Fostul şef al secției imagistică și tomografie computerizată de la CRDM, condamnat. A fost pus sechestru pe bunuri de 7 000 000 lei

PE SCURT

Fostul şef al secției imagistică și tomografie computerizată de la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală a fost condamnat definitiv, iar prin decizia finală instanţa a dispus confiscarea specială în mărime de 1 482 000 de lei, anunță CNA.

De asemenea, judecata i-a aplicat o amendă în mărime de 270 000 de lei, încasarea 1 080 000 de lei prejudiciu în folosul CRDM şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii manageriale pe un termen de 12 ani.

PE LUNG

Potrivit sursei citate, Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale a CNA (ARBI) a aplicat sechestre în valoare de 7 217 000 de lei care au inclus autoturisme, imobile, conturi bancare şi mijloace financiare în numerar. Acţiunile au avut loc în cadrul a două cauze penale, pornite de CNA şi procurorii anticorupţie, pe abuz de serviciu şi îmbogăţire ilicită.

Amintim că, fostul şef al secției imagistică și tomografie computerizată din cadrul Centrului Republican de Diagnosticare Medicală a fost reţinut la 30 iulie 2018, în dosarul „Tomograf 1”, în urma unor ample percheziţii.

Potrivit materialelor cauzei, în perioada ianuarie 2017 – iulie 2018, fostul şef percepea sistematic de la pacienți, inclusiv de la cei asigurați medical, sume de bani care variau între 950 şi 5 400 de lei pentru investigații tomografice. Banii nu erau achitați la casieria spitalului, cu excepția unor încasări sporadice pentru investigații mai puțin costisitoare.

În cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate de la domiciliul și casetele metalice, închiriate de către condamnat la băncile comerciale, mijloace bănești în lei, euro și dolari americani în sumă totală de 6 568 982 de lei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.