""
Connect with us
"
"

Social

Expert: Previziuni pesimiste pentru economia Moldovei. Viitorul guvern trebuie să aibă un plan „B”

Publicat

pe

PE SCURT

Viitorul guvern, indiferent de culoarea politică, va trebui să aibă un plan „B„ .Un plan anticriză. Pare a fi, la prima vedere, deplasată această afirmație, în condițiile în care economia este în creștere, totuși membrii următorului Guvern se vor confrunta cu două probleme majore.

Pe plan intern incertitudinea politică ce a cuprins țara după alegerile parlamentare care s-ar putea agrava în cazul unor alegeri anticipate și, pe de altă parte, intrarea economiei globale într-un „declin sincronizat”, constată în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”, jurnalistul economic, Vlad Bercu, care citează datele Băncii Mondiale.

PE LUNG

Astfel, expertul atenționează că Banca Mondială a redus prognoza creșterii PIB-ului Republicii Moldova de la 3,8% la 3,6%, iar FMI – de la 3,7 la 3,5%.

Perioada de ascensiune economică înaltă a ajuns la final şi urmează reducerea ritmului de creștere. Ultimul raport al FMI constată că rata anuală de creștere în Republica Moldova în anii 2001-2010 a fost de 5,1 la sută, în ultimii zece ani de 4,6 la sută, iar pentru anii 2019-2021 se anticipează o creștere a PIB-ului de 3,5-3,8 la sută.

Tendințele demografice nefavorabile, productivitatea scăzută și vulnerabilitatea la șocurile externe reprezintă probleme majore pentru creșterea pe termen lung, sunt de părere experții Băncii Mondiale. Ei mai adaugă că, problemele pe termen lung ale creșterii economice în Moldova includ și îmbătrânirea populației, extinderea migrației nete și un model de creștere nesustenabilă, caracterizat de consumul cauzat de remitențe, precum și de productivitatea scăzută.

Viitorul guvern va fi impus, probabil, să facă faţă unor șocuri externe. Până în 2020 ar putea exista toate condiţiile pentru declanşarea unei crize financiare, urmată de o recesiune la nivel mondial, anticipează economiști americani și europeni. Reducerea „sincronizată” în din Europa, SUA, China și alte țări, prognozată de FMI, va avea un impact direct asupra economiei moldovenești. Reducerea importurilor și investițiilor este primul efect resimțit în cazul unei crize în principalele țări-partenere.

În plus, incertitudinea politică și interesele moștenite subminează agenda de reformă și procesul de investiții. Tărăgănarea formării unei majorități parlamentare și, respectiv, a Guvernului va compromite acordul cu FMI și finanțarea macro-financiară de 100 milioane dc euro din partea UE, agreată încă în iulie 2017, ambele finanțări fiind înghețate în anul trecut. În plus, ar fi compromise termele de realizare a unor acțiuni prevăzute de Acordul de Asociere, mai ales în cazul unor alegeri parlamentare anticipate.

Sunt scenarii care ar putea deveni realitate în cazul perpetuării incertitudinii politice și unei crize economice la nivel mondial. Viitorul Guvern ar trebui să aibă în vedere și un astfel de scenariu, pentru a evita situația din timpul crizei din 2008, când primele semne ale acesteia au fost neglijate, și autoritățile au fost nevoite, eufemistic vorbind, să „stingă incendiul, nu să-l prevină”.

În concluzie, Vlad Bercu a spus că singurul mod de a face faţă unei eventuale crize venite din exterior rămân aceleaşi, reformele structurale şi majorarea veniturilor.

Există însă puţine semne evidente că o situaţie similară cu cea din 2008 s-ar putea repeta în viitorul apropiat. Şi totuşi, până în 2020 ar putea exista toate condiţiile pentru declanşarea unei crize financiare, urmată de o recesiune la nivel mondial, anticipează economistul american Nouriel Roubini, supranumit „Dr. Doom“

loading...

Social

Cum vor fi marcați cei 28 de ani de independență

Publicat

pe

De către

PE SCURT

La 27 august 2019, se împlinesc 28 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

În acest sens, Guvernul anunță organizarea mai multor activități pentru marcarea acestei zile.

