O familie din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni (fostul judeţ Chişinău), a luat, recent, acasă trei copii de la un orfelinat, după ce au crescut şi educat alţi şapte, cinci dintre care tot de la casele de tip internat. Ştefan şi Faina Troian au făcut deja cinci nunţi, iar doi băieţi sunt studenţi la Chişinău. Casa li s-a părut pustie şi, acum o lună, le-au păşit pragul Dănuţ, Maria şi Stas. Şi dacă pentru prima generaţie de copii cei doi au fost „mamă” şi „tată”, copiii nou-veniţi au fost îndemnaţi să le zică „bunică” şi „bunel”.
Deşi majoritatea copiilor pe care i-au crescut şi-au creat deja familiile lor, alţii au plecat la învăţătură, Faina şi Ştefan Troian refuză să trăiască doar „pentru sufleţelul lor”. Li se pare casa prea pustie. „Cum adică să trăiesc pentru mine? Să-mi fac coafura şi să merg la găini, să-mi fac manichiura şi să mă plimb prin curte ori să citesc o carte şi să nu am cui împărtăşi un gând despre cele citite? Nu pot să trăiesc pentru mine”, afirmă femeia. Ignorând sfatul rudelor, soţii au decis să ia în grija lor încă trei copii orfani. „Sunt la vârsta bunicuţelor şi nu mă înspăimântă faptul că va trebui să-i creştem mari. Doar atâtea bunicuţe azi îşi cresc singure nepoţii”, spune Faina Troian care a împlinit acum câteva zile 57 de ani. Ştefan Troian lucrează profesor de matematică la liceul din sat, iar femeia a absolvit în tinereţe filologia.
A fost şi ea orfană
Stăpâna casei ştie cum arată viaţa în orfelinate. La 12 ani, a rămas orfană, după ce tatăl ei s-a înecat, iar mama a decedat de cancer. Anume copilăria din perspectiva unui orfan a ajutat-o mai târziu să găsească cheia spre inima micuţilor care i-au păşit pragul. Iniţial, au luat cinci copii de la internat. Pe atunci, propriii copii aveau câte 14 şi 15 ani. Aflând vestea, prima întrebare a feciorilor a fost „pe cine vor iubi mai mult?”. Răspunsul mamei a fost că ei sunt la vârsta când au nevoie mai mult de un sfat, de o îndrumare, de un ban de buzunar, pe când copiii care le vor trece pragul vor avea nevoie în primul rând de afecţiune şi blândeţe. Cel mai mic copil luat sub tutelă avea vârsta de un an şi jumătate, iar cel mai mare – de şase ani.
Şi bune, şi rele
Această experienţă le-a adus şi bucurie, dar şi necazuri. „Au fost cazuri când cineva dintre ei a furat, a spus minciuni, ne-a indispus atunci când am înţeles că fumează în ascuns, odată chiar au cărat toate grăunţele din pod şi le-au vândut. Dacă cineva din părinţi îşi asumă această povară, trebuie să fie pregătit şi pentru faptul că vor avea parte de bucurii, dar şi de necazuri”, îşi aduce aminte „mama” celor zece copii. Deşi nu au fost adoptaţi niciodată, toţi le-au zis mamă şi tată. Una dintre marile surprize a fost când Ion, unul dintre cei mai mici copii, ajuns la vârsta majoratului, a depus cerere înainte să-şi primească buletinul de identitate prin care a cerut să i se schimbe numele cu cel al părinţilor care l-au crescut. Chiar dacă la trei din cei cinci copii veniţi primii în familia Troian părinţii sunt în viaţă, aceştia n-au venit niciodată să-i viziteze.
Familia
Acum, un fecior lucrează la Sankt Petersburg, altul a absolvit Academia navală de la Constanţa şi a rămas să lucreze acolo. Fiica, Iana, s-a căsătorit în Ialoveni, iar ginerele „e un tânăr cu perspectivă”, se făleşte doamna Faina. Un băiat lucrează grănicer la Ungheni, tot acolo s-a căsătorit şi are un copil. Dumitru lucrează sudor, s-a căsătorit şi el la rândul lui, iar nevasta i-a născut de curând. Ion e student la Academia de Poliţie din Chişinău, unde, ne asigură tanti Faina, a intrat bazându-se „doar pe cunoştinţe proprii, fără să plătească vreun ban”. Anatol, mezinul, deşi continuă să acuze probleme de sănătate, lucrează operator la Chişinău. Au patru nepoţi şi al cincilea e pe drum.
„Îmi plac”
Cei trei copii care le-au trecut pragul recent sunt „copii cuminţi”, ne asigură mama casei de copii de tip familial. „Îmi plac mult”, adaugă ea. „Mezinul Dănuţ, de şase ani, pare a fi cel mai nostim dintre toţi. Stas deja a câştigat un concurs de creaţie, la care tânărul condeier a luat premiul I”, ni-i prezintă femeia. Pe soţii Troian nu-i sperie sărăcia, deşi primesc numai câte 200 de lei pentru fiecare copil. Ei spun că banii nu sunt cea mai mare problemă. Cresc păsări, animale, soţul aduce un salariu, ea primeşte pensie şi, la rândul lor, copiii pe care i-au crescut nu uită de cei care le-au oferit o familie. // Jurnal de Chisinau
