una dintre cele trei Școli ale Vinului.

Pentru a-și face o zi de neuitat, vizitatorii mai îndrăzneți de fire au putut chiar să se căsătorească instant, reuniuni valabile pe durata evenimentului, la oficiul Stării Civile, denumit foarte sugestiv – Celula Societății. Cei mai curioși de fire chiar și-au luat inima în dinți și au putut afla ce „scârbă-n așternut” au la Peștera Șamanului, zonă care s-a bucurat de o mare popularitate. Luminile au strălucit de ți-au luat ochii și în parcul La Pupuci, acolo unde copacii au prins viață la propriu, iar unii vizitatori și-au putut întinde coardele vocale în toată splendoarea la Karaoke „Amore Mio”. S-a turnat dragoste în pahare și la Jandarmerie, acolo unde cei mai cuminți și necertați cu legea oaspeți au fost „aspru” pedepsiți.

De menționat că, în cadrul festivalului Underland Wine & Music Fest, vizitatorii și-au putut lărgi orizontul auzului muzical în preajma celor trei scene, două interioare și una exterioară, unde au evoluat artiști din Ucraina, Rusia, România, Italia, Spania, Canada și Republica Moldova.

Totodată, străzile orașului Underland au fost invadate de o mulțime de alaiuri vesele și zgomotoase, care prin dansuri și tradiții strămoșești și nu doar, au chemat Primăvara și au împărțit Dragoste.

Organizatorii evenimentului cred cu certitudine că toți oaspeții festivalului nu au plecat de la eveniment flămânzi, însetați sau fără vreo melodie fredonată pe buze.

Evenimentul a fost organizat de PRofile Agency și Combinatul de Vinuri „Cricova.

Ne vedem și auzim la anul!

Particip la organizarea și asigurarea logisticii evenimentelor corporative și culturale de mai mult de 10 ani. La Moldova.org sunt responsabil de relațiile cu clienții comerciali, dar și de toate aspectele logistice și administrative ale redacției, astfel încât colegii și colegele să nu ducă lipsă de nimic în procesul de lucru.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.