PE LUNG

Astfel, începând cu ora 17:00, cabinetul de miniștri va discuta cu cetățenii în spațiul verde din fața clădirii Guvernului. După care, de la ora 18:00 până la 23:00, în Piața Marii Adunări Naționale, va avea loc un concert cu interpreți de acasă:

– La La Play Voices

– Moldovan National Youth Orchestra

– Cătălin Josan

– Cristina Scarlat

– Mani

– Via Dacă

– Ansamblul Academic Național de dansuri populare „JOC”

– Cristofor Aldea-Teodorovici

– Orchestra Națională de muzică populară „Lăutarii”, condusă de Nicolae Botgros

– Ion Paladi

– Maria Iliuț și Ansamblul „Crenguța de Iederă”

– Surorile Osoianu

– Ioana Căpraru

– Lidia Bejenaru

– Lilia Roșca

– Nicolae Ciubotaru

– Tatiana Jacotă

– Pasha Parfeni

Ziua Independenței este ziua națională a Republicii Moldova, în care se sărbătorește adoptarea Declarației de Independență față de Uniunea Sovietică în 1991. Declarația de independență a fost adoptată de Parlament prin votul a 276 de deputați (74% din totalul de 371) în ziua de 27 august 1991, zi în care în centrul Chișinăului a fost convocată o Mare Adunare Națională.

În urma acesteia, Republica Moldova a devenit un stat suveran și independent.

Ziua de 27 august a fost aleasă și pentru a coincide cu 27 august 1989, atunci când a avut loc Prima Mare Adunare Națională care a lansat dezideratul suveranității și independenței. În aceeași zi, independența Republicii Moldova a fost recunoscută de către România. Rusia a recunoscut independența Moldovei abia în 8 decembrie 1991.

loading...

Citește mai departe

Cultură

Guvernul oferă astăzi 1 mln de lei. Cine va primi banii

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Guvernul Republicii Moldova oferă astăzi premii în valoare totală de un milion de lei. Zece personalități de valoare din țara noastră vor primi premii naționale de 100 de mii de lei pentru merite deosebite în domeniul în care activează.

Premiul Național al Republicii Moldova are ca scop stimularea activității de creație și al promovării valorilor autentice în domeniul științei, tehnologiilor, culturii, artei și sportului în Republica Moldova.

PE LUNG

Astăzi, 26 august, are loc Gala Premiului Național 2019. În acest an, următoarele personalități vor fi premiate:

Alexei Sainciuc, pictor și grafician de carte, pentru opera artistică, originalitate și contribuție de excepție la cultivarea valorilor estetice noilor generații prin intermediul artei vizuale;

Alexandra Conunova-Dumortier, violonistă, pentru performanța interpretativă în arta muzicală violonistică universală și promovarea imaginii Republicii Moldova în lume;

Gheorghe Urschi, actor, regizor, scriitor, pentru Opera Omnia;

Galina Lupașcu, doctor habilitat în științe biologice, profesor cercetător, Nadejda Mihnea, doctor habilitat în științe biologice, conferențiar cercetător, Larisa Andronic, doctor în științe biologice, conferențiar cercetător, Svetlana Smerea, doctor în științe biologice, conferențiar cercetător, pentru activitatea de cercetare și inovare în domeniul sporirii productivității și rezistenței plantelor de cultură prin biotehnologii moderne și
convenționale;

Valentin Butnaru, prozator, dramaturg, pentru abordarea artistică originală și contribuția la dezvoltarea domeniului teatral în Republica Moldova;

Tatiana Țîbuleac, scriitoare, pentru valoarea estetică deosebită a operei literare și promovarea imaginii Republicii Moldova pe plan european;

Iurii Canașin, sculptor, profesor universitar, pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea artei sculpturii în Republica Moldova și promovarea valorilor universale.

loading...

Citește mai departe

Social

Personalitățile care vor primi Premiul Naţional pentru anul 2019

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Guvernul a aprobat astăzi lista personalităților care vor primi Premiul Naţional pentru anul 2019. În total au fost depuse 33 de dosare pentru acest premiu, dintre care au fost aleși zece câștigători.

Premiul Național al Republicii Moldova are ca scop stimularea activității de creație și al promovării valorilor autentice în domeniul științei, tehnologiilor, culturii, artei și sportului în Republica Moldova. Câștigătorii vor primi câte 100 mii lei.

