Connect with us
"
"

Cultură

Filme de carantină, recomandări de la Oana

Publicat

pe

De fiecare dată când vine momentul să aleg filmele despre care voi scrie mă întreb dacă cei care vor citi nu au văzut deja filmele respective. Mă liniștește apoi gândul că filmele bune, exact ca și cărțile bune merită o a doua vizionare/citire. Săptămâna aceasta universul a decis că cele trei filme câștigătoare sunt: Blue Velvet (1986), Paris, Texas (1984) și Melancholia (2011).

Blue Velvet (1986) r. David Lynch

Filmele lui David Lynch îmi dau mereu senzația unui vis suprarealist. Lynch e ca un aparat de radio care încearcă să atingă frecvența stărilor sale de vis prin intermediul filmului și admite că o mare parte din film este bazată pe vise și sentimente care l-au inspirat. Drept urmare, o analiză a ceea ce se întâmplă în filmele sale diferă de receptor, aproape la fel de mult ca și analiza viselor. Filmele sale ar trebui simțite, nu explicate. Tranzițiile de la o secvență la alta sunt realizate adesea prin negru, în același mod în care în vise se schimbă locurile sau perspectivele. În contrast cu lumea visului american prezentă în primele cadre, și reprezentată de Sandy, avem o lume violentă, de oameni mari” reprezentată de Dorothy. Astfel se creează două realități între care oscilează protagonistul, întâlnind pe drum personaje care par rupte dintr-un basm bolnav. 

Blue Velvet conține scene de o energie emoțională aproape brutală. Și totuși, tocmai acele scene fac filmul special. Ne-am aștepta ca un subiect atât de delicat ca obsesia sexuală sa fie încadrat într-o poveste mai sinceră”, dar Lynch ne surprinde (ca de fiecare data) și integrează acest subiect sensibil într-o lume atât de ciudată uneori, încât devine comică.  

Paris, Texas (1984) r. Wim Wenders

De la primul până la ultimul cadru, Paris, Texas este pentru mine un poem vizual. Când eram în liceu, încercam să evit mereu filmele despre care vorbeau prietenii mei, aveam complexul adolescentului care își dorește mereu să fie unic. Apoi a venit perioada în care dădeam prima oară admiterea la UNATC și am fost nevoită să văd atunci toate filmele de care fugisem în tot acest timp. Așa am descoperit, pe lângă o grămadă de alte filme, Paris, Texas și am scăpat rapid de dorința de a vedea filme de care nu mai auzise nimeni. Acum sunt studentă la Imagine și filmul acesta se află printre alegerile mele ca model pentru ce mi-aș dori să pot face la un moment dat. Tema abordată în Paris, Texas este dezarmant de simplă, concentrându-se pe efectele dramatice ale unei căsătorii nereușite asupra unei familii. O importanță majoră pentru atmosfera vizuală o are coloristica. Combinația de roșu-alb-albastru ca o unitate, poate chiar ca un ideal în contrast cu verdele dezordinii, incertitudinii, sunt prezente în mai toate secvențele inducând o stare aproape meditativă. 

Melancholia (2011) r. Lars von Trier

Într-un interviu despre filmul său, Lars von Trier spunea că îi vine greu să scrie despre subiecte pe care nu le cunoaște, pe care nu le trăiește, iar Melancholia este o descriere a propriei depresii. Un simptom cunoscut al depresiei este deformarea timpului, o perioadă scurtă de timp se poate simți dureros de lungă sau, uneori, ore întregi pot trece pe lângă cel afectat fără ca el să perceapă. În Melancholia, putem simți și noi acest simptom. Lars von Trier se distrează pe seama spectatorului și se joacă cu conceptul timpului și spațiului, mai ales în secvențele în care are loc nunta. În timp ce o vedem pe Justine trecând prin atâtea stări cât și spațiile în care se află, suntem conștienți că nunta încă are loc, o conexiune subtilă între cele două dimensiuni ale timpului. Montajul haotic întărește această senzație, iar noi o observăm pe Justine cum devine din ce în ce mai detașată în tot acest parcurs. În a doua parte a filmului, apropierea planetei a cărui nume îl poartă filmul, pare că inversează polii celor două surori. Justine este împăcată cu gândul că omenirea va lua sfârșit și într-un gest ce denotă o primă intenție de a se gândi la altcineva, construiește pentru nepotul ei un adăpost, un spațiu de siguranță; în timp ce Claire, atât de stăpână pe situație până acum, se pierde. Lars von Trier are obiceiul de a contura un destin violent pentru personajele sale feminine, ceea ce mă face să mă întreb: oare alege să distrugă lumea întreagă în filmul său pentru a da o șansă de a crea o lume în care nu se întâmplă așa? 

