(Foto) Catedrala Notre-Dame va fi restaurată după imaginile scanate de jocul Assassin’s Creed Unity

PE SCURT

Incendiul de ieri seara, 15 aprilie, a distrus turla Catedralei Notre-Dame. Flăcările au înghițit partea superioară a catedralei, inclusiv vârful, care s-a prăbușit. La stingerea incendiului au lucrat peste 400 de pompieri, timp de opt ore.

Arhitectul-șef pentru monumente istorice a menționat că, în mare parte, „comoara” a fost salvată. Astăzi, s-a făcut un inventar al picturilor capelelor din jurul naosului, care s-ar putea să fi fost înnegrite de fum sau afectate de apă. La scurt timp după incendiu, autoritățile au decis că lucrările de restaurare vor fi făcute în baza mai multor imagini scanate pentru un joc online.

PE LUNG

Lucrările de restaurare a Catedralei vor fi făcute în baza imaginilor care apar în jocul online „Assassin’s Creed Unity”. În anul 2014, în timpul dezvoltării jocului, compania franceză Ubisoft a lucrat mult la re-crearea cât se poate de precisă în joc a unor monumente remarcabile ale epocii Revoluției Franceze, în special la scanarea detaliată a Catedralei din inima Parisului. Astfel, specialiștii au ajuns la concluzia că imaginile virtuale ale Catedralei înainte de incendiu ar putea fi un ajutor esențial pentru restauratori, scrie 3dnews.ru.

De asemenea, datorită muncii doctorului Andrew Tallon, restauratorii vor putea folosi un model 3D exact al Catedralei pentru a restabili chiar și cele mai mici detalii ale construcției. În anul 2015, Tallon a creat o versiune digitală a clădirii, folosind tehnologia de scanare laser. El a folosit această tehnologie pentru a face modele volumetrice ale multor alte catedrale gotice din întreaga lume.

Președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat că Notre-Dame va fi reconstruită. „Ce este mai rău a fost evitat, chiar dacă bătălia încă nu a fost câștigată complet”, a declarat șeful statului. La doar câteva ore de la incident, mai mulți miliardari francezi s-au mobilizat și au făcut donații în valoare totală de peste 300 de milioane de euro pentru restaurarea Catedralei din centrul Parisului.

Catedrala Notre-Dame din Paris este un monument al arhitecturii gotice timpurii din Franța. Construcția a început în anul 1163, pe locul unui lăcaș de cult dedicat sfântului diacon Ștefan.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.