Flori la bustul lui Mihai Eminescu (VIDEO)

 
Cristina Arama si Raisa Razmerita /Chisinau / Moldova.ORG/ —  În ziua de sâmbătă, 15 ianuarie 2011 la cea de-a 161 aniversare a lui Mihai Eminescu, au venit să-i aducă omagiu atât reprezentanţi ai Guvernului, Primăriei Chişinău, subdiviziunilor autorităţilor publice municipale, diplomaţi cât şi membrii ai fracţiunilor politice: PCRM, PL, PLDM, MAE. De asemenea, cu flori şi recitaluri de poezii au venit scriitorii şi reprezentanţii societăţii civile.

Primii care au venit să-i aducă omagiu marelui poet al neamului a fost liderul politic al PCRM-ului, Vladimir Voronin, împreună cu membrii acestuia. Cu trandafirii în mână se îndreaptă solemn pe Aleea Clasicilor spre bustul lui Mihai Eminescu pentru a depune flori: ”Am o stimă deosebită şi un respect profund faţă de unul din cei mai vestiţi pământeni ai plaiului moldovenesc şi nu numai, cît şi pentru întreaga lume.” a declarat pentru presă Vladimir Voronin.

Nu s-au lăsat mult aşteptaţi la eveniment Marian Lupu, Preşedinte interimar şi Vlad Filat, Prim-Ministrul Republicii Moldova. „Astăzi este o zi importantă pentru cultura naţională, multe generaţii au crescut învăţînd operele lui Eminescu. Eminescu a fost, este şi va fi.” A menţionat Marian Lupu.

„Vedem de la o distanţă de 161 de ani de la naşterea lui Eminescu cât de contemporană este opera sa. Mihai Eminescu a scris nu doar proză şi poezie, a fost jurnalist, a fost un om care prin comportamentul său reprezintă un exemplu de cetăţean ce a avut poziţie civică şi care a scris mesaje ce sunt valabile şi în zilele noastre.” A subliniat Prim-Ministrul, Vlad Filat.  „Important este să trăim şi să nu uităm ceea ce ne-a transmis Mihai Eminescu” a mai adăugat Vlad Filat.

Separat de liderii Alianţei au venit la depunerea de flori Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă. „Să iubeşti, să făureşti, să ţii la limbă, la neam la oameni…Să fii om.” a spus Mihai Ghimpu. „Când a fost în viaţă a fost contestat, invidiat nu a fost recunoscut decât după trecerea sa în nefiinţă. Este păcat să vorbim despre poetul Eminescu dar să nu punem în aplicare ceea ce a spus şi a scris poetul. Cele mai de actualitate rămân versurile critice pe care le-a scris poetul în adresa clasei politice, Scrisoarea a III-a, Epigonii.” a declarat Dorin Chirtoacă.

Oameni de rând cu flori, cărţi de poezie proslăvind prin poezii naşterea acestui geniu.„ Aşa cum ai întreba un creştin de ce se duce la biserică şi nu ar şti cum să-ţi răspundă, astfel de sentimente mă cuprind şi pe mine atunci când vine vorba de acest mare Geniu a literaturii române. Am trăit aproape zilnic cu poezia „Glossa”. a menţionat Bîcu Leon, profesor de franceză.

În cadrul zilei de astăzi vor fi organizate mai multe manifăstări dedicate aniversării a 161 de ani de la naşterea sa. În incinta Palatului Naţional cu începere de la orele 18:00 are loc un spectacol extraordinar cu genericul „Vreme trece, vreme vine…” Pe scena Palatului Naţional evoluează compozitorul Eugen Doga şi Orchestra Naţională de Cameră; Maria Mocanu; Alexandru şi Ionel Manciu; Nicolae Jelescu; Ansamblul "Concertino"; Studioul coral "Vocile primăverii"; Cristina şi Alexei Terentiev, Gicu Cimbir, Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu din România. Vor răsuna creaţii celebre şi melodii pe versurile lui Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Arcadie Suceveanu, ş.a.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.