(Foto) O escapadă de weekend în Barcelona

Zilele posomorâte te indispun, îți șterg zâmbetul de pe buze și te face să visăm tot mai mult la o mică vacanță în vreun orășel scăldat în soare, arome delicioase și palmieri. De aceea, îți propunem să facem o escapadă imaginară în Barcelona.

Pentru aceasta nu ai nevoie de bugete mari. Chiar dacă nu planifici să mergi prin muzee sau ești obosit de mulțimea de turiști, ai ce face în Barcelona. Să nu uiți să-ți încarci o aplicație cu hărți în telefon, care poate funcționa offline. Te va ajuta chiar și atunci când vei întreba drumul de vreun localnic. Piața de Vechituri, plajele, Cartierul Gotic, bisericile de cartier, sunt puținele destinații unde poți petrece zile întregi.

Chiar la ieșirea din aeroport te vor întâmpina palmieri înalți și vei inspira cu poftă aerul cald și dulce. Aici, ai impresia că viața capătă un nou tempou, nimeni nu se grăbește, nimeni nu se ceartă, toți te salută și-ți zâmbesc. Clădirile vechi, dar îngrijite, cu flori la balcoane, stau aranjate cu grijă de-a lungul străzilor, parcă pregătite pentru a fi fotografiate. Iar la primul etaj te va aștepta câte o cafenea sau restaurant de familie, unde vei putea mânca ceva gustos, iar un desert perfect pot fi fructele proaspete pe care le găsești la gheretele de peste drum.

Plajele curate, cu nisip mărunt și marea liniștită așteaptă oaspeții, care se pot odihni, juca volei, mânca înghețată și să asculte cum valurile mici se lovesc ușor de țărm.

În Barcelona descoperi creativitatea și talentul arhitectului Gaudi, care a reușit să construiască clădiri parcă decupate dintr-o poveste. Nu poți trece cu vederea măreața Sagrada Familia, care a adunat în ea peste o sută de ani de muncă, mii de simboluri și forme. Dacă vrei să intri în capodopera lui Gaudi trebuie să nu uiți să-ți cumperi online un bilet cu 17 euro. Ca să economisești timp, ar fi bine să cumperi din timp un bilet și în parcul Guell, care te-ar costa 10 euro, însă, prin parc, cu excepția unor locuri, te poți plimba și gratis.

Din categoria obiectivelor culinare de neratat este la Boqueria, una dintre cele mai mari piețe din Europa. Piața se află chiar pe Ramblas, cea mai cunoscută și aglomerată stradă din Barcelona. În piață vei putea gusta din cele mai proaspete fructe de mare, salamuri și să-ți bucuri ochii cu toate culorile posibile. Dacă te gândești să închiriezi un apartament cu o bucătărie, te poți aventura să cumperi fructe de mare, de tipul creveți și midii, care se gătesc ușor. Un kg de creveți te costă 15 euro, adaugi o baghetă și niște ulei de măsline și te pomenești cu o mâncare pe cinste. Ar fi păcat să mergi în Barcelona și să nu guști churros, biscuiți fierți în ulei, tăvăliți prin zahăr brun, la care se adaugă toping la alegere: ciocolată albă, ciocolată neagră sau caramelă.

Nu vei putea să te plimbi prin Barcelona și să nu guști paella, crochet, chorizo, potatos bravos, padron, anginare, fructe de mare, flan de coco și multe alte bucate absolut delcioase.

Dacă ți-e sete și nu ai chef de Cava sau Sangrie, poți încerca o Clara – un cocktail de bere și suc de citrice. Sau kombucha, o băutură din ceai și plante fermentate.

Un sfat pentru cei care decid să se plimbe des prin Barcelona cu transportul public. Un bilet de autobuz costă 2,50 euro și poate fi procurat de la șofer, însă, cel mai conevnabil ar fi să cobori la orice stație de metro și să cumperi un tichet de 10,20 euro care îți permite să faci 10 călătorii cu orice tip de transport public.

Colorează-ți zilele posomorâte cu o călătorie scurtă, dar care te va încărca cu multă energie și bună dispoziție!

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.