De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Directorul Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, consideră că FMI-ul, ar putea să-și mai revadă încă o dată previziunile sale privind economia și să stabilească noi praguri însă cu indici mult mai scăzuți.
Asta, pe lângă diminuarea prognozelor pe care le-a făcut Lagarde în septembrie anul curent.
"În orice caz, creşterea economică a scăzut în comparaţie cu ceea ce am spus mai devreme," – a spus şeful FMI. Ea a menţionat că în cazul în care aceste previziuni sunt revizuite,cel mai probabil schimbarea se produce cu tendințe de scădere.
"O posibilă revizuire a situației de la momentul actual ar produce fără îndoială schimbări, însă în mod evident, ar fi în jos, cel puţin pentru moment," – a declarat Christine Lagarde
Ex-ministrul de Finanţe şi Economie al Franţei, în vârstă de 55 de ani Lagarde, pe 28 iunie a devenit prima femeie şef al FMI.
Conform regulilor de organizare, aceasta va conduce organizația următorii cinci ani. Necesitatea de a realege şef-ul FMI-ului, a apărut datorită faptului că fostul președinte – Dominique Strauss-Kahn – a demisionat. Acest lucru, s-a întâmplat după ce SUA l-a acuzat de tentativă de viol şi a fost plasat sub arest la domiciliu.
FMI a fost creat în 1945 şi este gestionat de către reprezentanţi ai 187 de ţări. Capitalul social este de 383 miliarde dolari, conform datelor de la finele lunii august a acestui an.