Cultură

Arta a ieșit în stradă. Ce este POSTER X POEM și unde îl poți vedea

Publicat

pe

De către

Dacă treci zilele astea pe strada 31 august, pe lângă muzeul Național de Istorie, s-ar putea să dai nas în nas cu o serie de poezii ilustrate, afișate pe gardul instituției.

Început la București în martie 2020, proiectul POSTER x POEM este un proiect interdisciplinar care aduce împreună poeți contemporani și artiști vizuali. POSTER x POEM a ajuns la Chișinău la inițiativa AA+, care a lansat provocarea către 14 poeți contemporani și 14 artiști vizuali basarabeni. 

Fiecare poster propune o interpretare vizuală proprie, alături de textul poemului inițial, duo-urile de artiști fiind: Alexandru Vakulovski x Aliona Ciobanu, Moni Stănilă x Veronica Gorii, Paula Erizanu x Maks Graur, Veronica Ștefăneț x Cristina Halp, Dan Negară x Anna Vasina, Hose Pablo x Sandul, Artur Cojocaru x Alex Escu, Anastasia Palii x Adrian Gavriliuc, Artiom Oleacu x Ecaterina Șălaru, Iulia Iaroslavski x Mihaela Mândru, Ion Buzu x Veronica Belous, Cristina Dicusar x Ana Grigorovscaia, Victor Țvetov x Cristian Menumortu, Alexandru Cosmescu x Denis Foca.

Plecând de la conceptul „carte blanche”, artiștii vizuali au primit ca temă să creeze un poster pornind de la un poem al unui poet contemporan. Singura regulă a fost ca poemul și numele poetului să se regăsească în poster. „Întotdeauna am crezut că poeții trebuie să fie prieteni cu artiștii vizuali, pentru că de ei depinde cum arată cărțile în care se adună poemele. Următorul pas sunt posterele. Bineînțeles că mă bucur că după un poem de-al meu se va face un poster. De-abia aștept să-l văd! Am văzut cum întâlnirea dintre doi artiști naște scântei. Și e și mai frumos că poezia pornește din stradă, dar se întoarce înapoi în stradă. Bucurați-vă de ea!”, a adăugat poetul Alexandru Vakulovski.

Început la București

POSTER x POEM a pornit cu o primă expoziție de postere online și offline pe gardul Muzeului Național de Artă al României din București. În cadrul acestei expoziții au fost prezentate primele 16 postere din proiect, printre poeții invitați numărându-se Tara Skurtu, Dan Coman, Vasile Leac, Andrei Dosa, Mina Decu, Răzvan Țupa, Teona Galgoțiu și Svetlana Cârstean.

POSTER X POEM crede că poezia trebuie să ajungă la cât mai multă lume și pentru asta ea trebuie să iasă din cărți și să apară pe pereți și garduri. Iar posterul este mediul perfect pentru  a duce poezia în mijlocul orașului, printre oameni. 

Proiectul este inițiat de GLITCH – studio de comunicare cu înclinație către proiecte culturale din București și a ajuns la Chișinău în colaborare cu AA+ – o inițiativă nonformală, din Moldova, care își concentrează activitatea în jurul culturii vizuale locale și de peste hotare.

Aici poți vedea evenimentul și mai multe detalii.

Citește mai departe

Cultură

Trei filme muzicale de la Oana

Publicat

pe

De către

Cu fiecare săptămână care trece și eu încerc să scriu despre filme, mi se pare că sunt din ce în ce mai puțin potrivită pentru a face asta. Săptămâna asta am încercat să scriu despre filme românești și, după mai multe tentative, m-a apucat groaza și gândul că n-am înțeles nimic din filmele pe care voiam sa le recomand. Așa că am făcut o mică pauză, să îmi limpezesc mintea, și am ascultat muzică. De aici a răsărit gândul: să las filmele românești pe altă dată sau pentru altcineva, și eu să scriu despre filme care au legătură cu muzica. Filmele câștigătoare sunt, în ordine cronologică: Amadeus (1984), The piano teacher (2001) și Kurt Cobain: Montage of Heck (2015).

