Moldova.ORG — Ministrul Agriculturii si Industriei Alimentare, Anatolie Gorodenco, a avut o intrevedere cu expertul international al Organizatiei Natiunilor Unite pentru alimentatie si agricultura (FAO), Armen Mehrabyan, privind situatia neordinara si de criza creata in sectorul agroalimentar in vederea examinarii posibilitatile de sustinere a agentilor economici.
Anatolie Gorodenco a informat depre temperaturile record inregistrate in tara noastra in anul curent, lipsa precipitatiilor si consecintele lor asupra dezvoltarii ramurii agriculturii, solicitand suport in intocmirea unui raport de evaluare a pierderilor inregistrate pentru o eventuala adresare catre donatori intru sustinerea suplimentara posibila a producatorilor agricoli, afectati de seceta. Suportul va permite prelucrarea terenurilor agricole si evitarea punerii in pericol a anului agricol viitor, a specificat Gorodenco.
Expertul international FAO urmeaza sa intreprinda vizite in teritoriu, in deosebi regiunile cele mai grav afectate, pentru a face o evaluare obiectiva a pierderilor din sectorul agroalimentar si a intocmi raportul de evaluarea a acestora.
Organizatia Natiunilor Unite pentru alimentatie si agricultura a fost fondata in 1945 si are drept scop combaterea foametei si dezvoltarea sectorului rural. Republica Moldova a aderat la FAO in anul 1995.