Evreii au încheiat sărbătoarea Hanukka la Chișinău

De Victor Ursu

Comunitatea Evreilor din R. Moldova s-a adunat, vinerea trecută, la monumentul victimelor Holocaustului pentru a aprinde cea de-a opta lumânare, ultima, din cadrul ceremoniei anuale Hanukka.

Zeci de persoane au participat la ceremonia tradiţională de aprindere a lămpii sfinte Menora. Deşi era frig, evenimentul a început cu rugăciuni şi muzică tradiţională evreiască. Cei prezenţi ascultau şi se felicitau reciproc. „Este o datorie a evreilor să vină la sărbătoare, în ciuda incidentului produs la începutul acesteia, pe 13 decembrie”, a spus Alexandru Pincevschi, preşedintele comunităţii evreieşti.

Pe parcursul celor opt zile, cât durează Hanukka, fiecare familie de evrei a avut datoria spirituală de a aprinde câte o lumânare, pentru a comemora victoria împotriva armatelor elene. Sărbătoarea aminteşte de salvarea poporului evreu de sub stăpânirea lui Antioh al IV-lea, împăratul care a impus legi păgâne. Atunci, când preoţii au intrat în Templu, au găsit atâta ulei sfinţit încât să lumineze Templul o singură noapte. Minunea a fost că uleiul a ars opt zile.

Hanukka este un simbol al libertăţii religioase, triumful valorilor umane, toleranţă şi respect reciproc faţă de societate. „Din păcate, sărbătoarea, începută vinerea trecută în Scuarul Europei din Chişinău, a fost stopată de nişte forţe distructive, dar noi am sărbătorit în continuare. Noi toate sărbătorile le petrecem în veselie”, a mai adăugat Pincevschi.

Lumânările Menorei au fost aprinse în zeci de capitale europene, iar locul unde a fost aprinsă cea de la Chişinău, din spusele celor prezenţi, nu este cel mai potrivit, deoarece pe locul monumentului, în vremea celui de-al Doilea Război Mondial, au suferit chinuri groaznice şi au fost exterminaţi sute de evrei.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.