Amadeus (1984) – r. Milos Forman

„Amadeus” nu este un film despre geniul lui Mozart, ci despre invidia rivalului său Salieri, al cărui blestem era să aibă talentul unui compozitor de mâna a treia și urechea unui iubitor de muzică de prim rang, astfel încât știe cât de rău este el și cât de bun este Mozart.

Într-un film atât de grandios, unele dintre cele mai frumoase momente sunt extrem de subtile. Prima interacțiune a lui Salieri cu muzica lui Mozart este descrisă de el ca o experiență euforică: Salieri descrie modul în care notele „interacționează” una cu alta, reușind să îl facă să simtă plăcere și durere simultan, ajungând în punctul culminant să îl facă să părăsească camera fiind cuprins de panică. Discutând uneori cu prietenii despre filmul acesta, nu puteam să ne hotărâm ce îl omoară pe Mozart: stilul său de viață sau faptul că trebuie să scrie Recviemul. În scena în care Mozart este pe patul de moarte și îi dictează lui Salieri Recviemul, ochii lui Salieri par să scurgă din Mozart muzica și viața. Chiar dacă Mozart moare, muzica lui rămâne vie, fapt care îl înnebunește pe Salieri.

La câțiva ani de la moartea lui Mozart, vinovăția încă îl macină pe Salieri. La azil, unde este instituționalizat, declară că este regele mediocrității. Ironia este că Salieri nu era tocmai mediocru. Era un compozitor destul de cunoscut care a câștigat mai bine decât Mozart, dar care s-a lăsat condus de convingerea că Dumnezeu ar trebui sa îl binecuvânteze cu un talent egal cu al lui Mozart. În goana după talent își pierde credința și mințile. Deși este antagonistul în această poveste, Salieri nu atrage ura spectatorului asupra sa, ci mai degrabă o formă de milă prin empatie, pentru că fiecare dintre noi a fost în poziția de a vrea să exceleze într-un anumit domeniu, în care mereu există cineva mai talentat ca noi.

The piano teacher (2001) – r. Michael Haneke

O frază pe care o aud mereu când cineva vrea să urmeze o carieră complicată, cum e și în cazul carierelor în muzică, este: ,,dacă nu reușești, poți să te faci profesor!”, de parcă asta ar fi floare la ureche. În filmul lui Haneke, Isabelle Huppert o joacă pe Erika Kohut, o distinsă profesoară de pian la Conservatorul din Viena. Severă și rece, clișeul profesoarei clasice de pian, Erica ascunde totuși o altă personalitate, cea a masochistei. Nu putem decât să ne întrebăm ce o face pe Erika atât de sterilă, pentru că nu aflăm pe parcusul filmului. Putem însă să presupunem: de la mama ei dominantă, chiar sufocantă, cu care își împarte apartamentul, la tatăl absent, despre care aflăm ca a murit în urma unei boli mentale și cariera ratată de artistă, găsim destule motive care să o facă să se inchidă în sine atât de mult. Toate aceste sentimente reprimate ale Erikăi nu duc numai la o pasiune specială pentru Schubert și Schumann, ci și pentru masochismul sexual. Haneke ne provoacă așteptările, cum, într-o secvență ce are loc într-un sex shop, prezența Erikăi provoacă o stare de neliniște printre bărbații aflați acolo pentru a-și satisface fanteziile, dar sunt puși față în față cu o femeie în carne și oase. Când apare Walter, tentativele ei de a interacționa social sau sexual cu el sunt stângace sau violente, însă apariția lui scoate o parte umană a ei la suprafață.

Kurt Cobain: Montage of Heck (2015) – r. Brett Morgen

În adolescența mea dominată de Tumblr nu m-a pasionat niciodată în mod special Nirvana. Chiar dacă majoritatea prietenilor mei știau aproape toate cântecele, aveau ringtone-uri cu melodiile lor și postere prin camere, eu fredonam nesigur „Smells Like Teen Spirit” când îl ascultam cu ei. După ce am văzut însă documentarul ăsta într-o după amiază leneșă din vara lui 2015, am fugit acasă, am ascultat cuminte toate cântecele de câteva ori și am rămas cu ele în minte mult timp. Motivul care m-a transformat în două ore din necunoscătoare în fană este probabil cheia în care e făcut documentarul. Deși există și interviuri cu oamenii care l-au cunoscut pe Kurt Cobain, unele părți montate din arhiva lui personală de filmări, înregistrări, desene, chiar și jurnalul lui sunt atât de personale, că ai impresia că el ți le povestește ție și numai ție.

