Festivalul-concurs „Două inimi gemene” întruneşte 56 de concurenţi

Moldova.ORG — În perioada 13-15 noiembrie, la Chişinău se va desfăşura cea de-a IV-a ediţie a festivalului-concurs de muzică „Două inimi gemene” în memoria Doinei şi a lui Ion Aldea-Teodorovici.

După cum a comunicat pentru MOLDOVA.ORG, Eugenia Marin, directorul festivalului, în anul curent, acest eveniment muzical va întruni 56 de concurenţi: 29 participanţi la secţiunea „Copii” şi 27 participanţi la secţiunea „Maturi”. Participanţii „vin” de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, precum şi din Ucraina, România, Bulgaria, Belarus, Rusia, Turcia, India.

„În prima şi a doua zi a festivalului doritorii sunt invitaţi la ora 17.00, la teatrul Mihai Eminescu. La 13 noiembrie vor concura cei ce s-au încadrat la secţiunea „Copii”, iar în cea de-a doua zi a festivalului – cei de la secţiunea „Maturi”. În cea de-a treia zi va avea loc Gala Laureaţilor, la Palatul Naţional cu începere de la ora 18.00”, a declarat Eugenia Marin.

Potrivit aceleaşi surse, în premieră, la festival vor participa copii de la şapte până la 16 ani. Iar Cristi Aldea-Teodorovici va interpreta piese în componenţa a două duete – cu Alexa şi cu Tatiana Cerga. Invitat special al festivalului este cantautorul Vasile Şeicaru.

Costul unui bilet variază de la 30 la 80 lei. Organizatorii pun la dispoziţie gratis câte un bilet pentru un reprezentant al fiecărei instituţii mass-media.

Pentru prima dată în istoria acestui festival, Primăria Municipiului Chişinău susţine financiar acest festival. În calitate de sponsori mai pot fi enumeraţi: Mobias Banca, Moldova-Agroindbank, Moldtelecom, Centrul expoziţional Moldexpo, Ministerul Culturii şi Turismului

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.