Un grup de experti ai Serviciului Federal pentru supravegherea fitosanitara si veterinara al Federatiei Ruse va veni, pana la finele saptamanii curente, intr-o vizita de lucru in Republica Moldova, pentru a finaliza negocierile cu privire la exportul din tara a produselor fitotehnice.
Potrivit ministrului Agriculturii si Industriei Alimentare al Republicii Moldova, Anatolie Gorodenco, chiar si cu extinderea posibilitatilor de export al produselor agricole moldovenesti in alte tari, piata Rusiei va ramane, deocamdata, principala pentru producatorii autohtoni.
Primul motiv pentru suspendarea importurilor de produse vegetale a fost facut public de seful Serviciului Federal pentru Supravegherea Veterinara si Fitosanitara cu o luna inaintea instituirii interdictiilor. Conform declaratiei acestuia, certificatele eliberate de serviciile abilitate in certificarea produselor din Moldova nu corespund loturilor de marfa, care sunt livrate in Federatia Rusa. // Reporter.MD