Citește mai departe

Cultură

Recomandări Moldova.org / Ce ascultă Tania Cerga în autoizolare

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Ca să nu te simți singur, în vreme de pandemie, Moldova.org îi va descoase pe artiști, scriitori, oameni ai culturii sau oameni din domenii interesante și-i vom aduce mai aproape de tine. Îți vom arăta ce consumă ei pe timp de corona-criză și ce gânduri îi frământă, fiind în auto-izolare.

Prima care vine să-ți spună despre emoții, despre amintirile de când eram liberi să mergem unde vrem și să facem ce vrem, este Tania Cerga.

PE LUNG

#stauacasă m-a prins și nu mă lasă să-mi văd orașul și primăvara. Bine că am multe amintiri. E greu pentru inimile care iubesc să zboare, să stea inchise, să fiarbă în sucul lor, deși cine știe, poate va ieși ceva bun din asta. Vom fi mai intenși, mai concentrați și mai plini de culoare când vom ieși. Putem vorbi mult despre faptul că nu e atât de grav doar să stai acasă, să fii sănătos și să nu fii obligat de profesie să ieși în bătaia puștii. Suntem norocoși, foarte norocoși! Dar, asta nu înseamnă că moral nu suntem afectați, unii mai mult, alții mai puțin, fiecare cu inchisoarea lui.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni pe scenă, oameni cântând la instrumente muzicale, noapte şi interior

Și când trupul nu e liber să facă ce vrea, evadăm, căutăm refugiu înăuntru, iar cum „înăuntru” nu e o sursă inepuizabilă, începem să răscolim în poveștile altor oameni. Ce bine că există suflete frumoase pe lumea asta! Mereu, în clipe de dubiu, găsesc o ancoră în acest gând: dacă există oameni atât de frumoși pe dinăuntru, înseamnă că noi toți mai avem o șansă, lumea mai are o șansă.

În adolescență ancora mea era muzica lui Stevie Wonder, versurile lui, sufletul lui și vocea lui caldă. Planeta e o minune, dacă sunt oameni care croiesc artă atât de subtilă și atât de plină de iubire pentru alți oameni. Alt loc în care mi-am odihnit momentele de tristețe și mi-am legănat gândurile a fost arta pictată a lui Modigliani. Și ca să nu omit încă o latură importantă a frumosului, voi menționa romanele pline de mister, misticism și poveste, ale lui Mircea Eliade, care mi-au umplut momentele de gri cu multă aventură intelectuală.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni

Aceste iubiri mari ale mele sunt valabile până în prezent, nu mă lasă și foarte bine fac. Mi se pare că pentru a rămâne mereu tânăr și plin de viață și aventură – trebuie să iubești frumosul, dar și să-l împarți cu alții și nu mai puțin important, să îl emani cu toată ființa.

De când stau acasă, cânt mult. Ascult mult. Îmi ascult gândurile mai cu atenție și las strunele cele mai adânci să vibreze liber. Nu mă grăbesc, sau mai bine zis, învăț să nu mă grăbesc. Dar nu e ușor. Ani la rând am fost antrenați invers. Am fost antrenați să fugim mereu după el, după timp. Și, înțelegând că nu-l vom prinde niciodată, decât la final (și la final nu se prea grăbește nimeni), tot ce ne-a rămas e un sentiment de frustrare adâncă.

Muzica mă însoțește de când mă știu. Nu cred că am avut o perioadă fără ea. De la playerul cu casete, primul walkman adevărat iPoduri de tot felul și un telefon în care găsești absolut orice ai vrea să asculți. Ascult de toate. Dar nu mereu am chef de aceeși muzică. Carantina m-a prins îndrăgostită de 2 fete foarte foarte inspirate. Sabrina Claudio și Joy Crooks. Prima, ușoară ca un nor. A doua, iute tare. Sabrina Claudio are o stare de visare care mie îmi place tare mult. „Messages from her”, „Stand Still”, „Truth is” sunt pe repeat. La Joy Crooks îmi plac: „Don’t let me down” și „Since I left you”.