PE LUNG

Astfel, Premiul Naţional pentru anul 2019 se va acorda următoarelor personalități:

Alexei Sainciuc, pictor și grafician de carte, pentru opera artistică, originalitate și contribuție de excepție la cultivarea valorilor estetice noilor generații prin intermediul artei vizuale;

Alexandra Conunova-Dumortier, violonistă, pentru performanța interpretativă în arta muzicală violonistică universală și promovarea imaginii Republicii Moldova în lume;

Gheorghe Urschi, actor, regizor, scriitor, pentru Opera Omnia;

Galina Lupașcu, doctor habilitat în științe biologice, profesor cercetător, Nadejda Mihnea, doctor habilitat în științe biologice, conferențiar cercetător, Larisa Andronic, doctor în științe biologice, conferențiar cercetător, Svetlana Smerea, doctor în științe biologice, conferențiar cercetător, pentru activitatea de cercetare și inovare în domeniul sporirii productivității și rezistenței plantelor de cultură prin biotehnologii moderne și
convenționale;

Valentin Butnaru, prozator, dramaturg, pentru abordarea artistică originală și contribuția la dezvoltarea domeniului teatral în Republica Moldova;

Tatiana Țîbuleac, scriitoare, pentru valoarea estetică deosebită a operei literare și promovarea imaginii Republicii Moldova pe plan european;

Iurii Canașin, sculptor, profesor universitar, pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea artei sculpturii în Republica Moldova și promovarea valorilor universale.

loading...

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Lifestyle17 ore în urmă

De ce ni se face somn după ce mâncăm?

PE SCURT În popor i se spune boala porcului: lenea și starea de somnolență pe care o avem după ce...

Tehnologie2 zile în urmă

Motorola a relansat celebrul telefon pliabil, RAZR. Cât de scump este

PE SCURT Motorola RAZR 2019 a fost prezentat în mod oficial pe 13 noiembrie, la Los Angeles. Produsul amintește de...

Lifestyle2 zile în urmă

De ce nu este micul dejun cea mai importantă masă a zilei?

PE SCURT De mici am fost învățați că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei. Auzim la tot...

Politică3 zile în urmă

Echipa lui Ion Ceban a făcut prima ofertă pentru conducerea Primăriei. Un activist a devenit viceprimar de Chișinău

PE SCURT Echipa primarului ales Ion Ceban a făcut prima ofertă pentru conducerea Primăriei Chișinău. Activistul Victor Chironda, cel care...

Publicitate3 zile în urmă

Farmacia Familiei te răsplătește pentru fidelitate cu cadouri garantate

Adevărata valoare stă în lucruri simple, iar micile plăceri ne fac viața mai frumoasă. Pe lângă faptul că dorim să...

Politică3 zile în urmă

Care au fost ultimele decizii luate de Guvernul Maia Sandu

PE SCURT În ultima ședință de a Guvernului Maia Sandu, pe agendă au fost incluse două subiecte: unul ce ține...

Cultură3 zile în urmă

Netflix are un nou rival. Ce va oferi Disney Plus și cât costă

PE SCURT Lansată în 1923, compania Walt Disney încearcă să se adapteze la realitățile de pe piața media și cea...

Advertisement

Politică

Politică5 zile în urmă

Ce condiții pun partidele politice pentru formarea noului Guvern

PE SCURT Președintele țării, Igor Dodon, a inițiat astăzi consultări cu fracțiunile parlamentare ca urmare a demiterii Guvernului Maia Sandu. ...

Opinii6 zile în urmă

Cum a fost discutată căderea Guvernului Maia Sandu pe Facebook

PE SCURT Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis astăzi în urma unei moțiuni de cenzură înaintate de Partidul...

Politică6 zile în urmă

Guvernul Sandu a picat. Povestim pe scurt ce s-a întâmplat în Parlament

PE SCURT Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis astăzi în urma unei moțiuni de cenzură înaintate de Partidul...

Politică6 zile în urmă

Sandu vs PSRM. O nouă încercare de compromis a eșuat

PE SCURT Prim-ministra Maia Sandu a lansat astăzi o soluție de compromis Partidului Socialiștilor, care a înaintat moțiune de cenzură Executivului....

Politică7 zile în urmă

Maia Sandu spune că lui Dodon nu-i convine curățarea RM de scheme de corupție. Despre ce ar putea fi vorba

PE SCURT „Am văzut cum arată justiție politizată. Ceea ce îmi doresc este o justiție liberă. Ceea ce se invocă...

Partidul Acțiune și SolidaritateO săptămână în urmă

Câte guverne din R.Moldova au căzut în urma moțiunii de cenzură. Va urma Guvernul Maia Sandu?

PE SCURT Deputații socialiști au înaintat astăzi moțiune de cenzură Guvernului condus de Maia Sandu. Aceasta după ce Executivul și-a...

PoliticăO săptămână în urmă

10 lucruri pe care le spun protestatarii din fața Parlamentului

PE SCURT Un grup de persoane s-au adunat astăzi în afara clădirii Parlamentului pentru a sprijini Guvernul Maia Sandu, care...

Advertisement

Opinii

noiembrie 2019
L Ma Mi J V S D
« oct.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930