Mai ascult și „vechituri” : ))) multe. Cum ziceam mai sus, Stevie Wonder – „Overjoyed”, Nina Simone – „Four Women”, Kate Bush „This Woman’s Work”, Ella Fitzgerald „Love for Sale”, Ella e mereu o rază de soare.

Fado-ul portughez e pentru momentele mele latine. Mariza îmi place. Meu Fado, Primavera. M-am îndrăgostit de ea definitiv după ce am fost la un concert de al ei. Te vrăjește și te face să o crezi. Povestește așa, că stai 2 ore și ceva cu suletul la gură.

Și muzica clasică, Debussy, Rachmaninoff te lecuiesc, orice moment ai avea. Notele astea pur și simplu te poartă pe aripile lor și te duc unde vrei tu. Din dragostea latină am uitat 2 lucrări care îmi plac mult: Oblivion și Libertango, ale lui Piazzolla.

Cam asta ascult eu. Plus piesa nouă a lui GLAVAN -WE ARE THE ONE’S. Vă sfătuiesc și pe voi.

În rest, iubiți frumosul și o să vă iubească și el pe voi. Vă îmbrățișez virtual pe toți!

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Politică17 ore în urmă

Pe banii noștri: un deputat în căutarea identității și două partide care s-au lansat în gaming și aplicații mobile

La începutul acestei săptămâni Parlamentul părea că nu se putea trezi. Era luni dimineața, iar în acel moment, exista cam...

Social23 de ore în urmă

Cine a fost Lia Manoliu – sportiva din Chișinău care a intrat în Cartea Recordurilor

Lia Manoliu a fost o atletă română, laureată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Mexico 1968 și cu...

SocialO zi în urmă

10 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: Starea de urgență se prelungește până pe 31 iulie

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Politică2 zile în urmă

Rezumat din Parlament: angajarea răspunderii și minus două ore de democrație

Pe ordinea de zi ședinței au fost puse inițial 42 de proiecte de legi. Printre acestea au fost și alte...

Social2 zile în urmă

Turist în Moldova: Duruitoarea Veche, Râșcani

Duruitoarea Veche este una din cele mai cunoscute destinații turistice din Republica Moldova. Totuși, ne-am gândit că s-ar putea să vrei...

Social2 zile în urmă

9 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 195 cazuri noi de infectare și zece decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Economie3 zile în urmă

Cât costă să-ți reînnoiești încălțămintea

Sigur ai și tu măcar o pereche de încălțăminte preferată, pe care o porți cu plăcere, dar care ajunge într-o...

Advertisement

Politică

Divertisment4 zile în urmă

Va interzice Putin curcubeul?

PE SCURT Pe 3 iulie, la o întâlnire dintre Vladimir Putin și membrii grupului de lucru pentru amendamentele la Constituție,...

PoliticăO săptămână în urmă

Protest în regiunea transnistreană: „Noi nu vă limităm în totalitate”

PE SCURT Pe 2 iulie, în Râbnița a avut loc un protest după ce așa-zisele autorități transnistrene au anulat permisele...

Politică2 săptămâni în urmă

Ce înseamnă schimbările în Constituția Rusiei și cum ar putea influența regiunea transnistreană. Explicăm

PE SCURT De pe 25 iunie până pe 1 iulie are loc referendumul pentru modificarea Constituției Federației Ruse. În regiunea...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Trei sate moldovenești din stânga Nistrului au trecut în subordinea Tiraspolului?

PE SCURT Așa-zisele autorități transnistrene anunță că aproape 80% dintre cazurile de COVID-19 au fost tratate.  Thomas Mayr Harting, reprezentantul...

Politică4 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. „Discriminare. Autoritățile moldovenești nu au anulat bacalaureatul pentru studenții din regiune”

PE SCURT Astăzi, 16 iunie, în regiunea transnistreană, se încheie starea de urgență, însă restricțiile rămân în vigoare. Acest lucru...

Istorie1 lună în urmă

„Politicienii folosesc divizarea în societate, manipulând cu preferințele alegătorilor”, spune o doctoră în Științe Politice

PE SCURT Instalarea stării de urgență pare că a amplificat problemele politice și divergențele existente în societate, la fel ca...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană: Tiraspolul sugerează că s-a descurcat mai bine decât Chișinăul

PE SCURT Biroul Politici de Reintegrare a anunțat că au fost ridicate unele restricții de circulație pentru locuitorii satelor din...

Advertisement

Opinii

iulie 2020
L Ma Mi J V S D
« iun.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031